Zeci de copii şi tineri din judeţ sunt victime ale abuzului, sub diferite forme, chiar în cadrul familiei. Din nefericire, de la un an la altul, numărul cazurilor este în creştere, iar cea mai întâlnită formă de abuz, în rândul copiilor şi tinerilor, este neglijarea, urmată de violenţa fizică.
În primele nouă luni ale anului în curs, ianuarie-septembrie, la nivel de judeţ au fost înregistrate 37 de cazuri de abuz, în creştere comparativ cu anul 2014 când au fost înregistrate 35 de cazuri. Potrivit unor informaţii furnizate de Violeta Milaş, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, victime ale abuzului sunt copiii şi tinerii cu vârste începând de la sub un an până la 25 de ani. “Opt cazuri de abuz au fost înregistrate la copii cu vârsta de sub un an, între 1 şi 2 ani au fost trei cazuri, între 3 şi 6 ani – opt cazuri, între 7 şi 9 ani – patru, între 10 şi 13 ani – şapte cazuri, între 14 şi 17 ani – şase cazuri şi un caz în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani”, a precizat directorului Milaş. Cea mai des întâlnită formă de abuz asupra copiilor şi tinerilor este neglijarea. Astfel, din cele 37 de cazuri aflate în evidenţa DASC – 23 sunt cu privare materială – neglijenţă, mai ales din partea membrilor familiei, a părinţilor în special. În unele cazuri părinţii “au uitat”: să-şi hrănească copii, să-i îmbrace corespunzător, să le asigure o igienă corporală corespunzătoare, să se îngrijească de sănătatea şi educaţia lor. În plus, în unele cazuri, şi-au exploatat copiii prin muncă. În termeni de specialitate, neglijarea este o formă non-fizică a violenţei şi reprezintă incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate aspectele vieţii sale.
Conform sursei citate, din cele 37 de cazuri înregistrate în evidenţele instituţiei de protecţie socială, cele mai multe, 23, sunt cu privire la privarea materială respectiv neglijarea în diferite forme, urmată de violenţa fizică – zece cazuri, abuzuri psihologice – două cazuri şi abuzuri sexuale – două cazuri. Cele mai multe cazuri de abuz “instrumentate” de reprezentanţii DASC au fost înregistrate în mediul rural – 30, iar clasa socială din care provin atât victimele cât şi agresorii sunt persoane cu studii elementare, sub opt clase. În toate cazurile în care minorii sunt victime ale abuzurilor de orice fel, reprezentanţii DGASPC Sălaj realizează, cu cei traumatizaţi fizic şi emoţional, dar şi cu “agresorii” acestora, şedinţe de consiliere psihologică, informări, consiliere juridică şi asistenţă, inclusiv servicii educaţionale şi medicale în funcţie de situaţie. Abuzurile de orice fel asupra copiilor pot fi semnalate la numărul de telefon 893 de orice persoană care cunoaşte orice caz de abuz asupra vreunui minor.