Raftul cu carte: Averea bunei educații

MOTTO: Buna educație nu este nici o pradă, nici un premiu, ci un spor inteligent adus propriei umanități… odată obținută, ea îi pregătește pe urmașii noștri pentru o viață autentică. (Teodor Baconschi)

Acesta este titlul unei cărți semnate de Teodor Baconschi și apărută în anul 2019 la Editura ”Univers”. Autorul ei este fiul regretatului poet A.E Baconschi, victimă a cutremurului din anul 1977. Teodor Baconschi s-a născut în anul 1963 în București. Este doctor în Antropologie religioasă și Istorie comparată a religiilor. Un antropolog se ocupă cu studiul tipurilor omenești din punct de vedere anatomic și psihologic și cu originile civilizații omenești. Este și diplomat de carieră, și scriitor. A fost ambasador al țării noastre în mai multe țări europene, dar și ministru de Externe în perioada decembrie 2009 și ianuarie 2012. Îl consider unul dintre intelectualii noștri de elită. Un erudit de invidiat. A publicat și publică numeroase volume de studii, eseuri, jurnale și dialoguri, traduse în mai multe limbi. Actualmente, poate fi citit săptămânal în revista “Dilema Veche”.

          Ce este cartea pe care o așezăm azi pe raft? Ne-o mărturisește, în mod repetat, autorul ei: „un eseu, o meditație pe tema educării copiilor în zilele noastre”. Lucrarea nu este un studiu științific asupra educației cu trimiteri bibliografice în domeniu. Dimpotrivă, ea este un rezultat al unei experiențe nemijlocite pe care autorul a trăit-o: „Am scris această carte cu gândul de a recapitula, într-o formă pe cât posibil plăcută și judicios rânduită, esențialul în ceea ce m-am străduit să <<plantez>>, mai bine de două decenii, în proprii mei copii, cea mai frumoasă izbândă a biografiei mele…”. Prin urmare, eseul este o „lecție” vie de pedagogie aplicată și cu reușită deplină. De ce, ne-o mărturisește cu toată sinceritatea un om de-o modestie exemplară, cu un suflet ce nu are nimic tainic în el, dar și cu o generozitate nelimitată și într-un stil elevat, dar nu ezoteric/care nu poate fi înțeles decât de inițiați, aflăm din cuprinsul dens informativ al capitolului introductiv intitulat „A fi sau nu a fi părinte”: ”Cărțulia aceasta conține o foaie de parcurs pentru cei care vor să devină părinți și pentru cei care, deja sunt părinți, se ocupă de copii minori, în formare. Primilor le voi desemna cadrul mai larg pe care viața cotidiană l-a  ascuns, spunându-le, cu argumente limpezi, de ce avem datoria de a deveni părinți, măcar dacă suntem biologic și anatomic în stare de așa ceva. Celorlalți le voi plasa o seamă de sfaturi practice derivate din propria experiență, dar și din modul meu de a înțelege cuprinsul unei vieți mulțumitoare”.

          Eseul „Averea bunei educații” este alcătuit din cinci părți. Fiecare dintre ele însumează mai multe minieseuri cu titluri rezumative sugestive: „Este politețea desuetă?”; „Educ, deci mă educ”; „Puterea exemplului”; „Snobism și superficialitate”; „Sexualitatea între pudoare și dezvrăjire”; „Buna educație ca pașaport?” etc.

Complexitatea temei abordate, una de maximă actualitate, educația, mă face să mă rezum în notele mele de lectură la a prezenta cititorilor acestei rubrici îndeosebi ceea ce conține partea a II-a a textului, respectiv ce sfaturi practice oferă antropologul nostru actualilor părinți. Ele sunt „pistele” clasice ale unei educații, care, „odată obținută”, ea îi pregătește pe urmașii noștri pentru o „viață autentică”. Exemplele pe care autorul le oferă părinților sunt la îndemâna oricăreia dintre ei. Care sunt ele, le aflăm din Partea a II-a a lucrării, iar titlurile subcapitolelor numesc, fără echivoc, formele concrete ce sunt benefice în educarea oricărui om, nu numai copil: „La muzeu”; „Viață și film”; „Călătorii pe pământ”; „Bibliopolis” (la bibliotecă); „Plăcerea de a colecționa”; „Muzica, muzica!”; „Mama, tata, vreau un cățel!”.

