Raftul cu carte: Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenţă Ion Pop – Mircea (1964-2000)

Motto: „Dacă peste ani pe unii profesori nu ți-i mai amintești, e dovadă că nici nu i-ai avut” (Octav Dângeanu)

Prezentul text informativ are două categorii de destinatari: în primul rând, profesorii de limba și literatura română care au absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca; în al doilea rând, îi am în vedere pe iubitorii literaturii epistolare. Pentru publicul țintă menționat, semnalez apariția în anul 2020 la Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca a cărții din titlul rândurilor noastre.
Invitația la lectură adresată filologilor sălăjeni este sinonimă cu un îndemn de a se reîntâlni prin intermediul comunicării verbale scrise cu foștii dascăli din anii studenției sau cu îndrumătorii lucrărilor de grad, dar și cu cei din comisiile de la examenele de obținere a gradelor didactice. Citind cele 523 de pagini ale volumului ce-l așezăm azi pe „Raftul cu carte”, cunoaștem nu numai personalitatea celor doi autori, Ion Pop și Mircea Zaciu, ci și atmosfera vieții din cadrul Filologiei clujene și a celei culturale a orașului.
Am parcurs multe cărți epistolare. În puține dintre ele am găsit atâta bogăție informativă despre autori și opera lor, precum și despre lumea în care au trăit și au scris. Textele epistolelor celor doi profesori universitari și scriitori de elită ai școlii filologice clujene sunt însoțite de un impresionant număr de note de subsol, peste 500. Ele vin în slujba cititorului pentru că oferă informații esențiale despre personalitățile și operele celor la care fac referire epistolierii.
Inventariind aceste pagini infrastructurale într-un glosar, am putea alcătui un minidicționar enciclopedic al Clujului universitar , filologic și cultural din epoca în care a fost scris epistolarul.
Și eu am fost în perioada 1964-1969 student al Facultății de Filologie din Cluj. Ea este și azi una din cele mai bine cotate școli superioare în domeniu din țară. Calitatea studiilor urmate aici a fost asigurată în acea etapă de o pleiadă de profesori de o probitate morală exemplară și de o competență profesională etalon. Este pentru mine o mare bucurie să-i pomenesc după 52 de ani de la absolvire pe câțiva dintre ei, care mi-au fost modele în activitatea didactică : Ion Vlad, D.D. Drașoveanu, Octavian Șchiau, Ioana și Liviu Petrescu, Ion Pop, Dumitru Pop, Liviu Rusu, Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, Leon Baconski.
Citind captivantele scrisori ale lui Ion Pop și Mircea Zaciu, reușim ca după atâția ani să-i cunoaștem și altfel decât la catedră pe cei doi foști dascăli ai noștri. Corespondența lor ne introduce și în atmosfera existentă atunci în facultate. Dintre profesorii pe care i-am avut în anii studenției, locul prim l-a ocupat Domnul Profesor Ion Vlad. Dacă m-am autodefinit ca dascăl de citire, aceasta se datorează, în primul rând, profesorului Ion Vlad. Abia ascultându-i primele cursuri de teoria literaturii, am înțeles cu adevărat ce-i literatura și, mai ales , cum se face analiza/interpretarea unui text literar, decodificarea lui, adică „traducerea” limbajului esopic/ metaforic al poeziei în limbajul nonmetaforic pentru a descoperi mesajul ideatic și sentimental al operei literare. Aceasta-i una dintre menirile principale ale unui profesor de literatură de valoare. Întrucât o scriitură epistolară nu se poate povesti, voi răspunde succint la câteva întrebări pe care oricine află despre acest volum și le pune: Cine sunt cei doi epistolari? Când anume au fost nevoiți să comunice prin scrisori? Ce aspecte sunt pe prim-plan în ceea ce și-au scris? Mircea Zaciu (1928-2000) a fost profesor universitar, critic și istoric literar, diarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al Academiei Române. Din volumele sale: Ion Agârbiceanu, „Masca geniului”, „Lecturi și zile”, „Glose”, „Bivuac”, „ Colaje”, „Jurnal” (șase volume), „Corespondență Mircea Zaciu – Octavian Șchiau”, „Mircea Zaciu – Ion Brad, dialog epistolar”. În colaborare – „Dicționarul scriitorilor români” (patru volume), „Dicționarul esențial al scriitorilor români”. Ion Pop (născut în 1941) a fost profesor la Facultatea de Filologie din Cluj (1964-2007). Poet, critic și istoric literar, publicist, traducător. A condus revista de cultură „Echinox” timp de 17 ani. Din opera poetică: „Propuneri pentru o fântână”, „Biata mea cumințenie”, „Gramatică țârzie”, „Elogii în ofensivă”, „Casa scărilor”, „Poeme 1966-2001”, „Lista de așteptare”. Critică și istorie literară: „Avangardismul poetic românesc”, „Poezia unei generații”, „Lucian Blaga. Universul liric”, „Poezia românească neomodernistă”. Membru corespondent al Academiei Române. Ion Pop a fost student al profesorului Mircea Zaciu, iar după absolvire, asistent al acestuia. De pe atunci între ei s-a realizat o prietenie spirituală care a durat până în anul 2000, anul plecării Dincolo a mentorului.
