Motto: „Pentru mine, Editura << Humanitas>> e ca sarea în bucate. Dă gust vieții literare” (Ioana Pârvulescu, scriitoare)
Niciodată, în istoria ei, piața de carte din România nu a fost mai bogată ca în zilele noastre. Se scrie și se traduce foarte mult. De aceea, cronicarii acesteia doar în mică măsură pot ține la curent cititorii cu noile apariții editoriale. Surprinde, însă, absența interesului acestora pentru un nou tip de lucrări: cele dedicate editurilor, adică tocmai „fabricilor” de carte, de parcă acestea ar intra în categoria „Textelor care n-au folosit la nimic”, la care se referă în această originală carte autorul Alex Ștefănescu, critic și istoric literar.
Am în vedere două astfel de volume publicate în ultimii ani, unul dedicat Editurii „Paralela 45”, iar celălalt Editurii „Humanitas”. Ele nu au factură monografică, deși, prin conținut, au multe particularități specifice acesteia.
Editura „Paralela 45”este oglindită prin prisma întemeietorului său, scriitorul Călin Vlasie. În schimb, Editura „Humanitas” ni se face cunoscută din amintirile a peste douăzeci de scriitori și editori din mai multe generații. Așadar, avem în ambele opere pe care le semnalăm pagini concrete de adevărată istorie culturală trăită nemijlocit de către referenți.
Editura „Paralela 45” a apărut în 1994, la Pitești. Întemeietorul ei – poetul și eseistul Călin Vlasie, acționar unic. Cititorul află ceea ce a însemnat ea de-a lungul timpului parcurgând interviurile date de ctitorul ei în perioada 1987-2017. Interviurile lui Călin Vlasie sunt adunate într-o carte cu un titlu mai mult decât incitant – „Știința apropierii de viitor.” El îl reia pe cel al interviului acordat de Călin Vlasie scriitoarei Dora Pavel. Denumirea volumului sintetizează programul inițial al noii edituri, respectiv publicarea în paginile ei, cu predilecție, a literaturii contemporane. De ce? Pentru că „din punctul de vedere al viitorului, inițiativa de a publica literatură română contemporană e mai profitabilă, pe termen lung, în comparație cu publicarea în mod exclusiv a traducerilor din alte literaturi sau a altor tipuri de carte. E mai profitabilă pentru că tu poți să determini viitorul culturii. Selectând riguros valoric autorii, tu poți, la un moment dat, să ai o știință a apropierii de viitor, mai mult decât o au contemporanii tăi. Ar fi o mare sărăcie culturală dacă am omite această apropiere de viitorul viu care se numește literatura română contemporană.”
Este motivul pentru care, scriitorul și editorul Călin Vlasie, în numeroasele interviuri acordate și pe care le reproduce în volum, acordă cea mai mare atenție prezentării „Cenaclului de Luni”, condus de Nicolae Manolescu în perioada 1977-1983, deoarece acesta a avut rolul principal în promovarea noului curent literar numit postmodernism. El este reprezentat de Generația 1980, avându-l ca reprezentant tipic pe poetul Mircea Dinescu, acesta fiind și un teoretician al noii direcții din literatura română. De aceea, invit iubitorii de beletristică să citească prioritar paginile dedicate detaliat acestui curent literar. El este, în viziunea lui Călin Vlasie, „ultima mișcare de reașezare a poeziei românești în marea tradiție a poeziei noastre, proces început cu șaizeciștii (Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Constanța Buzea, Adrian Păunescu), la finalul epocii proletcultiste.” Din primul val al postmoderniștilor a făcut parte și Călin Vlasie, în 1978, alături de Alexandru Mușina, Florin Iaru, Matei Vișniec, Mariana Marin, Traian T. Coșovei, Mircea Cărtărescu, Ion Straton…
În prezent, la aproape trei decenii de la semnarea actului său de naștere, Editura „Paralela 45” își păstrează locul onorant în topul instituțiilor de profil. De asemenea, aceasta și-a diversificat de-a lungul anilor și domeniile cărților cărora le dă viață.
