Raftul cu carte: „Această dragoste care ne leagă”

MOTTO: „Textul DOINEI JELA despre Mamă ar merita să fie inclus în manualele școlare” (ADINA KENEREȘ, scriitoare optzecistă)

Cu acest titlu a apărut în anul 2022 la Editura „Corint” ediția a treia a volumului semnat de scriitoarea Doina Jela. Nu-i un roman erotic, ci o carte-document despre dragostea dintre Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu și fiica ei, Monica Lovinescu, scriitoare. Subtitlul scriiturii este semnificativ pentru conținutul ei: „Reconstituirea unui asasinat”. Ea face parte din literatura apărută după 1989 în care sunt dezvăluite ororile din perioada comunistă. Autoarea, Doina Jela, este prozatoare, publicistă, eseistă, editoare, traducătoare. Între 1997 și 2016, a coordonat la Editura „Humanitas” colecțiile: „Memorii, Jurnale, Convorbiri” și „Procesul Comunismului”, seria „Istorie”. Cărțile datorate ei – „Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist”, „Telejurnalul de noapte” – au apărut în colecția „Procesul Comunismului”. Sunt creații nonfictive. Criticul literar Mircea Mihăieș o consideră „un excelent autor de literatură nonfictivă”. Volumul ce-l facem cunoscut prin acest articol, „Această dragoste care ne leagă”, în anul 1998, în cadrul „Târgului de Carte de la Timișoara”, a fost declarată „Cartea anului”. Ce cuprinde aceasta? Criticul literar Adriana Bittel o cataloghează drept „o carte care nu se poate lăsa din mână, deși lectura ei e dureroasă până la insuportabil”. Doina Jela, bazându-se pe documente foarte numeroase, descrie legătura dintre o mamă, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887-1960), fosta soție a criticului literar Eugen Lovinescu, și fiica ei, Monica Lovinescu, scriitoare, refugiată în Franța, unul dintre „cei mai vocali opozanți ai regimului comunist”. Pentru aceasta, profesoara pensionară de limba franceză, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu începând din 1955 va fi urmărită permanent de oamenii Securității. S-a recurs la toate metodele – șantaj, amenințări, promisiuni mincinoase etc. De ce?  Pentru a o determina să-și convingă fiica să vină în țară. Monica Lovinescu avea la postul de Radio „Europa Liberă” două emisiuni ascultate în țară cu mare interes: „TEZE ȘI ANTITEZE LA PARIS” și „ACTIVITATEA CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ”. Monica Lovinescu, în 1947, pleacă la Paris ca bursieră a statului francez, iar în 1948 cere azil politic. Unica fiică a lui Eugen Lovinescu, cel care prin revista și cenaclul „Sburătorul” a promovat în perioada interbelică literatura modernistă, rămasă definitiv la Paris și-a dedicat „viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist”. Mama ei, deși efectiv terorizată pentru că nu-și trădează fiica, a acceptat să plătească scump decizia ei. A fost arestată în 1958 și condamnată la 18 ani de temniță grea „pentru discuții dușmănoase la adresa regimului democrat”. Avea 71 de ani. Va fi încarcerată la Jilava, unde va muri la Penitenciarul Văcărești. Doina Jela ne oferă pagini cutremurătoare despre viața încarceraților, ceea ce l-a determinat pe criticul literar Matei Călinescu să scrie: „am găsit în cartea aceasta toate elementele unei tragedii”. Este tragedia vieții Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu. De-a dreptul incredibilă, „sfâșietoare” este dragostea dintre ea și fiica sa, Monica. Citind cartea Doinei Jela, aceasta a scris: „Este un imn adus Mamei, cu o finețe psihologică, cu rafinament al analizei, care bineînțeles m-a covârșit”. Totodată, exegeții au apreciat că volumul ce-l propunem spre lectură, este și o „frescă a vieții din România într-o epocă de violență și abuzuri”. Doina Jela „ne aduce aminte din nou despre ororile epocii comuniste”. Cui recomand eu să citească „Această dragoste cere ne leagă. Reconstituirea unui asasinat”? Sunt multe categorii de virtuali cititori ai ei: cei care doresc să cunoască pe bază de documente adevărul despre anii dinainte de 1989 în România; prețuitorii lui Eugen Lovinescu, promotorul modernismului românesc interbelic în literatură, dar și autorul volumelor „Istoria civilizației române moderne”, „Istoria literaturii române contemporane”, „Titu Maiorescu”, „Critice”, dar și nuvelele și romanele sale. De exemplu, ciclul de romane în care erou este Mihai Eminescu: „MITE”, „BALANCA”. În cartea ei, Doina Jela ne oferă detalii mai puțin știute despre omul Eugen Lovinescu în ipostază de soț și de tată al fiicei sale,Monica. Acest critic ce-l continuă pe Titu Maiorescu era efectiv preocupat doar de viața literară – casa lui era permanent „gazda” ședințelor foarte dese ale cenaclului „Sburătorul”, frecventat și de Ion Barbu, Liviu Rebreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, adepți ai modernismului. Criticul nu-și găsea timp și pentru viața de familie. De