În intervalul 1964-2000 au fost mai multe perioade când unul dintre ei s-a aflat în străinătate, timp în care comunicarea lor s-a realizat prin scrisorile din volumul aflat în discuție. În conținutul lor, ele cuprind: informații ale celui plecat despre statutul ce-l avea în acea țară și modul în care s-a integrat în lume și cum își petrece timpul liber. Cel rămas la catedră în Cluj, relatează despre preocupările scriitoricești, despre viața literară a orașului, dar și a tării, precum și despre noutățile din facultate..
În epistolele lui Mircea Zaciu în majoritatea lor pe prim-plan se descrie starea sa de spirit și de sănătate. Prin ele, abia acum îl cunoaștem cu adevărat pe distinsul, eruditul dascăl ca om ,cetățean, coleg, prieten. În textul de escortă al volumului intitulat „Un cuvânt înainte”, Ion Pop sintetizează foarte clar diagrama trăirilor mentorului său: „Profesorul nu s-a simțit decât rareori confortabil în lumea în care a trăit. Nu i-a plăcut, de pildă, decât în rare momente Clujul în care a reușit să-și cultive numai un cerc restrâns de prieteni ( …). În mediul intelectual și mai ales universitar clujean nu s-a simțit decât rareori în largul lui(…). Dar se poate vedea și din corespondența noastră că trăia într-o permanentă stare de neliniște și frământare, de nesiguranță în ce privește chiar scrisul propriu, fiind nu-o dată de sentimentul ratării exprimat patetic că se considera exagerând mult, un învins și un înfrânt. Cota aceasta de neliniște și descurajare n-a scăzut nicicând, asociată cu starea precară de sănătate tot mai fragilă”.
La rândul său, în același text introductiv, mai util decât o cronică de întâmpinare, Ion Pop, zis Jean de către prieteni, recunoaște beneficul rol de mentor al profesorului său, precum și al mediilor culturale străine în formarea sa ca om și scriitor.
„Dialogul cu Profesorul mi-a fost mereu profitabil, oferind tot atâtea ocazii de verificare a propriilor opțiuni și nenumărate sugestii de alegere a căilor drepte, au lăsat în aceste pagini câteva momente decisive pentru destinul meu uman și literar- anii marilor prietenii de la „Echinox”, cele două stagii petrecute în capitala Franței…” Evaluat în ansamblul său, epistolarul universitarilor clujeni, prin bogăția informativă caleidoscopică ce-o oferă cititorului îl putem considera o veritabilă
„Carte românească de învățătură”sau o colecție practică despre frumusețea prieteniei spirituale și a importanței sale. Cred că nu-i lipsit de interes să consemnez, ca într-o addendă, apariția în 2020 la „Editura Limes” din Cluj-Napoca a volumelor V-VI a „Jurnalului” scris de Mircea Zaciu, „spirit emblematic al Transilvaniei și profesor-efigie al Literelor clujene… mare critic și istoric literar.” (Răzvan Voncu, în „România literară”, nr. 8/2021, pg. 16). Prefață și note de Ion Pop.
Octavian Guțu,
dascăl de citire și simțire românească