Editura „Humanitas” a apărut în 1990, avându-l ca fondator și conducător pe eseistul și filozoful Gabriel Liiceanu. La împlinirea a trei decenii de la consemnarea acestui act cultural, a apărut un volum omagial intitulat în manieră clasică – „Amintiri de la Humanitas”. Aflat de 30 de ani traducător în cadrul editurii, Emanoil Marcu consideră că „Humanitas a fost o investiție în spirit, în idei și în limba română. Fructele ei se văd și contează.” Volumul aniversar a fost ideea scriitoarei Ioana Pârvulescu. Ea a „cules mărturiile a peste 20 de scriitori și editori din mai multe generații care povestesc episoade de tot felul legate de Humanitas(…) La urma urmei, o editură înseamnă, pe lângă, cărți, oameni și viață.” Surprinde absența dintre semnatarii poveștilor tocmai a ctitorului, cea a lui Gabriel Liiceanu. El, însă, este omniprezent în paginile cărții prin faptul că aproape toți scriitorii au reliefat rolul esențial al acestuia în determinarea lor de a scrie și publica în editura ce-o patronează, acordându-le libertate totală în a crea ce și cum vor . Printre autorii antalogați, îi menționăm pe – Dan C. Mihăilescu, H. R. Patapievici, Mircea Cărtărescu, T. O. Bobe, Ioana Nicolae, Andreea Răsuceanu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Denisa Comănescu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu.
Prin ce poate interesa o astfel de operă pe cititorul obișnuit? În primul rând, acesta face cunoștință cu biografia operei scriitorilor enumerați în rândurile anterioare. El pătrunde, în multe cazuri, în intimitatea actului creator, aflând cum iau viață marile creații artistice. Într-un fel, lectura aceasta demitizează procesul intim al gestației operelor literare. Dacă astăzi editura „Humanitas” este pe primul loc în topul instituțiilor de acest tip, este și meritul incontestabil al creatorilor de frumos artistic ce-au onorat-o de-a lungul deceniilor.
Cu totul deosebit, în conținutul său și în frazarea tipică inegalabilului stilist Andrei Pleșu, este textul său care deschide volumul și poate fi cotat ca o prefață a lui : „Autodenunț precedat de o prietenie a contrariilor. ” În introducerea lui, autorul fermecătorului volum „Despre frumusețea uitată a vieții”, „portretizează ” specificul, unicitatea prieteniei ce-l leagă de ani buni de Gabriel Liiceanu: „Ne unește, vorba lui Noica, și ceea ce ne lipsește. (…) Împărtășim, însă, aceleași valori, aceleași modele, aceleași speranțe și, inevitabil, aceleași defazări. Ne suntem, reciproc, piatră de poticnire, cărjă și consolare.” Rândurile, atât de dense în idei, sunt o pledoarie pentru a cultiva atât de bogata și frumoasa limbă românească. Andrei Pleșu, ministrul Culturii în 1990, face lumină în legătură cu actul de naștere al acestei edituri: până în 1990, ea se numea Editura „Politică”. În calitatea ce-o avea, Pleșu i-a solicitat lui Liiceanu să se ocupe de noua editură în procesul de transformare a ei dintr-un „organ ideologic al unui partid desființat, într-o editură de studii umaniste”. Ca director al ei, Gabriel Liiceanu a decis s-o numească „Humanitas”. Bineînțeles, ministrul a fost acuzat că a privatizat-o. Nu e adevărat, ea rămâne în subordinea Ministerului Culturii. Abia după un an, directorul Liiceanu a declanșat un proces de autonomizare față de stat. Prin el, toți angajații editurii au devenit acționari. „Binevoitorii” au catalogat fapta ministrului drept „cadou” făcut prietenului său.
Editura „Humanitas” a devenit una de elită în România deoarece „a publicat cărți interzise și autori cenzurați ca: Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Paul Goma și mulți alții. Și a reușit un mare act de cultură dăruind publicului românesc cărțile marilor gânditori și ale maeștrilor clasici și moderni din literatura lumii și a lansat o întreagă generație de autori români care s-au dovedit valori de excepție.”
Această instituție de cultură, cu titlu atât de sugestiv și de plăcut, are un ecou deosebit și în rândul românilor din străinătate. M-a impresionat în mod aparte mesajul trimis de Martin S. Martin, reputatul medic român stabilit în America din 1985. În textul său, acesta este de părere că: „<
În loc de eventuale concluzii, preferăm să reproducem sloganul editurii „Humanitas”: „Ai atâtea vieți câte cărți ai citit.”
prof. Octavian Guțu
