Culmea chibzuinţei la Badon: Să îngustezi drumurile pentru a le face mai lungi…

Asfaltarea unui drum de şase kilometri din localitatea Badon, comuna Hereclean, stârneşte nemulţumiri în rândul unor conducători auto care circulă zilnic cu autoturismul prin localitate. Motivul? Drumul este mult prea îngust, de patru metri lăţime, ceea ce nu permite ca două autoturimse să circule simultan, iar în astfel de situaţii şoferii sunt obligaţi să iasă de pe partea carosabilă.

Indignat de faptul că de fiecare dată când circulă cu autoturismul prin localitatea Badon, pe noul drum asfaltat, este nevoit să iasă de pe partea carosabilă, când din sens opus vine un alt autoturism, un cetăţean a sesizat acest aspect la redacţia cotidianului nostru. Acesta spune că, deşi asfaltarea drumului din localitate este una mult aşteptată şi benefică pentru întreaga comunitate, lucrarea nu e una tocmai realizată „ca la carte”. Drumul este foarte îngust şi nu permite circulaţia a două autoturisme. „În momentul în care circul cu autoturismul pe această porţiune de drum proaspăt asfaltată, iar din sens opus vine un alt autoturism, sunt nevoit să trag pe dreapta. Nu înţeleg de ce? Dacă tot se investesc bani în drumuri, în asfaltări, de ce lucrările nu sunt făcute aşa cum trebuie, ca să se poată circula bine?”, a relatat cetăţeanul.

Lucrarea nu e gata!

Pentru a afla din ce cauză noua lucrare nu este una „ca la carte” am luat legătura cu edilul comunei Hereclean, Dobrai Francisc, care spune că lucrarea nu este încă finalizată. „Lucrarea va fi finalizată anul viitor, când lăţimea drumului din Badon va fi de cinci metri după finalizarea acostamentelor. (…). Pe fiecare parte a drumului urmează acostamentele a căror lăţime este de un jumătate de metru, ceea ce înseamnă că, la final, drumul va avea o lăţime de cinci metri. Pot circula două autoturisme pe acest drum şi în prezent, însă văd că unii cetăţeni nu ştiu decât să critice. Mă întreb dacă cei care au sesizat faptul că pe acest drum din localitate nu pot circula simultan două autoturisme, şi-au plătit impozitele faţă de bugetul local. Ştiţi, foarte multe lucrări şi investiţii într-o comună se fac şi cu bani de la bugetul local”, a declarat primarul de la Hereclean.
Potrivit acestuia, lăţimea ideală a unui drum este de şase metri, însă s-a ales această variantă pentru a mulţumi locuitorii din fiecare sat. „Am preferat să asfaltăm mai mulţi kilometri de drum, din mai multe localităţi din comuna noastră şi să-l facem mai îngust. Dacă îl făceam mai lat, de şase metri, nu asfaltam în total 27de kilometri, ci numai vreo maxim opt kilometri. Aşa, în proiectul de asfalatare am inclus mai multe porţiuni de drum din toate satele care aparţin comunei Hereclean”, a explicat Dobrai Francis.
Lucrările de asflatare a celor 27 de kilometri de drum sunt realizate cu bani europeni, dar şi din contribuţia de la bugetul local al comunei. În total este vorba despre 2,5 milioane de euro, finanţare obţinută în baza unui proiect pe „Măsura 322” – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) – „Renovarea, dezvoltarea satelor îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale” Axa III – „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”. Pe lângă suma precizată, Primăria Hereclean a contribuit de la bugetul local cu încă 4,5 milioane de lei, bani din care se vor finaliza lucrările de asfaltare şi va începe construcţia unui after school în centrul de comună şi a unui nou sediul în care să se desfăşoare activitatea personalului din Primărie.

16 Thoughts to “Culmea chibzuinţei la Badon: Să îngustezi drumurile pentru a le face mai lungi…”

  1. Anonim

    tare grea matematica asta.27km/4m egal cu 8km/6m? cred ca mi s-o stricat masina de inteles.

