Aproximativ 20 de angajaţi din sistemul public de sănătate sălăjean participă astăzi la marele miting naţional organizat de Federaţia Sanitas, în Capitală. Mitingul va fi urmat de o grevă de avertisment şi de greva generală, pentru care au fost strânse deja semnăturile necesare, anunţă conducerea sindicală.
Până miercuri dimineață, reprezentanţii sindicali sălăjeni reuşiseră să strângă în jur de 220 de semnături ale angajaţilor din unitățile spitalicești din județ, în vederea declanşării grevei generale, potrivit liderului Sanitas Sălaj, Chelement Hodiș.
Federaţia Sanitas a decis că, în 12 mai, va fi grevă generală în Sănătate, după ce negocierile dintre autorităţi şi sindicate bat pasul pe loc. Până la suspendarea totală a activităţii vor fi organizate alte forme de protest, totul debutând cu un miting de amploare anunţat pentru ziua de joi, 26 aprilie. Apoi, a fost anunţată o grevă de avertisment, pe 7 mai. „Nu suntem noi foarte mulți la mitingul din Capitală, însă suntem hotărâți să rezolvăm revendicările coleglor noștri. Nemulţumirile în rândul salariaţilor din sănătatea sălăjeană cresc de la o zi la alta, oameniii find afectați de discriminările salariale din sistem, iar ultimele modificări nu au făcut nimic altceva decât să sporească inechităţile salariale din sistem”, a precizat Hodiș.
Întâlnire de gradul zero
La Spitalul Județean Zalău vor avea loc vineri, 27 aprilie, negocieri între sindicatul “Sanitas” şi conducera isntituției amitite, la întâlnire urmând să ia parte şi reprezentanții ordonatorului principal de credite, în speţă Consiliul Judeţean.
În acest context, reamitim că managerul interimar al SJU Zalău a fost desemnat, zilele trecute, de către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, să facă parte dintr-un grup de lucru format din 12 membri, care va trebui să găsească soluţii la aplicarea legii salarizării şi a regulamentului de sporuri. Grupul în cauză este alcătuit din trei manageri ai institutelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, trei manageri de spitale din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale, trei şefi ai serviciilor de ambulanţă şi alţi trei de spitale de monospecialitate.
Discriminări salariale
„Federaţia Sanitas şi-a hotărât programul de proteste din perioada următoare, ca răspuns la neputinţa/lipsa de voinţă a factorilor politici de a găsi soluţii reale şi echitabile la discriminările salariale pe care tot ei le-au provocat în sistemul de sănătate şi asistenţă socială! Evident că politicul nu este dispus să accepte desfăşurarea mitingului şi a grevei Sanitas, astfel că va încerca să folosească orice mijloc pentru a transfera vinovăţia asupra sindicatelor şi pentru minimaliza reacţiile voastre.
Vă solicităm insistent să nu-i lăsaţi să afecteze desfăşurarea programului de proteste! Nu acceptaţi nici informaţiile false, nici acuzele, nici dezbinarea, nici infiltrarea propagandiştilor politici! Va rugăm să fiţi sceptici în ceea ce priveşte tot eşichierul politic: puterea doreşte să ne împiedice să ieşim în stradă, opoziţia ar dori să confişte acţiunile noastre şi să le folosească în propria luptă cu cei aflaţi la guvernare! Nu-i lăsaţi să vă învrăjbească şi să arunce cu noroi în tot ce înseamnă angajaţii din sănătate şi asistenţă socială! Nu uitaţi că doar împreună suntem puternici! Principala sursă a inechităţilor în sănătate şi asistenţă socială este Legea salarizării, iar vinovaţi sunt cei care au construit-o şi au votat-o, cu toate limitările şi omisiunile ei”, se arată într-un comunicat de presă al Sanitas.
CHIAR CU UNELE TĂIERI DE SPORURI, SALARIILE DIN SĂNĂTATEA SUNT MAI MARI DECÂT ÎN ALTE DOMENII. CUI NU-I CONVINE NU ARE DECÂT SĂ EMIGREZE, ÎN ACEASTĂ ŢARĂ MAI SUNT ŞI ALŢII CARE TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ !