MOTTO: „Nichita Stănescu a fost poetul adolescenţei mele. Am devenit critic literar ca să-i pot comenta poezia.” (Bogdan Creţu)
Bogdan Crețu (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este redactor-șef al revistei „TIMPUL”. A devenit și critic literar, publicând opt volume în domeniu. A debutat în 1997 în revista „CONVORVBIRI LITERARE” cu un articol intitulat „Două noi interpretări ale poeziei lui Nichita Stănescu”. Totuși, încă nu și-a ținut decât parțial promisiunea, în sensul că, nu a scris o monografie amplă despre „poetul adolescenței sale”. A scris, în schimb, în anul 2022, o carte intitulată „NICHITA, POETUL CA ȘI SOLDATUL”, publicată la Editura „POLIROM” din Iași.
Ce este această lucrare? Ne-o spune însuși autorul ei într-un articol-anexă la ea, intitulat „O EXPLICAȚIE”: „Țineți în mână o carte de ficțiune atent documentată. Poate chiar un roman. Gesticulația, adesea replicile sunt ale lui Nichita Stănescu, așa cum le-am găsit evocate de alții. Montajul, scenografia, însă îmi aparțin. Nichita Stănescu din această carte e un personaj literar.(…) L-am inventat pe Nichita Stănescu căutând să nu-l falsific. Dar el este personajul meu. Al acestei cărți. Cartea de față nu este o biografie nuanțată. E mai curând o autobiografie. Nichita Stănescu nu credea în ideea de biografie. Nici eu nu cred”.
Titlul originalului roman ce-l prezentăm îl reia pe cel al unei poezii nichitastănesciene „POETUL ȘI SOLDATUL”, în care autorul volumului „NECUVINTELE” mărturisește: „Poetul ca şi soldatul/ nu are viaţă personală./ Viaţa lui personală este praf/ şi pulbere”. Această surprinzătoare comparație este una tipică acestui poet nemodernist care în textele sale a vizualizat ideile/stările/trăirile abstracte, precum și în poezia „LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA”!
În deosebit de originala scriitură a criticului literar Bogdan Crețu, ideea din titlu este un laitmotiv al întregii lucrări. Universitarul ieșean multilateral prin preocupări, un critic literar ce scrie în mod cu totul plăcut cititorului, îl convinge pe acesta că, într-adevăr, Nichita Stănescu a trait cu toată ființa sa doar pentru poezie.
De ce NICHITA STĂNESCU ÎL COMPARĂ PE UN POET CU UN SOLDAT? Altfel spus, ce semnificație are titlul acestei apariții editoriale ce i-a făcut pe mulți confrați ai autorului s-o aplaude. În cuprinsul lucrării, autorul ieșean ne convinge de ceea ce îl face pe poet să se compare cu soldatul, remarcând ce similitudini există între cei doi: „Poetul ca și soldatul nu are viață personală. Nu e nicio metaforă. E cât se poate de concret. Nu le pasă de viața personală. Unul trebuie să moară pentru ceilalți, civilii. Celălalt, trebuie să scrie pentru ceilalți, nepoeții. Și scrisul e tot o formă de moarte. Lași din tine tot mai mult, până nu mai rămâne mare lucru. Toți visează la gloria poetului. Dar cine ar accepta să ducă viața poetului? Cine ar vrea să trăiască așa cum a trăit el? Poezia înseamnă autodistrugere. Hybris. Intensitate. Altfel nu e poezie (…) Boala profesională a soldatului este moartea de glonț. Vărsarea sângelui. Boala profesională a poetului este moartea de sine însuși. El se lasă ucis de viața pe care trebuie să o ducă, pentru a-și putea scrie poezia …”
Întregul volum „NICHITA POETUL CA ȘI SOLDATUL” ne convinge că, într-adevăr, întreaga biografie a lui Nichita Stănescu se confundă cu cea a operei sale, căreia i s-a dăruit arzând neîncetat ca o făclie vie în scurta sa trecere prin viață (1933 – 1983).
