Administrația comunei Șamșud a reușit, în acest an, demararea unui proiect deosebit de important pentru localnici în ceea ce privește alimentarea cu apă și realizarea rețelei de canalizare în comună. Primarul Banto Zoltan a declarat pentru Magazin Sălăjean că proiectul privind rețeaua de apă potabilă și cea de canalizare din comună și satul Valea Pomilor este în lucru. „ Această importantă lucrare este realizată în prezent în proporție de aproximativ 70 la sută, sperăm ca în scurt timp să putem finaliza lucrările, să realizăm branșamentele și tot ceea ce este necesar în privința reamenajării spațiilor pe care se desfășoară aceste lucrări de anvergură, pentru ca oamenii să poată avea rețele de apă și canalizare. Proiectul are o valoare de peste 20 de milioane de lei și a fost realizat prin fonduri din programul guvernamental PNDL II. Un alt proiect important, realizat tot prin fonduri PNDL, este în domeniul infrastructurii rutiere, mai precis modernizarea și asfaltarea a 4,2 kilometri de drum. Suntem bucuroși că reușim să facem ca drumul comunal 4 A să fie nu doar practicabil ci și modern. Este vorba despre drumul înspre județul Satu Mare, un drum foarte circulat și a cărui reabilitare este așteptată nu doar de localnici, ci și de ceilalți locuitori ai județului. Lucrările au început, vom betona toate șanțurile și vom realiza căi de acces în toate gospodăriile. Valoarea proiectului este de peste 2 milioane de lei”, ne-a declarat edilul din Șamșud. Alte două proiecte pe care Primăria Șamșud le-a realizat în acest an sunt reabilitarea Căminului cultural din comună, precum și dotarea acestuia cu mobilier, aparatură și alte obiecte necesare, lucrări în valoare de peste 65.000 de euro, precum și construirea unei capele în comună, o lucrare în valoare de 180.000 de euro. Aceste două proiecte sunt realizate realizate cu fonduri europene. Primarul Banto Zoltan a mai spus că pentru anul viitor administrația comunei are în vedere reabilitarea mai multor clădiri, dar și asfaltarea completă a ulițelor, fiind luate în calcul în principal străzile pe care se realizează rețelele de apă și canalizare. Primăria va reamenaja și spațiile verzi din comună, trotuarele, și va depune și alte proiecte importante absolut necesare dezvoltării comunei și satelor aparținătoare în perioada următoare.