Cum pot educa un copil astfel de experiențe/practici? Voi exemplifica doar cu unele dintre ele, citându-l pe autor. Bunăoară, o vizită la un muzeu;

„Iată o instituție care transmite un mesaj: acela că putem avea obiecte mai rezistente decât durata unei generații (…) La muzeu te cultivi, dar mai ales îți rafinezi cultura deja dobândită (…) Muzeul este și o mostră de organizare a memoriei patrimoniale, primul poligon de antrenament intelectual…”

Călătoria rămâne un instrument de prim ordin: „Un weekend petrecut în mod inteligent la Veneția, Roma, Amsterdam, Praga, Paris, Londra, Berlin… valorează cât o lună de școală, dacă – desigur știi ce muzee sau monumente nu trebuie ratate… călătoria izbutită prilejuiește un transplant energetic… câștigi prin viața altora un plus de vitalitate înțelegătoare”.

La rândul ei, biblioteca „ne dăruiește mai multe vieți, dilată timpul și spațiul, ne introduce în universuri alternative și ne dezmărginește orizontul, ferindu-ne de plictis și nonsens”.

Și pentru Teodor Baconschi, „colecția personală rămâne o metodă pedagogică viabilă. Un mod de a-ți acomoda mintea cu exercițiul clasificării… e un mod agreabil de a le ordona mintea… e o ucenicie la școala reală a naturii, dar și a culturii umane… o manieră uitată de a-și raționaliza interesul față de o anumită clasă de obiecte. Orice copil care a colecționat diverse lucruri în procesul formativ, va fi un amator de frumusețe și calitate”.

La fel de persuasive sunt și pledoariile lui Teodor Baconschi pentru educarea tinerilor prin vizionarea de filme, prin frecventarea bibliotecilor, prin audierea muzicii ori prin a avea în familie un cățel instruit , „proximitatea partenerului nostru canin are clare virtuți terapeutice, dăruindu-ne o punte de legătură cu viața ca fenomen mai larg decât omul… un câine îți dăruiește întotdeauna mai mult de cât îi poți dărui tu, stăpânul său”.

          Memorabile sunt muzica și paginile în care Teodor Baconschi ne convinge despre rolul muzicii în viața noastră:  Cultura muzicală o dobândești în primul rând pentru plăcerea ta, înțelegând că, prin ea, trăiești mai multe vieți, preiei o doză mai generoasă din geniul specii umane, gratificându-ți răgazurile în mod inteligent”.

           În sfârșit, nu pot pune punct notelor mele de lectură pe marginea unei cărți scrise de un antropolog, nu de un diplomat sau specialist în istoria religiilor, ci de un părinte- erudit, ce prin modul în care și-a educat cei doi copii, Irina și Ștefan, a reușit să-i îndrume să aibă un parcurs existențial pe măsura aspirațiilor pe care ei le-au avut și nu le-a impus tatăl lor, fără să le prezint constanților mei cititori, în ce constă „AVEREA BUNEI EDUCAȚII”. Citatele alese vor fi, cred eu, edificatoare:

– „Averea bunei educații constă în ce posezi după ce ți s-a luat totul”

– „O bună educație rămâne avantajul major de care se poate bucura cineva, mai ales în secolul 21”

– „În viitor, inovația va fi accesibilă celor mai educați”

– „Un copil bine educat va fi în stare, mereu, să se reinventeze, adică să continue pe drumul ascendent al formării de sine…”

– „Buna educație îți e de folos numai atunci când gândirea ta se comunică direct, cât mai simplu”

– „Numai omul bine educat ajunge la o veritabilă conversație cu sine însuși”

– „Omul bine educat e cel ce se poartă întocmai și când e singur”

– „Omul bine educat străbate viața mai lesnicios…”

– „Orice copil bine educat are șanse oarecum egale în România”.

– “Averea buni educații ne făgăduiește cea mai credibilă dovadă că drumul nostru spre marea tradiție, ca și spre întruchiparea unui viitor decent, poate rămâne deschis.”

Și pentru faptul că pot oferi cititorilor rubricii „Raftul cu carte” acest decalog despre rolul educației în viața tinerilor și nu numai, a meritat să citesc această carte din care am desprins ideea că educația îl face pe om mai bun, mai frumos, mai stimat, mai dorit, iar prin ea scoate în lumină frumosul, omenescul din noi. Într-o lume educată, întâlnirea om cu om este ca o sărbătoare, deci o bucurie. Un om educat este un om civilizat.

          Virtuțile pe care le cultivă educația, nici timpul nu are puterea de a le ofili.

prof. Octavian Guțu