    1. Anonim

      povestea asta este veche , de când a fost sesizata de oamenii din satul Hereclean. Aceasi explicatie tampita a fost data si atunci, si se pare ca se mentine pe aceasi linie d-l primar.
      Si revine cu aceasti prostie, cum ca acostamentul, adica acea piatra sparta/rotunda pusa pe langa asfalt face parte din partea caosabila. Deci primarul va indemana sa circulati cu rotile din dreapta pe acel acostament=piatra si cu cele din stanga pe asfalt. Iar dupa ce pe acest acostament o sa treaca de catva ori un tractor cu remorca, dispare partea de acostament si MUMU circulat pe el.
      Legat de matematica unui politician,(fie el si ungur pedeasupra) nu mai avem cuvinte.Politician=preot=prostituata, cei 3 PPP.
      Oricum, apare o intrebare: Ce masa au facut consilierii romani din consiliul local? Cei din Herecelan si Badon ! S-au multumit cu farmiturile aruncate de primar? Sunt niste catei care il ling si-n fund pe primar, numai sa prinda si ei ceva. Au durmit când a fost pregatit acest proiect? Sau si-au luat si ei partea, si acum tac ca porcul in cucuruz?
      Curios este ca in satele cu unguri (Guruslau), drumul are 6 metri de asfalt + un metru de acostament, in total 7 metri de drum.
      Dar o alta problema este calitatea foarte slaba a lucrarilor. Mergeti in satul Herclean si vedeti cum arata drumul dupa un an. E plin de crapaturi, acostamentele nu mai exista si in majoritatea cazurilor, santurile sunt pline cu ceea ce a fost candva acostament, si de circulat se circula tot pe cei 4 metri de asfalt. Asta in cazurile fericite când chiar sunt 4 metri de asfalt.
      Totul este prost facut in aceasta investitie. începând de la proiectare, facuta din birouri si pana la executie..
      Dar daca toti cei nemultumiti nu fac o plangere oficiala, la AFIR, fosta APDRP, , la ministerul Agriculturii si nu in ultimul rand la DNA, caci doar de astia le este frica, nu o sa se intample absolut nimic. Vrea sa vad ca vin 2-3 insi din Badon si Hereclean, care au curajul sa puna pe hartie tot ce au de zis si sa anexeze poze si chiar filmulete. si totul trimis la DNA, plus DLAF. Si sa vezi apoi agitatie mare la primarie, dupa 2-3 ani cum se lasa cu condamnari.

  2. Anonim

    lucruri lipsite de importanta, mai ales ca aceste dumuri vor dainui peste zeci de ani, urmand ca noi catatenii sa suportam consecintele dorintei de voturi cat mai multe din partea noastra pentru edilii in functie, ca sa poata face cat mai multe prostii de acest gen in legislaturile viitoare.

  3. Anonim

    1. „Pe fiecare parte a drumului urmează acostamentele a căror lăţime este de un jumătate de metru, ceea ce înseamnă că, la final, drumul va avea o lăţime de cinci metri.”
    deci prostilor, o sa aveti 4 metri de asfalt si cate 50 de cm de piatra pe lateral, sa puteti derapa linistiti cand o sa iesit de pe asfalt pe nisip 🙂
    asta da explicatie de ales de prostimea intretinuta social de la sate

    2. ungurul nu stie face calcule, desi cand le face pentru el ii ies mult mai bine
    27*4=108 iar 6*5=30, e grea matematica, dar daca doar aici ar sta prost primarul nu ar fi nici un bai

  4. […] Deşi asfaltarea drumului din localitate este una mult aşteptată şi benefică pentru întreaga comunitate, lucrarea nu e una tocmai realizată “ca la carte”, spun locuitorii, scrie magazinsalajean.ro. […]

  5. Anonim

    ia mai taceti… sa faca drum lat sa aiba pe unde sa circule vacile si sa fie drumul plin de balega… mergeti in crasna varsolt romanasi benesat sarmasag si orice drum asfaltat in ultimii ani si veti vedea ca asfaltul e acoperit cu balega pe care derapezi mai in voie decat pe piatra

  6. Anonim

    Sunt cetateana a acestui sat Badon , pana mai ieri umblam in „cizme de cauciuc cu pantofii in geanta ” iar acum datorita domnului primar umblam deja pe astfalt ….consider ca aceste comentarii rautacioase nu fac altceva decat sa denigreze imaginea primariei si a satului.

