Ziua Națională a României, sărbătorită la Zalău: cinstirea lui Iuliu Maniu și defilarea au strâns laolaltă mii de sălăjeni

Ziua Națională a României a fost sărbătorită în centrul municipiului Zalău prin evenimente la care au participat oficialități ale județului, municipiului, instituțiilor importante din județ, politicieni și un numeros public, zălăuani și sălăjeni veniți în centrul Zalăului cu acest prilej, cea mai importantă zi a tuturor Românilor. Ceremoniile au debutat cu cinstirea memoriei marelui Iuliu Maniu, cel care a avut un rol decisiv în înfăptuirea Marii Uniri. La ceremonialul depunerii de jerbe și coroane, la Monumentul marelui om politic din Piața care îi poatră numele, au participat conducerea Consiliului Județean Sălaj, a Primăriei Municipiului Zalău, șefii Inspectoratului de Poliție al județului Sălaj, Jandarmeriei, SRI, Armatei precum și reprezentanți ai mai multor instituții, partide politice, veterani de război, cadre didactice și un public numeros. Defilarea, care s-a desfășurat după ceremonialul din Piața Iuliu Maniu, a adus în fața miilor de sălăjeni prezenți un detaşament al Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievodul Gelu” Zalău, un detaşament al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, un detaşament al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al Judeţului Sălaj, un detaşament al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj, un detaşament al Ambulanţei şi un detaşament al organizaţiei Crucea Roşie. În acest an tehnica militară a lipsit, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe cei dornici să participe la această mare sărbătoare să se adune în număr mare la festivități. 1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi marchează un eveniment istoric de o importanță uriașă pentru toți românii: unirea Transilvaniei cu România, săvârșită în 1 Decembrie 1918. Ziua națională a României a fost, între anii 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, ziua de 1 Decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991.

Cuvintele lui Iuliu Maniu au scris o pagină de aur în istoria neamului românesc

„Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești” a spus Iuliu Maniu, în 1 decembrie 1918. Discursul lui impresionant ar trebui să reprezinte astăzi, nu doar la zi de sărbătoare, un imbold și un punct de plecare în orice decizie ori acțiune, pentru toți cei care conduc destinele țării. Iuliu Maniu a jucat un rol hotărâtor în toate marile momente ale anului 1918 şi în ceea ce s-a hotărât la Alba Iulia. Importanţa lui în cadrul generaţiei Marii Uniri a fost uriașă iar cuvintele rostite atunci, în acele momente care au unit românii de pretutindeni, au rămas scrise cu litere de aur în istoria neamului românesc: “Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri şi nu voim să sugem puterea nimănui, aşa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul.”

2

15271475_10153904604951400_2125825468_o

15271478_10153904605431400_554454165_o

15272036_1309078009178842_7378608320236667013_o

15293266_10153904604791400_145776856_o-1

15293390_10153904605176400_742022750_o

15302304_10153904605296400_261193323_o

15304054_10153904604871400_272845562_o

15304056_10153904605126400_209410341_o

15304570_1309077835845526_4175295998066745191_o

5

6

7 Thoughts to “Ziua Națională a României, sărbătorită la Zalău: cinstirea lui Iuliu Maniu și defilarea au strâns laolaltă mii de sălăjeni”

  1. Anonim

    Pt ca am vazut ca e cam ,,ceata” prin oras, ca sa luminam lucrurile: 1. Iuliu Maniu a fost un vizionar, astia de azi doar il folosesc. 2. Totul e de fatada, totul e pt imagine. 3. Ei se intorc la mesele cu caviar, majoritatea prezenta la mesele cu slanina.
    Maine e o noua zi, ianuarie e o noua luna, pt cei prea sentimentali..

  2. F.

    Sigur ca totul e de fatada sau cu scop de ciolan. Doar nu a crezut cineva in coroanele alea amarate, una mesteca guma, altul dadea ochii peste cap, vai si amar. Romania si-a pierdut de mult oamenii sinceri, vizionari, daruiti! O stim si o vedem ZILNIC, cu totii.

  3. Anonim

    Nimic depre ember sau ochiul umflat al lui como?

    1. Anonim

      Nu cred ca acest cetatean merita mentionat. Ceea ce a făcut este o jignire la adresa acestei sărbători. Are tot dreptul si timpul sa urle in alte zile ale anului, cat vrea. Un gest urat si total nepotrivit ca moment.

  4. Tăunu

    Cu sigutanţă, Maniu a avut un rol în Marea Unire dar, el nu a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. În schimb, au fost sălăjeni care au participat, Gheorghe Pop de Băseşti şi ăştia trebuie omagiaţi !

    1. Anonim

      mai alin demle ne lasi cu prostiile tale!

  5. Celalalt ziar anunta o prezenta de 500 oameni .

Leave a Comment