Ediția din acest an a „Zilelor Municipiului Zalău” și-a închis, noaptea trecută, porțile. Timp de trei zile, sălăjenii s-au putut bucura de spectacole, divertisment, expoziții, dar și de un spațiu comercial ce s-a întins pe toată suprafața străzii Simion Oros din Zalău. Prima zi, vineri, a fost dedicată spectacolelor de muzică folk, muzică populară și dansuri populare. Spectacolele au avut loc în amfiteatrul din Parcul Central și pe scena din spatele clădirii Primăriei. Festivalul Folk Fest a adus iubitorilor de gen, la cea de-a șaptea ediție, nume îndrăgite ale muzicii folk:
Magda Pușkaș, Rareș Suciu, Adrian Bezna, Adrian Mărgineanu, Cristi Buică și poetul Andrei Maftei. Festivitatea de deschidere a Zilelor Zalãului a avut loc sâmbătă la ora 10, în Sala Transilvania, în cadrul festivității fiind premiate și cuplurile care au împlinit sau împlinesc în acest an 50 de ani de căsnicie. În Parcul Central, Fanfara Promenada a susținut un recital, sâmbătă la orele amiezii, în timp ce la Palatul Copiilor au avut loc spectacole de muzică și dans cu formația Arabesque, trupele Belissima și Beat Hunters. Elevii de la Liceul de Artă „Ioan Sima” au susținut recitaluri de muzica populara și de muzică pop. Concertele ce au avut loc sâmbătă seara, i-au avut ca protagoniști pe Horia Brenciu & HB Orchestra, Vunk, Sylvie Etno și Sergiu Chirilă. Spectacolul a fost prezentat de actorul Cosmin Seleși.
La mizezul nopții, Primăria le-a pregătit celor prezenți un foc de artificii care a durat 15 minute. Festivalul „Ecouri Meseșene” – eveniment ce a început vineri, a continuat și în ultima zi, duminică, până după ora 23. Peste 900 de dansatori, instrumentişti şi solişti vocali din ţară şi străinătate au urcat pe scena ediţiei din acest an. pe scena festivalului au evoluat formaţii şi ansambluri de copii şi tineret din judeţul Sălaj („Izvoarele Barcăului”, Sâg; „Bujorii Cehului”, Cehu Silvaniei; Palatul Copiilor, Zalău; Liceul de Artă „Ioan Sima”, Zalău; „Cizereana”, Cizer; „Someşul” Junior, Jibou; „Meseşul” Junior, Zalău (CCAJS); Școala Populară de Artă și Meserii Zalău (CCAJS); „Cununa Meseșului”, Horoatu Crasnei; Clubul Copiilor Cehu Silvaniei; „Barcăul”, Clubul Copiilor Șimleu Silvaniei; „Tancoska”, Zalău; „Járdovány”, Borla; „Bokreta”, Crasna; „Berekenye”, Cehu Silvaniei; „Vadrózsák”, ansambluri folclorice şi solişti vocali din ţară (judeţele Sălaj, Olt, Satu Mare, Maramureş, Alba, Cluj) şi străinătate (Israel, Lituania, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Ucraina și Slovacia).
Zona de cumpărături nu a fost atât de aglomerată ca în anii trecuți, însă, cu toate acestea, cei care au vizitat-o au putut să aleagă dintr-o gamă variată de produse, articole de îmbrăcăminte, blănuri, artizanat, jucării, produse cosmetice și bineînțeles, au avut posibilitatea sa consume produsele gustoase puse la dispoziție de comercianți. Echipele de curãțenie au fost prezente în toate locurile de desfășurare a evenimentelor astfel încât în această dimineață, după ora 4, circulația a fost reluată pe drumurile ce au fost blocate anterior pentru desfășurarea „Zilelor Zalăului” ediția 2018.