Raftul cu carte – O anchetă inedită şi oportună a „României literare”: Care este basmul dumneavoastră favorit?

MOTTO: „O anchetă ce ne invită să ne amintim de <<somniferele>> din anii primi ai ființării noastre” (Octavian Guțu)

„Dosarul” anchetei este publicat în revista Uniunii Scriitorilor din România în numărul 29-30/14 iulie 2023. Este una inedita pentru că întâia oară la noi se abordează într-un astfel de demers această temă. Într-o epocă a digitalizării și globalizării în care uităm că avem și un tezaur literar oral, inițiativa revistei condusă de Nicolae Manolescu este mai mult decât potrivită. Au fost invitați la sondaj 40 de scriitori. Pertinentele lor opinii ne prilejuiesc o incursiune în lumea basmelor românești, dar și internaționale. Cunoaștem acum modul în care autorii de literatură cultă privesc importanța acestei specii literare – basmul, printre primele forme de folclor literar apărute și la noi. Totodată, lectura răspunsurilor, adevărate minieseuri, poate fi adevărată inițiere în modul de-a crea un text de tip persuasiv. Care sunt basmele preferate ale scriitorilor contemporani respondenți la sondaj? Aproape jumătate dintre ei au postat basmul „TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE” pe primul loc.

Reproduc doar câteva din aspectele alese de aceștia ca argumente:

GABRIEL CHIFU: „Ce basm mi-a plăcut în mod special? Indenegabil <<Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte>>, cules de Petre Ispirescu. E un basm românesc original, neîntâlnit în literatura folclorică europeană, și e un basm care, atipic, nu se încheie fericit. Noica îl consideră <<basmul ființei>> și un dar nesperat al culturii noastre folclorice”.

ADRIAN ALUI GHEORGHE: „Basmul meu preferat? Evident, <<Tinerețe fără bătrânețe>>, pe seama căruia am dus la capăt un doctorat. Este o contribuție românească incontestabilă la fondul universal de utopii (…) este un poem cu o încărcătură metafizică din care poți hrăni spiritual o viață”.

PETRE CRĂCIUN: „Adevăratul motiv pentru care basmul lui Petre Ispirescu este preferatul meu are legătură cu unicitatea sa în folclorul românesc și chiar cel universal. Niciunde nu regăsim atâtea idei filozofice privitoare la condiția omului în univers, la relația viață-moarte…”

ANGELO MITCHIEVICI: „De departe basmul meu preferat este <<Tinerețe…>> al lui Petre Ispirescu, un basm cult, pe care îl așez alături de <<Prințul fericit>> al lui Oscar Wilde și de <<Fetița cu chibrituri>> al lui Hans Christian Andersen”.

ION POP: „Cel care m-a uimit și tulburat cel mai mult a fost și rămâne <<Tinerețe…>> A fost o vreme când m-am întrebat dacă e cu adevărat produs autentic folcloric, notat după relatările orale, fiindcă m-a surprins adâncimea meditației asupra unor probleme fundamentale ale vieții și morții noastre”.

DAN STANCA: „ <<Tinerețe fără bătrânețe…>> ne demonstrează că există ceva mai presus de Paradis, dincolo de Rai (…) Da, există mântuire, dar numai după ce ai trecut prin strâmtoarea grozavă a bătrâneții și a morții”.

Pe podiumul preferințelor s-a situate și basmul „POVESTEA LUI HARAP ALB”, de Ion Creangă. Scriitorul NICHITA DANILOV ne oferă un mod aparte de-a evalua acest basm cult. El găsește în operele unor scriitori străini reputați, aspecte cu care ne-am întâlnit în capodopera lui Creangă. Este vorba de MARQUEZ cu romanul „UN VEAC DE SINGURĂTATE” și BORGES, autor al povestirii „FUNES, OMUL CARE ȚINE MINTE TOT”. De exemplu: „Și în Harap Alb și în romanul <<Un veac de singurătate>>, realitatea și imaginația fac casă bună împreună…”

Personajul Melchiade din roman are un mod de a „percepe realitatea ce ne amintește de fabulosul Ochilă” din basmul humuleșteanului. De asemenea, protagonistul Funes, din povestirea lui Borges, „este înzestrat nu numai cu o vedere, ci și cu o memorie monstruoasă, aidoma lui Ochilă.” De fapt, pentru Nichita Danilov „basmele lui Creangă sunt adevărate bijuterii literare”, lumea lor este „la fel de colorată ca și în romanele lui Marquez sau ale altor reprezentanți ai realismului magic de pe mapamond. Inutil să mai amintim că ele au multe puncte comune cu Boccaccio, Gogol și Rabelais”. Să nu uităm că Gabriel Garcia Marquz, scriitor columbian (1927-2014) a fost distins în 1982 cu „Premiul Nobel pentru literatură.” Jorge Luis Borges, poet, romancier, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice. A trait între 1899–1986. Este considerat „un geniu într-un univers al ficțiunii” în secolul trecut.

