Are 19 ani, s-a născut la Zalău, a copilărit în Jibou, iar acum este pilot de aeronave ușoare în Marea Britanie și viitor arhitect. Pe Mihai Ursan l-am întâlnit la Jibou. A fost invitat la o întâlnire a membrilor Organizației Tinerilor din Jibou, o asociație coordonată de tânărul Alexandru Ghiuruțan și având ca scop promovarea valorilor printre tinerii jibouani.
Întâlnirea a fost una constructivă, un dialog în care participanții au întrebat, iar tânărul pilot a răspuns, a prezentat, a explicat. La întâlnire am participat și eu. M-a impresionat maturitatea lui Mihai. Își dorea mult să piloteze avioane, dar în același timp, voia și un plan de rezervă, ceva care să îi folosească în viață, asta dacă situația o impune. Le-a spus celor prezenți de mai multe ori că în viață este bine să ai întotdeauna și planuri de rezervă. Așa că este și student la arhitectură. În aer, Mihai se simte liber, acolo simte că trăiește cu adevărat. Îi este dor de Jibou, de prietenii din oraș, de locurile copilăriei sale. Se întoarce aici ori de câte ori are ocazia. Nu puteam rata ocazia de a sta de vorbă cu Mihai. Vă prezint o parte din discuția noastră.
Reporter: Care este povestea ta?
Mihai Ursan: La origini, eu sunt din Jibou și nu de mult am obținut permisul care atestă calitatea mea de pilot privat. Este o licență care îmi permite să închiriez un avion cu motor mic pentru a zbura, pentru a mă simți bine. Pentru că a venit perioada cu această pandemie, care mi-a încurcat puțin planurile în pregătirea mea ca pilot, am decis să urmez și cursurile facultății de arhitectură. Aveam nevoie de un plan B în astfel de situații. Am 19 ani, m-am născut în Zalău, până la vârsta de 7 ani am locuit în Jibou, iar apoi ne-am mutat în Anglia.
Rep.: Cum a apărut aviația în viața ta?
M. U.: Pe când eram în clasa a VIII-a, am intrat într-un grup de adolescenți. Era un fel de grup al forțelor aeriene pentru copii, ceva în genul ăsta. Acolo mi-a intrat în cap povestea asta cu avioanele, cu aviația, acolo am prins drag de aviație. Erau multe discuții despre aviație, avioane, urmau o serie de zboruri de agrement.
Rep.: Ce fel de avioane poți pilota?
M. U.: Orice avion cu motor mic, avioane cu o capacitate de două până la șase persoane. Dacă înveți aeronava, sistemele de bord, tehnicile și toate cele necesare, poți pilota aproape orice avion. Aerodromul la care zbor eu este în estul Angliei. Văzut de sus, aerodromul e ca un triunghi. Așa erau amenajate în vremea războiului pentru a putea decola în aproape orice condiții. Ca piloți, încercăm să decolăm cu vântul în fața noastră pentru că ajungi mult mai repede să te ridici.
Rep.: Cum te simți în aer?
- U.: Acolo, sus, mă simt liber, mă simt în siguranță. Nu știu, e un sentiment foarte frumoas, greu de descris în cuvinte. Încerc să împărtășesc această experiență cu prietenii mei, inclusiv cu cei de aici, din Jibou. Încerc să vin an de an la Jibou cel puțin o dată, să mă întâlnesc cu prietenii mei, cei pe care nu i-am putut duce cu mine, din păcate.
Rep.: Ce urmează în plan profesional?
M. U.: Vreau să termin facultatea, asta îmi doresc foarte mult. Vreau să muncesc câțiva ani în acest domeniu pentru a acumula experiență. Îmi doresc să fiu sigur pe mine, vreau să am tot timpul și un plan de rezervă. În caz că nu va merge cu aviația, îmi rămâne arhitectura. Mă gândesc și la o școală de aviație care îți permite să parcurgi toate etapele pentru a deveni pilot comercial.
Rep.: De ce două specializări?
M. U.: În aviație, siguranța e cel mai important aspect, de asta sunt atâtea și atâtea examene, cursuri, ore de zbor, etape ce trebuie parcurse. Autoritățile trebuie să fie sigure că tu ești capabil să pilotezi un avion, să duci în siguranță pasagerii și aeronava. Eu n-am vrut să-mi iau măsurile de siguranță doar în aviație, ci și în viața personală și profesională. Eu le sugerez tuturor tinerilor, indiferent de ce profesie își aleg în viață, să aibă tot timpul și un plan de rezervă, un plan B. Tatăl meu mi-a spus de multe ori treaba asta. Ulterior mi-am dat seama că are mare dreptate.
