MOTTO: „Oameni pe care i-am iubit fără rest, fără umbră și care ne-au făcut să nu regretăm că suntem…” (Gabriel Liiceanu despre Monica Lovinescu și Ilarie Voronca)
Cu acest titlu a apărut în 2021 la Editura „Cartea Românească” prima carte despre Virgil Ierunca. Este debutul editorial al autoarei Alexandra Florina Mănescu, profesor de limba și literatura română în învățământul preuniversitar. Aceasta a început cercetarea temei cu intenția de a obține titlul de doctor în literatură, avându-l pe criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu coordonator științific. Pe parcurs, materialul documentar descoperit depășind dimensiunile unei teze de doctorat, aceasta și-a continuat demersul dându-i atributele necesare unui volum.
Titlul ales este unul îndrăzneț pentru un debutant. A-ți propune să scrii/să spui aproape totul despre cineva este un act de mare curaj. Parcurgând cele 511 pagini ale cărții, m-am convins că optimismul ei nu-i o vorbă-n vânt. De asemenea, la sfârșitul lecturii, mi-am mai zis-dacă toți aspiranții la titlul științific de doctor într-un domeniu ar fi procedat asemenea acestei profesoare, atunci nu s-ar mai fi vorbit atât de mult azi în România despre plagiat. Cu o acribie ieșită din comun, propunătoarea și-a stabilit un obiectiv clar: „să recuperăm tot ce se poate până în acest moment, spre a concepe o biobliografie detaliată, o prezentare a vieții (mai mult) și a operei (mai puțin) acestui scriitor”. A reușit ce și-a propus. O recunoaște inclusiv Nicolae Manolescu: „Rareori am coordonat o teză de doctorat atât de temeinică și de exhaustivă.” Pentru realizarea acestui studiu monografic au fost consultate/studiate o mare varietate de documente, practic tot ce s-a găsit până la momentul redactării în legătură cu acest autor. Numai astfel, mărturisește autoarea în „Introducere” , „am înlesnit drumul până la Virgil Ierunca”. Izbânda strădaniilor ei este recunoscută și de criticul literar Răzvan Voncu, redactor-șef al revistei „România literară”. Cronica sa la volumul în discuție o intitulează „Virgil Ierunca, așa cum a fost”. În felul acesta, el motivând că reușita operei izvorăște din faptul că „pune inspirat accentul pe document și pe nevoia de precizie istorică”.
Ce cuprinde monografia? Are cinci capitole, urmate de Anexe și Bibliografie. Capitolul I. Virgil Ierunca. Tablou biobliografic (este cel mai amplu); Capitolul II. Virgil Ierunca în memoria arhivelor; Capitolul III. Virgil Ierunca în amintirile prietenilor; Capitolul IV. Jurnal în oglindă: Virgil Ierunca despre Monica Lovinescu. Monica Lovinescu despre Virgil Ierunca; Capitolul V. Virgil Ierunca în acte/imagini.
Activitatea literară a lui Virgil Ierunca, pseudonimul literar al lui Virgil D. Untaru, este restrânsă. „Nu a vrut niciodată să devină <<făcător de cărți>>. A preferat să rămână un „homme de lettres” și un făcător de destine, de istorie, de literatură a altora. Opera lui seamănă personalități” (Apud Alexandra Florina Mănescu, Introducere).
Virgil Ierunca (1920-2006) a fost scriitor, publicist, critic literar, eseist, filozof, editor, redactor, realizator de emisiuni radio, traducător și poet. În sumarele mele glose de întâmpinare, mă voi limita la a reproduce din volum doar fragmente din amintirile câtorva prieteni, suficiente, cred eu, pentru a trezi interesul virtualilor cititori pentru a parcurge integral prezenta apariție monografică. Ea îl scoate din uitare pe cel pe care generațiile născute mai demult îl așteptau până în 1989 cu nerăbdare să-l asculte la postul de radio „Europa Liberă”, alături de Monica Lovinescu, soția sa. Despre locul și rolul acestor emisiuni radiofonice, am aflat încă din anul 2001 din lucrarea „Declarație de iubire” a lui Gabriel Liiceanu, din care am luat și mottoul recenziei: „Ce <<cuplu>> formidabil au alcătuit ei cu noi. Istoria ne transformase în infirmi ai expresiei, ei ne înapoiau darul cuvintelor (…) Ce terapie formidabilă a însemnat pentru noi prestația lor!”
Titlul monografiei sugerează tocmai modul în care este realizată personalitatea lui Virgil Ierunca. El este privit în oglinzi paralele pentru că autoarea cărții ne face cunoscute aproape toate opiniile celorlalte personaje despre protagonist. Avem o viziune a lui Virgil Ierunca despre el însuși, apoi a soției sale, a mamei soției, a părinților lui, a prietenilor, a serviciilor de securitate ș.a.m.d. E firesc să aflăm din aceste izvoare aproape totul despre acest reprezentant al exilului românesc. Cititorul îl privește pe cel evocat într-o mulțime de oglinzi paralele, toate fiind la fel de credibile pentru că fiecare dintre ele ne oferă ceea ce crede că este mai tipic la cel aflat în atenția tuturor și pe care doar el are privilegiul de a-l fi descoperit.