Plac cititorilor raspunsurile la această recentă anchetă literară și pentru că majoritatea celor 40 de scriitori au adus în prim-plan nu numai un basm preferat, ci mai multe, atât din literatura română, cât și din cea străină. Este o incontestabilă dovadă că și folclorul literar s-a numărat printre factorii spirituali ce i-au ajutat/i-au format ca oameni, dar și ca scriitori.

Ca un adevărat laitmotiv al „dosarului” anchetei este acela că, ancheta îi evidențiază pe autorii ce au cules basme, au prelucrat sau au scris; PETRE ISPIRESCU, ION CREANGĂ, ION POP RETEGANUL, ori FRAȚII GRIMM și HANS CHRISTIAN ANDERSEN etc. Lor li se adaugă permanent și nemuritoarele creații reunite în volumul „O MIE ȘI UNA DE NOPȚI”. Trec în revistă doar câteva din cele mai prezente titluri de basme în exemplele ce i-au fericit pe respondenți: „Aventurile lui Pinocchio”; „Micul prinț”; „Crăiasa zăpezilor”; „Motanul încălțat”; „Fetița cu chibrituri”; „Alice în Țara Minunilor”; „Muzicanții din Bremen”; „Vrăjitorul din Oz”; „Pirații din Caraibe”; „Cele 11 lebede”; „Făt-Frumos din lacrimă”; „Prostia omenească”; „Ileana Cosânzeana”; „Hansel și Gretel” etc., etc.

Nici răspunsurile atipice n-au lipsit din anchetă. Bunăoară, NICOLAE MANOLESCU: „Mi-am dorit întotdeauna să scriu… în primul rând <<SCUFIȚA ROȘIE>>. Mai exact, povestea unei fetițe care se credea Scufița Roșie”. La rândul său, fără echivoc, MIHAI ZAMFIR mărturisește: „Vreau să spun de la început că mie nu îmi plac basmele. Basmele autentic populare nu mi-au plăcut niciodată. Pentru că întotdeauna e vorba de aceleași scheme care se repetă, plus că sunt pline de cruzime…”

Puțini scriitori au făcut propuneri care să readucă și literatura populară în programele școlare:

ADRIAN ALUI GHEORGHE: „Aș introduce, măcar la nivelul primilor doi ani de școală, în programul obligatoriu, două sau trei ore pe săptămână, citirea basmelor și a poveștilor, de la cele românești la cele din literatura lumii. Am forma copii și tinerii care ar avea logica faptelor…”

MENUȚ MAXIMILIAN: „Din păcate, programa școlară nu prevede niciun text din basmele populare, după cum nici din lirica populară… Poate va veni o zi în care cultura populară va fi redescoperită…”

Într-adevăr, se pare că cei ce concep programele școlare au uitat ce-a spus poetul Nichita Stănescu – „dacă n-ar fi existat <<MIORIȚA>>, nu l-am fi avut pe Eminescu”.

O întrebare firească – ce rost ar avea studierea basmului în școli? Un răspuns oferit de MARCEL VIȘA: „Basmele pot ajuta la dezvoltarea imaginației și creativității, la îmbunătățirea abilităților de comunicare și la dezvoltarea abilităților cognitive”. Poate împlini aceste așteptări întrucât „NICIO LITERATURĂ DIN LUME NU POATE ÎNLOCUI BASMUL” (Apud FLORINA ZAHARIA, SCRIITOARE)

Ancheta revistei „România literară” ne oferă o lectură reconfortantă și aducătoare de amintiri și nostalgii după vremurile când la gura sobei bunicii sau părinții ne fermecau cu harul lor de a ne purta prin lumi fără început și fără sfârșit, în care aveau loc întâmplări cum n-au fost niciodată până atunci și nici după aceea. Lumi în care, de obicei, Binele învinge Răul.

Dacă s-ar scrie azi basme, oare cum s-ar sfârși această luptă, această confruntare? Înainte de a da răspuns la ea, se cuvine o altă întrebare – se mai creează basme populare în zilele noastre?

Renunță cei aflați în „dimineața” existenței lor la jocurile de pe Internet în favoarea unor povești, chiar nemuritoare, despre „a fost odată”? Optimist de felul meu, de data aceasta rămân un „sceptic nemântuit”, ca să folosesc un titlu al unei cărți a lui IONEL NECULA despre EMIL CIORAN (1911-1995) – filozof și scriitor roman, devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trait până la moarte fără să ceară cetățenie franceză.

profesor OCTAVIAN GUȚU,

Șimleu Silvaniei