Săptămână „de foc” pentru HC Zalău

Handbalistele zălăuane vor susţine trei meciuri foarte importante în perioada următoare, dintre care, unul pe teren propriu, cu liderul Ligii Naţionale şi unul pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, una dintre echipele cu care HC Zalău se luptă la calificarea în play-off

Venită după două rezultate modeste, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici nu va avea un parcurs uşor nici în perioada următoare, având de disputat trei meciuri în decurs de o săptămână. Dacă primul duel, programat sâmbătă, pe terenul celor de la CSM Ploieşti, pare, la prima vedere, destul de accesibil, celelalte două partide vor fi extrem de dificile. Marţi, 18 februarie, handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici vor primi vizita liderului, HCM Baia Mare, într-un duel al orgoliilor, iar luni, 24 februarie, HC Zalău va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, echipă ce s-a întărit foarte mult în ultima perioadă.
„Va fi un meci cu adevărat dificil, pentru că şi noi, la fel ca adversarele noastre, suntem într-o situaţie delicată. CSM Ploieşti este o echipă cu câteva jucătoare experimentate şi sunt convins că va face tot posibilul pentru a-şi adjudeca cele trei puncte. Va trebui să jucăm foarte bine pentru a ne impune la Ploieşti”, consideră managerul Gheorghe Tadici.
Partida dintre CSM Ploieşti şi HC Zalău este programată sâmbătă, de la ora 11, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti şi va fi oficiată de cuplul format din bucureştenii, Alexandru Blaş şi Marius Ghiorghişor.
Programul complet al etapei: CSM Bucureşti – CSM Cetate Deva, HCM Baia Mare – HCM Roman, CSM Ploieşti – HC Zalău, HCM Râmnicu Vâlcea – ASC Corona Braşov, Universitatea Neptun Constanţa – SCM Craiova, HC Dunărea Brăila – Universitatea Jolidon Cluj.
Clasament:
1. HCM Baia Mare 16 15 0 1 468 – 354 45p
2. ASC Corona Braşov 16 13 1 2 468 – 395 40p
3. HCM Roman 16 10 1 5 372 – 353 31p
4. „U” Jolidon Cluj 16 9 0 7 460 – 442 27p
5. HC Dunărea Brăila 16 8 2 6 366 – 346 26p
6. HC Zalău 16 8 1 7 364 – 359 25p
7. CSM Cetate Deva 16 8 1 7 420 – 409 21p
8. CSM Bucureşti 16 7 1 8 393 – 397 21p**
9. SCM Craiova 16 5 2 9 372 – 407 16p*
10. „U” Neptun Constanţa 16 4 1 11 363 – 418 13p
11. CSM Ploieşti 16 3 1 12 356 – 437 10p
12. HCM Râmnicu Vâlcea 16 0 3 13 365 – 450 3p
* Echipă penalizată cu un punct pentru folosirea unei jucătoare fără drept de joc
** Echipă penalizată cu un punct pentru faptul că a folosit o jucătoare căreia nu i-a fost achitată amenda

Leave a Comment