Consider că mai potrivit este să facem la început cunoștință cititorilor modul în care Monica Lovinescu, soția lui Ierunca, îl reflectă în memoria ei. Monica Lovinescu, 1923-2008, unica fiică a criticului Eugen Lovinescu, mentorul Cenaclului și al revistei „Sburătorul”, promotorul modernismului în literatura română interbelică, a fost jurnalistă și critic literar. În perioada 1962-1992, a avut emisiuni radio săptămânale, la „Europa Liberă”, ascultate cu enorm interes în România: „Cronica de carte la actualitatea culturală românească”, precum și „Teze și antiteze la Paris”. „De fapt <<cariera>> mea radiofonic- literară i se datorează în întregime lui Virgil. Cum era de o severitate implacabilă și cu el, și cu mine, cum gustul lui nu era măcinat de nici o prejudecată și-l găseau fără cusur (…). N-am întâlnit vreun alt om de valoare în stare să lucreze mai întâi pentru alții până la negarea de sine. ”
Paul Goma: (1935-2020; scriitor): „Cine a fost Virgil Ierunca – un poet, un gazetar de stânga, dar o stângă democratică, ce a refuzat totalitarismul stalinist, a avut totdeauna o atitudine antifascistă (…) Azi, Virgil Ierunca, prin emisiunile domniei sale de la „Europa Liberă”, alături de cele ale doamnei Monica Lovinescu, este o prezență nu doar de informare cultural-literară, ci, mai ales, de ținută intelectuală și de perfectă obiectivitate.”
Nicolae Manolescu: „este cel dintâi care vorbește despre generația 1960 (…). Ierunca remarcă și renașterea poeziei românești odată cu intrarea în scenă a generației 1960. Niciunul din numele reținute de el nu-l vor face de rușine (…) Ierunca avea ceea ce face dintr-un intelectual avid de lectură, veche și proaspătă, un critic literar. Avea simțul valorii și greutatea cuvântului care valorează.”
Mircea Mihăieș: critic literar, eseist, publicist, profesor universitar, redactor-șef al revistei „Orizont”: „A fi menționat în emisiunile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca era cel mai înalt certificat de valoare estetică, dar și de valabilitate morală.”
Vladimir Tismăneanu: (profesor de științe politice la Universitatea Maryland). „Pot sune că Virgil Ierunca a fost intelectualul critic prin excelență, mereu racordat la incandescențe ale spiritului modern, cu ale sale frământări, pasiuni și tensiuni. Era un antidogmatic, avea o minte temerară și neliniștită. Gândea și scria filosofic, scria superb, frazele sale erau deopotrivă ferme și melodioase(…) Avea un suflet generos și altruist, era un umanist liberal prin natură, credință și vocație.”
Scriitorul și prof. univ. dr. Vasile Popovici: „Trei dintre trăsăturile sale fizice și trei trăsături morale? Distincția, de marcă aristocratică, a feței; eleganța generală a persoanei; lentoarea fiecărei vorbe și a fiecărui gest, ce subliniau rasa aristocratică. Moral: delicatețea externă, un fel de politețe fără cusur(…) sentimentul de onestitate ce amintea de vechii samurai… respectul absolut pentru valorile umorului, iubirea cu care o înconjura pe Monica…”
Punem punct prezentării acestei monografii, cu multe pagini desprinse parcă dintr-o carte de învățătură, reproducând finalul capitolului „Virgil Ierunca în amintirile prietenilor”, semnat de Alexandra Florina Mănescu, final căruia îi dăm statut de memento : „… în ciuda unei aparențe suficiențe și puteri, Virgil Ierunca avea o mare nevoie de prietenie și de prieteni…”
Chiar și acum, după ce nu mai este printre noi, Virgil Ierunca are nevoie de prietenia noastră… îi datorăm lui Virgil Ierunca măcar obligația de a-i reciti din când în când scrierile. Nu ar fi aceasta și cea mai mare dovadă de prietenie a noastră față de Virgil Ierunca?
Rândurile noastre s-au născut și așternut negru pe alb tocmai dintr-un astfel de sentiment… M-aș bucura dacă el ar fi și unul pandemic…
prof. Octavian Guțu
Interesant în acest articol este numele tismăneanu, în perioada stalinistă a venit de la Moscova ca să bolșevizeze România. Interesant și numele liiceanu, în perioada ceaușistă se ocupa cu editarea operelor tovarășului știți, cărțile ălea frumos cartonate în roșu, cu hârtie velină. Alo MS, nu avem nevoie de părerile ăstora!
Curajosul Anonim care postează mai sus bate câmpii cu ticăloșie. Tismăneanu despre care se vorbește aici e Vladimir Tismăneanu. N-a venit de la Moscova decât în fanteziile individului ce se ascunde când postează. VT e un reputat profesor universitar la o mare universitate americană și a condus lucrările raportului prezidențial de condamnare a comunismului. Iar Liiceanu, altă prostie galactică, n-a editat operele lui Ceaușescu decât în mintea dereglată a aceluiași curajos Anonim.