Marele merit al scriiturii lui Bogdan Crețu, cred că este tocmai felul de-a dreptul tulburător în care a surprins consecințele acestei adevărate „arderi pe rug” pe care a suportat-o poetul fără nici un regret sau lamentație, oferindu-ne volume prețioase de poezii și proză, aforisme până în ultimii ani de viață. Principalele sale volume de poezii ce i-au adus recunoașterea națională și internațională: „SENSUL IUBIRII”, „O VIZIUNE A SENTIMENTELOR”, „DREPTUL LA TIMP”, „11 ELEGII”, „OUL ȘI SFERA”, „LAUS PTOLEMAEI”, „NECUVINTELE”, „ÎN DULCELE STIL CLASIC”, „EPICA MAGNA”, „OPERELE IMPERFECTE”, „NODURI ȘI SEMNE”. În anul 1975 a primit „PREMIUL HERDER”, iar în 1979 s-a aflat pe lista scurtă a candidaților la PREMIUL NOBEL.
Romanul „NICHITA POETUL CA ȘI SOLDATUL”, apărut în 2022, când s-au împlinit 39 de ani de la moartea poetului, este alcătuit din trei părți. Fiecare dintre acestea are ca titlu versuri ale celui devenit personaj literar:
Partea I: „EXISTĂ NUMAI TRUPUL MEU ÎNLEMNIT/ULTIMUL DE BĂTRÂN, DE PIATRĂ”;
Partea a II-a: „EA ERA FRUMOASĂ CA UMBRA UNEI IDEI”;
Partea a III-a: „DOAMNE, EU NU POT SĂ MOR”.
Elementul/aspectul liant al acestor părți îl sintetizează următorul text: „ȘI-A NĂRUIT METODIC TRUPUL, CA SĂ LASE LOC NUMAI ȘI NUMAI POEZIEI”.
A scie despre o carte în care personajul principal este Nichita Stănescu este cumplit de greu. De ce? Pentru că este de-a dreptul un exercițiu de admirație din care nu știi pe care să-l transmiți și viitorilor ei cititori. Este proverbial, de exemplu, raspunsul dat de poet unui milițian ce l-a oprit în trafic și l-a întrebat unde locuiește: „EU LOCUIESC ÎN POEZIE”. Pentru el, limba română este „patria mea”, care este „DUMNEZEIESC DE FRUMOASĂ”. Recomand cititorilor să-i parcurgă și operele în proză – aforisme, eseuri, interviuri etc. Sunt cele mai alese în idei/adevăruri și frumuseți lingvistice pe care le poți găsi într-o pagină de proză. Volume – „RESPIRĂRI”, „ANTIMETAFIZICA”. Am citit multe cărți de aforisme, mai expresive și mai originale în mesaj nu am întâlnit. Doar două exemple: „DACĂ TIMPUL AR FI AVUT FRUNZE, CE TOAMNĂ!”; „EU NU SUNT ALTCEVA DECÂT O PATĂ DE SÂNGE CARE VORBEȘTE”.
Sub aspect strict literar, partea originalului roman ce-l recomandăm este cea de-a treia. De ce? Prin faptul că ea reflectă într-un mod de-a dreptul impresionant drama unui poet care conștientizează iminența propriei morți. Sunt descrise imagini ale stărilor fizice și psihice ale unui personaj „aflat în concretețea durerii și încăpățânarea de a trăi viața și curiozitatea de a trăi moartea”. Bogdan Crețu, cu arta unui mare prozator, ne oferă imaginea cutremurătoare a unui om ce-și trăiește cu luciditate propriul sfârșit. Tot în ultima parte a operei, criticul-romancier, Bogdan Crețu, redă cititorului o detaliată geneză și semnificația titlului cărții sale, dar și a poeziei cu aceeași denumire.
