Autor: Franciscus Mercurius Van Helmont
Kabbala denudata, documentul cel mai important al întregii literaturi cabalistice creștine, începe cu o expunere sistematică a doctrinelor din Zohar, cărora Knorr von Rosenroth le adaugă pasaje paralele din Noul Testament. Aceeași tehnică este folosită și în Kabbala creștină (Adumbratio kabbalae christianae), ultimul tratat din Kabbala denudata, care a fost scris de van Helmont și publicat separat datorită importanței sale deosebite în acțiunea de convertire a evreilor la creștinism.
Cabala a permis că unii oameni să accepte ideea că profețiile cabalistice referitoare la Mesia și-au aflat deplină realizare în Iisus Hristos; însă Cabala nu este compatibilă cu învățăturile Bisericii despre Treime căci, prin doctrina [celor zece] sephirot, ea da o interpretare diferită vieții divine. Astfel, spune Ernst Benz, „s-a întâmplat frecvent că, plecând de la iudaism, cabalistii evrei să facă un pas spre creștinism; însă ei n-au ajuns niciodată la acceptarea totală a dogmelor creștine. Invers, gândirea cabalistilor creștini, plecând de la o perspectiva creștină, a evoluat de o asemenea manieră încât i-a dus la un conflict deschis cu doctrina tradițională a Bisericii lor. În felul acesta, grupurile esoterice de evrei și creștini s-au găsit într-o zona aflată dincolo de granițele propriilor lor religii”.
Cartea poate fi comandată de la Web: https://www.edituraherald.ro