De la an la an numărul sălăjencelor care îşi abandonează copiii la naştere în spital este în creştere. Numai în acest an, şapte nou-născuţi au fost abadonaţi la secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.
După cum a explicat Viloleta Milaş, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj în cursul anului 2015 în judeţul Sălaj au fost înregistrate 15 astfel de cazuri de abandon, iar în anul acesta în primele patru luni – şapte cazuri, jumătate compartiv cu anul anterior. Majoritatea mămicilor, dacă pot fi numite “mame” provin din mediul rural, iar nivelul de trai scăzut – sărăcia, poate a fi principalul motiv care le determină pe femei să-şi lase micuţii pe patul de spital încă de la naştere. Copiii abandonaţi sunt preluaţi în sistem acordânduli-se asistenţă maternală în centrele direcţiei. Mulţi din copiii abadonaţi, luaţi în grija “statului”, provin din familii monoparentale, sau cu tată necunoscut, în unele situaţii mamele fiind minore din familii destrămate de condiţie socială precară.
În ultimii doi ani, la nivel national, s-a înregistrat cel mai mare număr de copii abadonaţi la naştere din ultimul deceniu. Conform statisticilor, 1.474 de copii au fost abadonaţi în 2015 în: maternităţi, secţii de psihiatrie sau alte secţii de spital. Din numărul total de abandon , mai mult de jumătate au fost înregistrate în maternităţi. Astfel, peste 900 minori au fost părăsiţi în maternităţi, peste 420 au fost lăsaţi în secţii de pediatrie, iar alţi 130 în alte secţii de spital.
Aproape 1.000 de copii şi tineri – în grija statului
La începutul anului în curs în evidenţele DGASPC Sălaj, în grija statului, se aflau aproximativ 950 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între o lună şi 26 de ani. Situaţiile pentru care au ajuns să fie luaţi grija “străinilor”, în plasament, sunt cauzate de: lipsa unui părinte – familii monoparentale, de lipsa ambilor părinţi, sărăcie, neglijare, diferite forme de handicap şi, din păcate, violenţa fizică. Copiii aflaţi în aceste situaţii primesc din partea statului protecţie de care nu beneficiază în familia biologică: adăpost, hrană şi educaţie. Mulţi dintre copiii instituţionalizaţi se află în plasament la diferite persoane – rude de până în gradul patru: bunici, unchi, mătuşi şi verişori, iar alţii au rămas doar cu un singur părinte care nu a mai putut să facă faţă procesului de creştere şi educaţie şi astfel s-a realizat integrarea lor în familii. Sunt şi situaţii în care copiii şi tinerii se află în plasament la familii cu care nu au nici un grad de rudenie, dar şi situaţii în care cei care ajung în centrele de zi. “Aceştia sunt copii şi tineri cu dizabilităţi care necesită îngrijire de specialitate, recuperare şi, de asemenea, sunt copii şi tineri care provin din familii în care părinţii nu pot pot face faţă procesului de creştere şi educaţie, din cauza sărăciei şi lipsurilor veniturilor. Alţii au ajuns să beneficieze de servicii oferite de instituţia noastră după ce adulţii i-au agresat ori i-au neglijat”, a precizat directorul DASPC. Conform statisticilor, la nivel naţional numărul copiilor instituţionalizaţi este de aproximativ 60.000.