fapt, soția lui, Ecaterina Bălăcioiu, a și divorțat de el. Deosebit de prețioasă este această carte-document și pentru iubitorii lui Monica Lovinescu. Din cele 8 capitole cât cuprinde ea, unul este mai dens în informații despre scriitoare și se intitulează „Convorbiri cu Monica Lovinescu”. Nu puține sunt în cele 508 pagini ale volumului , cele în care sunt reproduse fragmente din cele 2.500 de epistole cât cuprinde corespondența dintre mamă și fiică, căsătorită cu scriitorul și omul de radio – Virgil ierunca. Un mariaj fericit. S-au stins din viață amândoi la Paris. Rămășițele lor pământești au fost repatriate în 2008. Din 1990, Editura „Humanitas” i-a publicat cărțile Monicăi Lovinescu. Mai mult, editura a proclamat anul 2023 „ANUL MONICA LOVINESCU” pentru că în 19 noiembrie 2023 se împlinesc 100 de ani de la nașterea sciitoarei. În 1999, președintele Emil Constantinescu i-a conferit Ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler, iar în 2008, președintele Traian Băsescu a decorat-o post-mortem cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer. În 19 noiembrie 2023, se va dezveli grupul statuar Monica Lovinescu – Virgil Ierunca. Editura condusă de eseistul/filozoful Gabriel Liiceanu tipărește în acest an cinci cărți, special concepute pentru a marca „Centenarul Monica Lovinescu”. Este vorba de operele – „La apa Vavilonului”; „Etica neuitării”; „Aici e radio Europa Liberă” (scrisă împreună cu Virgil Ierunca); „O istorie a literaturii române pe unde scurte (1960-2000)”; „Jurnalul esențial”. Horia-Roman Patapievici despre Monica Lovinescu: „Lupta ei a fost nu atât pentru o literatură frumoasă, cât pentru o societate de caractere. Pentru ea <<trăit frumos>> însemna, trăiți drept, trăiți în acord cu exigențele demnității. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viața Monicăi Lovinescu”. Nu în ultimul rând, îi invit să citească opera semnalată azi pentru „Raftul cu carte”, în „Anul Centenarului Monica Lovinescu”, pe toți cei care au „pe pământ sau în gând” (expresie păunesciană!) o mamă, pentru că își vor regăsi-o în multe privințe în personalitatea uneia din personajele principale ale cărții – mama Monicăi Lovinescu, profesoara de franceză ECATERINA BĂLĂCIOIU-LOVINESCU! Ea întruchipează virtuțiile general-umane ale unei mame adevărate de-a lungul veacurilor. Doar ea este capabilă să renunțe la propria viață pentru ca ființa căreia i-a dat dreptul la viață să poată trăi! „A fost, fără îndoială, o extraordinară profesoară. Regimul comunist nu avea nevoie de ea. A fost un caracter puternic. Regimului comunist îi trebuia oameni maleabili (…) Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu i s-a cerut un lucru mai presus ca viața: viața fiicei ei!”. Bineînțeles, n-a acceptat. A acceptat cu stoicism, deci cu fermitate, cumplitele consecințe și sfârșitul dramatic pe care l-a avut. Pentru scriitoarea Doina Jela, „Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu este un personaj de tragedie. Scrisorile ei (publicate în 2012 în 2 volume la Editura „Humanitas” sub titlul „Scrisori către Monica”) fac din ea o voce a literaturii epistolare românești, un martor prețios al istoriei și, prin complexitatea psihologiei, un personaj de roman (…) Toate trăsăturile care-i dau complexitate de personaj de roman poate nu relativizează și nu egalează trăsătura dominantă până la a fi unică a personajului de tragedie: iubirea nemărginită față de propria fiică. Pentru a-și salva viața ar fi trebuit s-o vândă. Nu numai că nu a facut-o, dar i-a ascuns <<dilema>> asta sub imperativul repetat de zeci de ori: nu te întoarce!  Și a murit în condiții atroce, transmițându-i un anume mesaj: să nu cedeze, orice i s-ar spune… ”. Motivată este și comparația care s-a făcut între acest memorabil personaj și tragedia „Oedip rege” a dramaturgului antic Sofocle. Închei spunând că dintre numeroasele idei transmise în mesajele Monicăi Lovinescu, unul nu-l pot uita: SĂ TRĂIEȘTI VIAȚA FRUMOS! Pentru mine, a citi este o formă concretă de a trăi o astfel de viață, iar a scrie pentru a informa cititorii despre noutățile de pe piața de carte de azi, este identic cu a le propune acestora și alte posibile forme de a trăi viața precum ne-a îndrumat Monica Lovinescu. În caz contrar, va trebui să subscriu versurilor coșbuciene din poezia sa „Decebal către popor”: „Viața asta-i bun pierdut/ Când n-o trăiești cum ai fi vrut!”. Prin cartea-document-biografic „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat”, scriitoarea Doina Jela ne transmite indirect și un mesaj al eroinei Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, unul pe care îl putem sintetiza tot prin versurile lui George Coșbuc: „Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori! (…) Dar nu-i totuna leu să mori/Ori câine-nlănţuit.”

profesor Octavian Guțu,

Șimleu Silvaniei