O femeie din comuna Creaca a sesizat Poliția, vineri, 20 septembrie a.c., la ora 11.25, prin apelul de urgență 112, despre faptul că fiica acesteia în vârstă de 15 ani a fost luată cu forţa, dintr-o intersecție aflată în centrul localităţii Creaca, de către un adolescent de 16 ani, din comuna Românași. Verificările efectuate de polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida, împreună cu polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului, au dus la identificarea minorei, sâmbătă, 21 septembrie, în localitatea Romita. Din cercetări s-a stabilit că acesta nu a fost luată forțat de pe stradă, ci a plecat de bună voie din localitate. Adolescenta a fost încredințată familiei. Față de mamă, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea SNUAU 112.