Norvegienii și-au votat prăjitura națională: Verdens Beste – „Cea mai bună prăjitură din lume”

Culinaria Magazin Sălăjean vă propune în această minivacanță de iarnă, un desert cu adevărat spectaculos: prăjitura Verdens Beste în traducere cea mai bună din lume, având denumirea originală „Kvæfjordkake” este, potrivit votului locuitorilor din Țara Fiordurilor, prăjitura naţională a Norvegiei. Cea mai bună prăjitură din lume, după cum spun norvegienii, are două blaturi subţiri pe bază de unt şi o bezea crocantă presărată cu fulgi de migdale prăjite; crema este una pufoasă, o combinație irezistibilă dintre o crema clasică de vanilie și frișcă proaspătă. Nu este un desert greu de preparat, iar rezultatul va da gata și pe cel mai pretențios iubitor de prăjituri fine! 

INGREDIENTE pentru blat (tavă 40×30 cm)

100 gr unt la temperatura camerei

100 gr zahăr

100 gr făină (cernută)

un plic praf de copt

4 gălbenuşuri mari

4 linguri lapte

Ingrediente pentru bezea

4 albuşuri

100 gr de zahăr

1 linguriţă zeamă de lamâie

100 gr fulgi de migdale

Pentru început, prăjim uşor, într o tavă, fulgii de migdale. Ei trebuie să fie aurii, nu de culoare brună pentru că vor căpăta un iz de arsură. Supravegheați cuptorul, așadar și amestecați cu o lingură de lemn din două în două minute. Îi putem pune și într-o tigaie şi îi lăsăm câteva minute pe foc, amestecăm din când în când pentru a nu se arde.

Ingrediente pentru cremă:

4 galbenusuri

100 g zahar

50 g amidon sau 100 g faina alba

un praf mic de sare

miezul de la ½ pastaie vanilie sau 1 lingurita extract sau 1 plic de zahar vanilat

500 ml lapte

500 ml smantana pentru frisca (cu min 30% grasime – de ex.. La Dorna, Pilos etc)

 

Pentru prepararea blatului, mixăm untul la temperatura camerei împreună cu zahărul, până când obţinem consistența unei creme. Adăugăm pe rând gălbenuşurile şi mixăm, apoi turnam făina amestecată cu praful de copt (cernute) şi mixăm. La final adăugăm şi laptele şi omogenizam până obţinem aluatul.

Întindem aluatul într-o tavă (40x 30 cm). Este foarte bună o formă dreptunghiulară cu pereţii detașabili. Acoperim cu o hârtie de copt fundul tăvii. Apoi distribuim uniform aluatul obţinut. Pentru bezea, mixăm albuşurile cu un praf mic de sare şi zeamă de lămâie, iar spre final adăugăm zahărul. Mărim viteza şi mixăm până obţinem o spumă fermă. Întindem spuma din albuşuri peste blatul de gălbenuşuri, nivelăm apoi adăugăm fulgii de migdale. Lăsăm la cuptorul încins la 170 grade pentru 25 minute. Apoi scoatem din cuptor tava şi lăsăm blatul să se răcească complet, apoi îl desprindem cu grijă de pe hârtia de copt şi îl porţionăm în 2 jumătăţi de dimensiuni 30 x 20 cm.

Prepararea cremei o începem prin hidratatrea gelatinei în 2-3 linguri de apă rece. Punem laptele pe foc şi îl lăsăm să ajungă la punctul de fierbere, apoi luăm de pe foc. Într-un bol mixăm gălbenuşurile împreună cu zahărul. Adăugăm făină amestecată cu amidonul şi mixăm în continuare. Turnam în fir subţire laptele peste acest amestec şi mixăm la viteză mică. Punem la foc mic şi amestecăm continuu până obţinem consistența unei budinci (creme patissiere). crema trebuie să facă mici bule (din clocot) moment în care este gata. Amestecați în ea continuu pentru că altfel se prinde imediat și capătă gust de afumat, nemaifiind bună!

Lăsăm crema să se răcorească câteva minute, apoi punem pe foc mic gelatină pentru a se dizolvă cristatele ( fără a ajunge la punctul de fierbere, pentru că îşi pierde proprietăţile). Adăugăm gelatina dizolvată în crema călduţă (nu fierbinte!) şi amestecăm uşor. După ce crema ajunge la temperatura camerei, încorporăm uşor cu o spatulă din lemn sau silicon, frişcă bătută. Adăugăm mai întâi câteva linguri apoi restul şi încorporam. Lăsăm la frigider 15-20 minute (că să se mai întărească puţin, crema este destul de moale) timp în care mai amestecăm pentru a nu începe să se coaguleze gelatina. Apoi distribuim uniform toată crema peste o jumătate de blat. Acoperim cu cealaltă jumătate. Lăsăm prăjitură la rece pentru cel puţin 4 ore pentru a se întări crema. Puteți decora prăjitura cu fulgi de migdale sau ciocolată albă răzuită ori o puteți lăsa simplă. După toate acestea urmează cea mai plăcută operațiune, pe care o bănuiți deja.

Poftă bună!

Foto: Prăjitura Verden Beste © Magazin Sălăjean

 

 

 

 

Leave a Comment