Partea a doua, metaforic intitulată cu unul dintre cele mai originale versuri scrise la noi – „EA ERA FRUMOASĂ CA UMBRA UNEI IDEI” – este cea mai plăcută celor nedispuși să „vadă” „moartea unui poet”, ci felul în care el a trait „regina sentimentelor” – IUBIREA. E vorba de cel care a debutat cu două volume la superlativ primite de critică și cititori: „SENSUL IUBIRII” și „O VIZIUNE A SENTIMENTELOR”. Unii autori de texte critice de întâmpinare consideră această parte drept un „admirabil roman de iubire”. Nu pot să le subscriu opiniei. Romanul lui Bogdan Crețu nu este precum „EDUCAȚIA SENTIMENTALĂ” a francezului GUSTAVE FLAUBERT, ci mai degrabă o creație literară similară, prin multe aspecte, cu piesa de teatru „REGELE MOARE”, a lui Eugen Ionescu.
Nichita Stănescu a avut doar trei mari iubiri – LIMBA ROMÂNĂ, POEZIA și ALCOOLUL: „LIMBA ROMÂNĂ ESTE PATRIA MEA!”; „EU LOCUIESC ÎN POEZIE”; „DE BĂUT A BĂUT CA TOT OMUL DIN TINEREȚE”, până când a ajuns – „FĂRĂ ALCOOL NU MAI REUȘEȘTE SĂ SCRIE NIMIC, PUR ȘI SIMPLU MOTORUL NU MAI PORNEȘTE.”
Primele două l-au propulsat în RAFTUL ÎNTÂI AL POEȚILOR ROMÂNI, IAR A TREIA L-A FĂCUT UN „ALBATROS UCIS”.
O întrebare la care nu mi-am putut, încă, răspunde: CÂȚI POEȚI AU MURIT UCIȘI DE PROPRIA POEZIE?
Pentru partea a doua a operei lui Bogdan Crețu eu aș așeza drept motto versurile minulesciene: „TU CREZI C-A FOST IUBIRE ADEVĂRATĂ?/ EU CRED C-A FOST O SIMPLĂ NEBUNIE!”. Autorul intitulează acest conținut al acestor pagini, drept – „EA ERA FRUMOASĂ CA UMBRA UNEI IDEI”.
Cine a fost cu adevărat precum titlul capitolului?
De prima soție, MAGDA, „o iluzie a tinereții”, s-a despărțit repede. S-a căsătorit apoi cu DOINA CIUREA, fosta iubită a lui Nicolae Labiș. De ea se îndrăgostise una-doua. „Se iubiseră la început. Se căsătoriseră. Din iubire sau din prejudecata iubirii”. Se vor despărți în 1965. În acel an s-a îndrăgostit de poeta Gabriela Melinescu, alături de care a trait „o dramatică poveste de iubire” până în 1970, an în care ea se va recăsători și se va stabili definitiv în Suedia. Aceasta „îl iubise, dar îl și admirase”. Și-a sacrificat totul pentru el. Era „foarte frumoasă”. Pe Doina „o mințea că o iubea. Pe ea nu treuia să o mai mintă, chiar o iubea”. Alături de ea, își „compusese elegiile”, cartea lui „cea mai norocoasă”. De ce l-a părăsit? Multiple motive: „Se săturase să lase mereu de la ea… Nu avea vocație de Penelopă… Avea propriul ei adevăr care se cerea exprimat… Rolul ei era să devină ea însăși”. În schimb, Nichita lupta doar pentru propria lui poezie. Nimic altceva nu mai exista. În timpul căsătoriei lor, i-au apărut unele dintre cele mai apreciate volume de poezii: „DREPTUL LA TIMP” (1965); „11 ELEGII” (1966); „NECUVINTELE” (1969); „ÎN DULCELE STIL CLASIC” (1970). Și Gabriela Melinescu va deveni o poetă de mare valoare.
Continuă să publice și-n zilele noastre, deși s-a stabilit definitiv prin căsătorie, în Suedia. Nichita Stănescu, după despărțirea de ea, am putea spune că a intrat într-o perioadă de adevărată pierzanie, sub toate aspectele: „S-a îndepărtat de vechii prieteni. Era singur și nu suporta singurătatea… Și-a dat seama că fără ea va fi mereu singur. Și nu părăsit, ci singur pe lume. Și-a lichefiat creierul bând. Apoi trupul. În cele din urmă și sufletul…”. Era însă conștient că „cea mai bună poezie a scris-o alături de Gabriela. Și poate chiar împreună cu ea”.
