autor: Robert Baden-Powell
Pledoaria distinsului general britanic este, în fond, despre cercetășie ca despre o excepțională Școală de Valori și Caractere, în care educația non-formală are rolul prevalent. Argumentul său are dimensiuni strategice, legând cauzal civismul cetățenilor de mărirea ori decăderea oricărei nații, după cum ea, nația, are grijă să-și crească fiii și fiicele ca pe viitori adulți curajoși, patrioți, integri, ori, dimpotrivă, nepăsându-i, să-și lase odraslele de izbeliște, lașe, obediente, slabe, corăbii triste rătăcind în derivă, cu busola valorilor făcută țăndări. Mesajul cărții este cât se poate de adevărat și dur, deopotrivă: dacă valori nu sunt, nimic nu e, și totul devine formă fără fond. (dr. ing. mat. Marian Staș, MPA, Președinte, Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei)
Cercetășia a urmat cartea. Este unul din puținele cazuri, dacă nu chiar singurul caz din istoria omenirii, în care o carte a generat o mișcare. (prof. Elleke Boehmer, University of London)
Aş dori ca, citind această carte, să întelegem principiile după care s-au ghidat generaţiile de atunci, dar, mai cu seamă, să descoperim împreună ‒ cercetaşi, părinţi, educatori, copii şi adulţi ‒ că cercetăşia în forma ei tradiţională poate fi actuală şi să inspire prin mesajul ei puternic de educaţie prin aventură. (acad. Dan Berindei, presedinte de onoare, Asociația Cercetașilor Tradiționali din România (ACT-RO))
Cartea poate fi comandată de la http://www.eintegral.ro