    1. Anonim

      din cauza celor care gândesc ca tine, tara asta este tot in rahat ! va multumiti cu gunoiul aruncat de politicieni.
      daca aceste investitii de 2.5 mil de euro se faceau dupa standardele europene, gen. Germania/Franta, atunci drumul avea 10-20% mai mare suprafata de asfalt si de o calitate superioara. UNDE GARANTIA LA UN DRUM NU ESTE MAI MICA DECAT LA O MASINA DE SPALAT VASE !
      ne fura pe fata, si voi nu stiti decat sa le gasit scuze?!? parca ii aud pe ai mei, care când aud ca un politician/escroc/hot a furat milioane de euro, ei spun ca nu conteaza, daca au facut ceva si pentru noi, adica au dat bani si la biserica
      drace, ce neam de prosti suntem, si ne miram ca suntem unde suntem CAODA EUROPEI. Ne laucam ca suntem credinciosi, dar prosti gramada.

  7. ioan

    mai prostilor ulitele intr-un catun sint perfecte de 4 m in corelare cu aprobarea proiectelor de europa cea care va scos din noroi prin munca primarului trebuia sa va lase sa circulati prin noroaie cu 5km/h prostilor

  8. marius

    Mi-as dori sa am si eu un primar care sa imi asfalteze strada, chiar si cu patru metri de asfalt…lar pt cei din Badon…la cate voturi a avut primarul de la voi, zic ca era suficient un singur sens de circulatie!

  9. drumurile din Badon

    Marius chiar esti tampit? Banii pentru asfaltare au fost de la primar din buzunar nu din impozitele platiete de noi? Stii ca Badonul si Herecleanul sunt satele care au fost asfaltate partial si ultimele? Astea dupa logica ta tampita si comunista alaturi de cei care aduc aminte de noroi in secolul XXI .As vrea sa nu am de- a face cu oameni cu gandirea asta si mai ales sa-mi conduca interesele ,dar asta e , primari si consilieri (platiti sa ne urmareasaca interesele noua cetatenilor) si care imi dicteaza ” sa fiu multumit ca se putea si mai rau” dupa sase ani de neputinta si lupta de a frana realizarea acestor interese(nu si a le lor) . Halal !

    1. Anonim

      bani sunt de la NOI. !! fonduriele europene se formeaza din contribuitiile statelor membre, si Romania a contribuit cu bani, mai multi a dat decat a luat !Iar romanii prosti se multumesc cu o carere de asfatl pe care s-au chetuit bani cat pentru un drum normal de 5=6 metri in Germania. Si acolo este si calitate a lucrarilor. Cu o garantie pe ani buni si nu pe luni de zile cum e la noi. Drumuriel se straca pana ce nu apuca sa se faca receptia.

  10. Bug Mafia

    Prost este cetateanul care a facut reclamatia .. dar si mai prost este autorul articolului pentru simplul fapt ca amplifica prostia romaneasca! Recomand tuturor sa faca o excursie intr-o tara din UE si sa se documenteze legat de drumurile din satele de acolo… si poate spre uimirea lor vor vedea ca latimea de 4 metri plus acostament este practica uzuala. Felicitari domnule primar! .. cetatene reclamant pune mana pe carte si mai acumuleaza cunostinte.. domnule jurnalist cautati alt job!

    1. Anonim

      desteptule ! pai daca ai bani de un drum de 5 – 6 metri de asfalt, de ce il faci de 4? si mai ales de ce il faci FOARTE PROST din pdv al proiectarii si executiei? bagi milioane de euro intr-u drum, si dupa nici unan necesita reparatii? dute in Hereclean si vezi cum arata drumul !! reparatii care se vor face din banii nostri, reparatii datorate proastei proiectari si mai ales a prostei executii !
      si un drum de 4 metri este doar pentru un sens, asa este si in proiect. Iar in situatia incare circula 2 VEHICULE din sens opus, cel puti unul trebuie sa iasa de pe carosabil nu numai sa treaca cu rostile pe acostament. Când vin 2 tractoare cu remorca/plu/semanatoare amandoua ies de oe acostament in afara drumului, si dupa cateva „intalniri” de acest gen, acostamentul este complet distrus.

  11. Anonim

    mafia habar nu ai de realitati si de UE nu mai spune prostii de ce nu sti, alti au in camp ce avem noi in sat mai documenteazate sau poate nu ai umblat destul in UE

Leave a Comment