Salvatorii de vieți: sălăjenii au donat peste 350 de litri de sânge într-o singură lună

Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Sălaj este locul din care şansa la viaţă pleacă zi şi noapte, nu doar către spitalele din judeţ – Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău şi Spitalul Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei, ci către marile clinici din județele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud, Satu Mare, Maramureş, de multe ori şi în alte judeţe din sudul sau estul ţării, ori acolo unde un pacient pentru care viaţa se află pe muchie de cuţit, are nevoie disperată de sânge.

Mulţi medici din ţară au pe buze „Sălajul” atunci când vine vorba despre cel mai preţios element al vieții, cel care ”trage”, de multe ori,  linia atât de firavă dintre viaţă și moarte, în blocul operator ori în saloanele de terapie intensivă din spitale și clinici. Aceasta pentru că judeţul nostru este printre foarte puţinele din ţară în care nu a fost niciodată şi nu este nici în prezent, o reală criză de sânge. Iar acest lucru nu înseamnă altceva decât faptul că sălăjenii – cei fără de care acest centru nu și-ar mai avea rostul – au în… sânge, dragostea pentru semeni. Dincolo de avantajele extraordinare pe care un donator le are prin acest gest, donarea înseamnă, de fapt, să-ţi pese de oameni pe care nu îi cunoşti, nu i-ai văzut niciodată, nu le ştii numele, nu ai idee cine, sau ce sunt. Salvezi, în cele câteva  minute cât donezi, una sau mai multe vieţi.

CTS Zalău: echipă mică, dar inimoasă

Centrul de Transfuzie Sanguină din Zalău are o echipă mică, dar inimoasă, din care fac parte doi medici, un biochimist și nouă asistenți medicali. Directorul centrului, medicul Cristina Ilieș, ne-a vorbit despre activitatea centrului și despre necesitatea conștientizării de către populație a importanței cruciale a actului donării de sânge. “De cele mai multe ori, echipa se împarte în două, o parte din personal rămâne la Centru, pentru a asigura desfășurarea activității zilnice, iar o altă echipă, formată dintr-un medic și trei asistenți, sunt în teren.

O inițiativă care în alte județe este abia în faza de proiect, a ajuns, la noi în Sălaj, un exemplu pentru alte centre din țară, anume deplasările în mediul rural, acolo unde, împreună cu autoritățile locale, dispensarele comunale și evident, localnicii, donarea de sânge este o activitate care face parte din programul săptămânal al centrului. Ne deplasăm oriunde găsim disponibilitate și bunăvoință. Ajungem în cele mai îndepărtate localități din județ, doar să știm că suntem doriți și că oamenii răspund acestei activități nobile. Aș menționa, pe lângă alte localități, comuna Marca, acolo unde donarea de sânge este privită de autorități, dar mai ales de oameni, la adevărata însemnătate și importanță a actului în sine.

De centrul nostru nu depind doar marile unități medicale din județ, ci și clinici și spitale importante din țară. La Cluj trimitem sânge săptămânal, practic, clinici importante din Cluj-Napoca, pacienții clujeni și cei din țară internați acolo, depind de noi. Sălăjenii sunt conștienți și conștiincioși totodată, deși mereu și mereu este nevoie de sânge. Un produs deficitar, greu de obținut și mai ales de stocat, este concentratul trombocitar, un produs obținut, evident, tot din sânge, și care este folosit în special pentru nevoile unor pacienți care au fost supuși unor proceduri medicale complexe, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia, acolo unde riscul pierderii de sânge este ridicat. Acest concentrat are un termen de valabilitate de doar cinci zile, prin urmare, pentru a trimite un transport către o unitate medicală, este nevoie de prezența simultană a unui număr de șase, până la 15 donatori, toți cu aceeași grupă și același RH. Vă imaginați cât este de greu este să reușești să ai toate aceste condiții îndeplinite în același timp”.

Nevoia există pentru toate grupele sanguine

Nicio grupă de sânge nu reprezintă ceva suficient, când vorbim de nevoie sau cantitate. Deși există grupe mai frecvente și altele mai rare, nevoia este aceeași pentru toate grupele. “Nu pot să spun că o anumită grupă este mai cerută decât alta, este nevoie de sânge din toate grupele, în permanență. Fie că vorbim de leucemii, neoplasme (cancere), intervenții chirurgicale sau de accidentele rutiere, sângele este un produs care nu este niciodată suficient în unitățile spitalicești, în special în Urgențe.

Deși, ca număr de donatori, suntem pe un loc încurajator pe țară, cu o prezență de aproximativ 35 de donatori zilnic, facem un apel sălăjenilor pentru ca acest număr să crească. Luna trecută am avut, de exemplu, nu mai puțin de 760 de recoltări, cu o cantitate totală de sânge de 350 de litri. Nu este o cifră mică, însă, desigur, am fi bucuroși dacă prezența la donare ar crește numeric. Îi așteptăm pe sălăjeni oricând și îi asigurăm nu doar de existența unor condiții de cel mai înalt nivel, privind procedura recoltării în sine, de performanțele tehnicii medicale și cele de la efectuarea setului complex de analize, ci și de avantajele pentru sănătate și cele de ordin material pe care le cunoașteți.

