RAFTUL CU CARTE: Un om al bisericii şi un om din biserică stau de vorbă

MOTTO: „Un om care răspândește lumina și bucuria într-o lume urâtă și tristă este ca o duminică” (Episcopul IGNATIE (TRIF) al Hușilor).

Este vorba despre Episcopul IGNATIE (TRIF) și scriitorul CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU. Problematica abordată o cunoaștem citindu-le cartea recent apărută la Editura „SPANDUGINO” din București cu titlul „PÂINEA ȘI LUMINA VIEȚII. DOUĂ DIALOGURI DESPRE CRĂCIUN ȘI PAȘTI”.

IGNATIE TRIF este episcop al Hușilor; a fost arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu atribuții pastorale și misionare în Marea Britanie și Irlanda. Doctor în Patrologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București, și lector universitar pentru Facultatea de Teologie din Iași. A publicat articole științifice, eseuri teologice și culturale, traduceri și recenzii în reviste de specialitate. Pe scriitorul Cristian Pătrășconiu, redactor la revista „România literară”, l-a determinat să-l provoace la un dialog faptul că acesta este „un teolog luminat, știutor de carte și un rugător plin de devotament, dar și unul dintre puținii noștri ierarhi care vorbesc pe limba omului de azi”.

Cristian Pătrășconiu este publicist și scriitor. Absolvent al Facultății de Filozofie la Universitatea de Vest din Timișoara, licențiat în științe politice și specializat în literatură comparată. Cronicarul RĂZVAN VONCU, redactor-șef al revistei „România literară”, îl consideră „cel mai bun publicist cultural din țara noastră”. El are și meritul de-a fi modernizat arta dialogului inițiată la noi de poetul Adrian Păunescu prin volumul „Sub semnul întrebării”. Cristian Pătrășconiu este și un prolific publicist, fiind prezent frecvent cu interviurile sale în „România literară” (în fiecare număr), precum și în revistele „Orizont”, „Viața Românească” sau „Ramuri”. În acest an editorial a publicat două volume: „Pâinea și lumina vieții. Două dialoguri despre Crăciun și Paști”, precum și „Masa plăcerii I”.

În primul volum sunt cuprinse cele două dialoguri ale publicistului cu Episcopul Hușilor, Ignatie (Trif). Scriind despre această operă, Horia-Roman Patapievici sintetizează ce anume cuprinde ea: „Ce vedem aici sunt doi oameni – unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică – stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire …”.

După cum o sugerează și titlul ei, opera în discuție are două părți, prima este dedicată CRĂCIUNULUI, A DOUA, PAȘTILOR. Fiecare se compune dintr-o suită de articole ce abordează multiple aspecte teoretice și practice ale acestor sărbători.

Exemple de texte din partea întâia: „Adevărul întrupării”, „Casa Pâinii”, „Nașterea și renașterea”, „Vifleemul și Golgota”, „A posti”, „A sluji”. Din partea a doua: „Pluralul Paștilor”, „Lumânările credincioșilor”, „Săptămâna Mare – Zilele lui Dumnezeu-Omul”, „Lumina nu se stinge niciodată”, „O duminică de om”. Cel care întreabă, Cristian Pătrășconiu, ca în orice dialog ce-l are, este foarte bine documentat în legătură cu activitatea celui interogat, cu operele sale, cu domeniul său de specialitate. De aceea, întrebările sale nu sunt generale, ci strict la tema aflată în conversație. Răspunsurile primite sunt clare, lămuritoare și trădează că eminentul Episcop al Hușilor este un om ce are și o cultură generală de invidiat. Voi cita scurte fragmente din ambele părți.

Întrebare: Ce este, din punctul dumneavoastră de vedere, postul? Răspunsul este amplu și defalcat pe mai multe aspecte: „Postul este un antidot la o convingere eronată și pătimașă: că existența noastră biologică înseamnă dependență doar de cele materiale. Postul ne ascute conștiința faptului că omul dispune de capacitatea de a înțelege că viața nu este susținută doar de hrana materială, ci și de hrana spirituală. A posti înseamnă a trezi în tine foamea și setea după Dumnezeu, așa cum distanța spațială și fizică de persoana iubită amplifică și mai mult iubirea pentru aceasta… Există mai multe feluri ale postului – postul trupului, adică cel alimentar și postul sufletului, adică cel de răutate, păcate, nevolnicie, îndărătnicie, de vorbe nedemne, el rămâne o simplă dietă”.

„SINGULAR SAU PLURAL ÎN LEGĂTURĂ CU ACEASTĂ SĂRBĂTOARE, ADICĂ PAȘTE SAU PAȘTI?”

„Nu cred că este o pedanterie sau o chestiune de moft lingvistic, ori mai degrabă semantic, dacă vom spune că este improprie folosirea singularului. Forma de plural este în consonanță cu semnificația spirituală a acestei sărbători. De ce pluralul? De fapt, zilele de Paști sunt trei, nu este una singură. De fapt zilele de Paști sunt toate cele cuprinse între Duminica Învierii și Duminica Tomii. Mai mult, în limba greacă – din care am tradus acest cuvânt – este folosit la plural. Semnificația acestui interval se referă la toate zilele de Înviere și de aceea, în limbajul bisericesc, în limbajul spiritual, este folosit cuvântul Paști”.

DE CE SUNT IMPORTANTE „SĂPTĂMÂNA MARE” ȘI „SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ” PENTRU SUFLETUL OAMENILOR?

Săptămâna de dinaintea marelui praznic al Învierii se numește Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Fiecare din aceste zile este conotată ca fiind „mare”, nu pentru că, din punct de vedere astronomic, s-ar dilata timpul, ci ca implicație și semnificație spirituală. Mari sunt zilele în care Dumnezeu Omul, Iisus Hristos, lucrează pentru om. Această lucrare are drept martor iubirea desăvârșită a Celui care S-a întrupat pentru noi și-a noastră mântuire. Săptămâna imediat următoare după Înviere se numește Luminată pentru că fiecare dintre aceste zile este la fel ca noaptea de Paști. Slujba săvârșită în aceste zile este exact ca cea săvârșită în noaptea de înviere, exceptând ritualul primirii luminii. Deci, cu importanță spirituală, fiecare dintre aceste zile este precum o zi de Paști.

ÎN CARE PARTE A CORPULUI SE CUVINE SĂ SIMȚIM DEPLIN, DACĂ SE POATE – SFINTELE SĂRBĂTORI PASCALE?

Este o întrebare pe care n-am primit-o niciodată… Nu putem disocia trupul de suflet în trăirea frumuseții credinței. Horia Bernea avea un gând profund despre lume, noțiunea care, în contextul de față, poate fi înlocuită prin cuvântul trup: „Lumea e bună prin scop, frumoasă prin facere, complexă prin viețuire și spirituală prin materialitate”.

Parcurgând această inedită lucrare-dialog am trăit tot timpul impresia că citesc o „Biblie” în miniatură explicată pe înțelesul tuturor. De ce? Pertinentele întrebări ale lui Cristian Pătrășconiu sunt cele firești ale omului obișnuit, sunt cele nelămurite ale unui intellectual laic. De aceea, cred că toți care vor să citească „Biblia”, ar trebui să înceapă prin a cunoaște conținutul celor „DOUĂ DIALOGURI DESPRE CRĂCIUN ȘI PAȘTI” avute de Episcopul Ignatie (Trif) și scriitorul Cristian Pătrășconiu. Pe deasupra tuturor spuse de mine despre această carte cu adevărat formatoare și îmbogățitoare spiritualicește, ea are și o altă deosebită semnificație: „Cele două dialoguri constituie, mai presus de orice, unul dintre puținele gesturi intelectuale menite să umple prăpastia pe cale de a se căsca – nu numai la noi în România, ci în întreaga lume occidentală – între Biserică și lumea de azi. Ca atare, ea este mai mult decât o lectură plăcută și, în același timp, întremătoare în felul ei, este de-a dreptul o piatră de hotar”.  (Răzvan Voncu, critic literar)

profesor Octavian Guțu,

Șimleu Silvaniei

4 Thoughts to “RAFTUL CU CARTE: Un om al bisericii şi un om din biserică stau de vorbă”

  1. […] MOTTO: „Un om care răspândește lumina și bucuria într-o lume urâtă și tristă este ca o duminică” (Episcopul IGNATIE (TRIF) al Hușilor). Este vorba despre Episcopul IGNATIE (TRIF) și scriitorul CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU. Problematica abordată o cunoaștem citindu-le cartea recent apărută la Editura „SPANDUGINO” din București cu titlul „PÂINEA ȘI LUMINA VIEȚII. DOUĂ DIALOGURI DESPRE CRĂCIUN ȘI PAȘTI”. IGNATIE TRIF este episcop al Hușilor; a fost arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu atribuții pastorale și misionare în Marea Britanie și Irlanda. Doctor în Patrologie al Facultății de… Citeste mai mult […]

  2. […] MOTTO: „Un om care răspândește lumina și bucuria într-o lume urâtă și tristă este ca o duminică” (Episcopul IGNATIE (TRIF) al Hușilor). Este vorba despre Episcopul IGNATIE (TRIF) și scriitorul CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU. Problematica abordată o cunoaștem citindu-le cartea recent apărută la Editura „SPANDUGINO” din București cu titlul „PÂINEA ȘI LUMINA VIEȚII. DOUĂ DIALOGURI DESPRE CRĂCIUN ȘI PAȘTI”. IGNATIE TRIF este episcop al Hușilor; a fost arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu atribuții pastorale și misionare în Marea Britanie și Irlanda.  » Mai multe detalii […]

  3. Dorin

    Va salutam, d-le porofesor Gutu Octavian, si admiram puterea si pasiunea dvs. pentru incercarea de a intelege ceea ce este esential si frumos in viata aceasta.

  4. Anonim

    Paranteza în paranteza, d-le #profesor#?

Leave a Comment