Consider că, într-adevăr, ea „ERA FRUMOASĂ CA UMBRA UNEI IDEI”, atât la
propriu, cât și la figurat. Un vers memorabil, precum este și eminescianul „NU CREDEAM SĂ-NVĂȚ A MURI VREODATĂ”. Nichita Stănescu se va căsători în 1982 cu DORA, o tânără ce-i va fi alături până la trecerea lui în „măreția frigului” în 13 decembrie 1983, în urma unei crize hepatice. Partea a doua a romanului „NICHITA POETUL CA ȘI SOLDATUL” nu este propiu-zis un roman de dragoste, ci mai mult un roman despre dragostea ce i-au purtat-o poetului necuvintelor femeile din viața lui. Totodată, această parte centrală a cărții o consider și un metaroman. Metaromanul este acea creație epică în care naratorul face cunoscute cititorului aspect legate de scrierea unei opere. Și criticul literar Bogdan Crețu într-o manieră lămuritoare ne face să cunoaștem când și cum i-a venit poetului Nichita Stănescu ideea de a compara creatorul liric cu soldatul. Aceste pagini dau un plus de autenticitate întregului text de-a dreptul magnetic prin credibilitatea celor dezvăluite. Toate marile creații literare epice au la bază momente cruciale din biografia autorului la care le-au fost fertilizat spiritul creator și făcându-i, și prin aceasta, mai apropiați de textul literar pe cei care-l citesc.
Cartea lui Bogdan Crețu nu-i o biografie romanțată. Nimic nu-i din ce caracterizează astfel de creații romanești. Bogdan Crețu a pătruns în intimitatea spiritului stănescian în momentele cruciale ale devenirii și prăbușirii poetului și omului Nichita Stănescu, a celui ce-a locuit în poezie și a murit pentru ca ea să-I poată supraviețui. O carte de citit și recitit. Cine-l înțelege pe Nichita Stănescu, acela înțelege ce-nseamnă adevărata poezie modernă.
Încheind lectura seducătoare a volumului pe care ni l-a oferit editura ieșeană „POLIROM”, mi-am zis cu voce tare și cu o fundamentală convingere: Eu cred că poezia română l-a născut pe Nichita Stănescu ca să nu rămână fără „purtător de cuvânt” după ce Eminescu, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, Adrian Păunescu, Marin Sorescu… s-au „transferat” în lumea lui HADES.
În anul 2023, se vor împlini patru decenii de când și autorul celor „11 ELEGII” ne-a lăsat și el într-un adevărat „veac de singurătate”.
O salvare din el poate fi și ARCA POEZIEI.
profesor Octavian Guțu
Șimleu Silvaniei
[…] MOTTO: „Nichita Stănescu a fost poetul adolescenţei mele. Am devenit critic literar ca să-i pot comenta poezia.” (Bogdan Creţu) Bogdan Crețu (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este redactor-șef al revistei „TIMPUL”. A devenit și critic literar, publicând opt volume în domeniu. A debutat în 1997 în revista „CONVORVBIRI LITERARE” cu un articol intitulat „Două noi interpretări ale poeziei lui Nichita Stănescu”. Totuși, încă nu și-a ținut decât parțial promisiunea, în sensul că, nu a scris o monografie amplă despre „poetul adolescenței sale”.… » Mai multe detalii […]
[…] MOTTO: „Nichita Stănescu a fost poetul adolescenţei mele. Am devenit critic literar ca să-i pot comenta poezia.” (Bogdan Creţu) Bogdan Crețu (n. 1978) este profesor doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este redactor-șef al revistei „TIMPUL”. A devenit și critic literar, publicând opt volume în domeniu. A debutat în 1997 în revista „CONVORVBIRI LITERARE” cu un articol intitulat „Două noi interpretări ale poeziei lui Nichita Stănescu”. Totuși, încă nu și-a ținut decât parțial promisiunea, în sensul că, nu a scris o monografie amplă despre „poetul adolescenței sale”.… Citeste mai mult […]