Din totalul celor 18 posturi de medici prevăzute în statul de funcţii al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sălaj, doar şapte sunt ocupate. Tot 18 ar trebui să aibă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, însă unitatea nu are decât trei specialişti.
Deficitul de medici de urgenţă afectează grav capacitatea de a asigurare serviciile medicale în Sălaj şi, implicit, pune în pericol vieţile cetăţenilor. Cu o astfel de problemă se confruntă atât Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, cât şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj, ambele insuficient pregătite din punct de vedere al numărului de specialişti încadraţi.
Un singur medic de gardă la Ambulanţă
La SJA Sălaj, statul de funcţii prevede 18 posturi de medici, pentru a putea fi acoperite, la standarde minime, Staţia Zalău şi cele trei substaţii din Jibou, Şimleu Silvaniei şi Crasna. În cadrul instituţiei nu lucrează decât şapte medici, doar unul cu specializare în medicină de urgenţă. „La Zalău avem patru medici, un director medical şi un medic pe post contractual, iar la Substaţia Jibou, încă un medic. Ar trebui să existe minim doi medici pe tură, dar în condiţiile date, ne este imposibil. Ca urmare, acoperim cum putem judeţul”, ne-a declarat managerul Liviu Balint.
Potrivit spuselor sale, în intervalul orar 8-15, pentru eventualele solicitări sunt disponibili trei medici. Situaţia se complică, însă, după ora 15, până a doua zi dimineaţă, întrucât gărzile sunt asigurate de către un singur specialist. Un singur medic de care depinde viaţa tuturor celor care ar putea avea nevoie de ajutor medical de urgenţă.
Cum intervenţia simultană pentru mai multe cazuri devine imposibilă, medicului coordonator îi revine misiunea de a alege cazul la care să se deplaseze. „Pe tură ar trebui să fie minim două persoane. Cum acest lucru nu este posibil, de la dispecerat, medicului de gardă îi sunt prezentate cazurile şi, în funcţie de gravitate, decide la care se va deplasa. Ne descurcăm cum putem”, explică Balint.
Specialiştii ocolesc Sălajul
O situaţie mai mult decât delicată s-a petrecut în urmă cu o săptămână, când ambulanţa a fost solicitată să intervină după ce un bărbat s-a prăbuşit în Piaţa Agroalimentară din Zalău. Intervenţia a fost promptă, însă din echipaj nu făcea parte şi medicul de gardă, reţinut fiind la o altă solicitare. Specialistul a ajuns după aproximativ 20 de minute, prea târziu, însă, pentru a salva pacientul. Balint a dat asigurări că şi dacă medicul ar fi ajuns mai repede, bărbatul nu ar fi avut nicio şansă.
Acesta a mai afirmat că încercările de a angaja noi medici au eşuat, după ce pentru posturile scoase la concurs în ultimii ani nu s-a înscris niciun doritor. „Nu se înghesuie nimeni să vină aici. Suntem un judeţ mic, iar medicii preferă oraşele mari, centele universitare”, consideră managerul. În opinia lui, autorităţile locale au rol esenţial în soluţionarea acestei crize: „Autorităţile ar trebui să se implice cu mult mai multă responsabilitate, pentru a atrage medici şi în judeţul nostru. Pentru a-i convinge să opteze pentru Sălaj, medicilor trebuie să li se ofere facilităţi, cum ar fi asigurarea unei locuinţe de serviciu. Problema Sălajului, dar şi a altor judeţe din ţară este cunoscută şi de către Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, care a tras un semnal de alarmă, afirmând că în câţiva ani putem rămâne fără niciun medic”, a menţionat managerul SJA.
La Spital, gărzi cu medici „de împrumut”
Nici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, situaţia nu este mai roz. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţ este nevoită să funcţioneze cu doar trei medici specialişti, deşi statul de funcţii prevede minim 18 astfel de posturi. Pentru a asigura gărzile, instituţia a apelat la medici rezidenţi, la specialişti de la Ambulanţă, la medici de familie şi generalişti.
Din acelaşi motiv, la şefia Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) a fost numit interimar, încă de acum un an, un medic de familie cu competenţe în medicină de urgenţă. Încercările conducerii Spitalului de a găsi un specialist care să preia frâiele UPU au fost sortite eşecului, în condiţiile în care dintre cei care s-ar fi potrivit profilului, unii nu erau interesaţi de funcţie, iar alţii nu aveau vechimea necesară.
Personalul medical insuficient în această secţie este o problemă mai veche şi a reprezentat dintotdeauna o provocare căreia conducerea Spitalului Judeţean nu a reuşit să-i facă faţă. În prezent, serviciile medicale din Urgenţă sunt asigurate de cei doi medici cu specializare “ai casei”, cărora li se adaugă un urgentist “împrumutat” de la Serviciul de Ambulanţă, trei ATI-işti orădeni, trei rezidenţi, trei medici de familie cu competenţe în medicină de urgenţă şi trei medici generalişti. “Ideal ar fi ca toţi să aibă specializare în medicină de urgenţă. Ca să ne descurcăm, trebuie să adăugăm formulei actuale încă cel puţin doi-trei doctori”, susţine managerul SJU Zalău, Laurenţiu Barna.
În opinia lui, acest deficit este dat de lipsa unei corelări între necesarul de medici din spitale şi specializările disponibile pentru rezidenţiat. „Nu cred că se ţine cont de nevoile spitalelor. În toată ţara este criză de urgentişti şi de ATI-işti, iar puţinii pe care îi avem fie pleacă în străinătate, pentru salarii mai mari, fie aleg să profeseze în centrele universitare”, a explicat managerul SJU Zalău.
În 2015, UPU Zalău a înregistrat aproximativ 44.500 de prezentări, cu 5.000 mai multe decât în anul anterior.