Aș spune că un set de analize de care donatorul beneficiază în mod gratuit la donare, ar costa în mod normal peste 450 de lei, discutăm de analize complexe în care sunt incluse cele pentru depistarea virusurilor hepatitice de toate tipurile, boli venerice, boli imunologice, TBC, HIV și altele.

Dar avantajele nu sunt doar de natură financiară, cum ar fi bonurile de masă, reducerea la abonamentul pe transportul în comun sau ziua liberă de la școală ori locul de muncă, ci cuprind și avantaje care depășesc prin importanță acest spectru pecuniar, și mă refer aici la sănătate, la revigorarea generală a organismului și nu în ultimul rând la sentimentul unic, acela că gestul tău a salvat una sau mai multe vieți”, a conchis directorul Centrului de Transfuzii din Zalău, dr. Cristina Ilieș.

Vreau să donez!

Pentru a putea dona sânge trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18 şi 60 ani, greutatea între 50 și 100 kilograme, la femei şi între 60 și 110 kilograme – bărbaţii, să nu fi consumat alcool cu cel puțin 24 de ore înaintea donării și să nu fi avut intervenţii stomatologice ori chirurgicale în ultimele şase luni. Bărbaţii pot dona sânge de cinci ori pe an, în timp ce femeile pot dona de trei ori pe parcursul a 365 de zile.

Este interzisă donarea de sânge dacă suferi sau ai suferit de: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloză, HIV, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, boli de tiroidă, hipotensiune, hipertensiune, anemie. Femeile însărcinate, cele care alăptează sau care se află în perioada delicată a lunii, nu pot dona sânge. Beneficiile pentru organism, după donare, sunt nenumărate. Sângele se reface complet, se revitalizează, se reîmprospătează. Avantajele sunt uriaşe, la nivelul fiecărui organ.

Nu mai este un secret în faptul că donatorii trăiesc mai mult, dar şi mai bine, iar acest lucru este demonstrat ştiinţific, prin avantajele unice pe care procesul de reîmprospătare a sângelui îl are pentru fiecare celulă din organism. Absolut tot sângele colectat este supus unor seturi de analize de o rigurozitate perfectă, seturile de analize – pentru că sunt mai multe – fiind unele dintre cele mai complexe din câte există în acest moment la noi în ţară, cu reactivi şi tehnică de ultimă generaţie pe care multe din cabinetele private nu şi le permit din cauza costurilor deosebit de ridicate.

Sângele uman nu are niciun înlocuitor

 Sângele este un produs care nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs şi nu poate fi obţinut sub nicio altă formă, decât prin bunăvoinţa oamenilor. Donarea este cel mai complex, dar şi cel mai firesc şi natural proces de igienizare sanguină. Riscul de accident vascular cerebral și de paralizie se reduce cu peste 35 la sută la cei care donează constant sânge în condiţiile în care fierul provenit din distrugerea hematiilor îmbătrânite se fixează în vasele de sânge din creier şi stimulează formarea plăcilor de aterom, crescând astfel riscul apariţiei infarctului cerebral.

Prin donarea constantă, concentraţia de fier din sânge scade, hematiile fiind mereu proaspete. Un alt beneficiu constă în faptul că donarea permite împrospătarea sângelui, stimulând, pe lângă producţia de hematii (globule roşii) şi pe cea de leucocite (globule albe), contribuind astfel la tonifierea sistemului imunitar (în trecut, „prospeţimea” sângelui era menţinută prin folosirea lipitorilor).

Vasele de sânge ale donatorilor sunt mai puţin solicitate decât cele ale persoanelor care nu donează. În intervalul dintre cele două donări, timp de două săptămâni, sângele donatorilor este mai putin „gros” decât al nedonatorilor, astfel încât, în medie, solicitarea vaselor se reduce cu cinci la sută. În urma donării rezistenţa la traumatisme creşte, iar în cazul unui accident, organismul se va reface mai usor, fiind deja obisnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Cu toate că, așa cum arătam mai sus, Sălajul se află printre primele pe ţară ca număr de donatori şi cantitate de sânge furnizată către celelalte judeţe, la nivel naţional, ţara noastră rămâne pe un loc trist, cu un procent de nici doi la sută în privinţa numărului de donatori, cu mult în urma unor ţări ca Danemarca, Anglia, Olanda sau Germania, acolo unde procentul de donatori din totalul populaţiei depăşeşte, în unele cazuri, zece la sută.

Sângele este cea mai valoroasă substanţă din câte există pe Pământ, iar ştiinţa nu a găsit şi nici nu va găsi, probabil, vreodată, niciun substitut pentru aceasta.

Doar sângele nostru, al celor care dorim şi putem să donăm, poate salva vieţi. Gestul donării rămâne una dintre cele mai frumoase dovezi de generozitate care poate veni din partea unui om. O parte din tine, atât de preţioasă, ajunge în inima unui om pe care, poate, nu-l vei cunoaște niciodată, a unui copil sau a unui adult aflat într-o grea încercare  a existenței, în care, prin sângele dăruit, viaţa iese învingătoare.

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment