Palatul Copiilor, o poveste tristă şi nedreaptă întinsă pe o jumătate de secol

O situaţie grea şi, în opinia proprietarilor, profund nedreaptă, este cea cu care se confruntă de ani de zile cei care deţin în prezent această clădire şi terenul aferent, proprietate situată în Zalău, cunoscută sub numele de „Palatul Copiilor”.

Proprietara, deposedată de propriile bunuri şi aruncată într-un subsol, unde a trăit până în ultima clipă.

Clădirea Palatului Copiilor, fostă Casă a Pionierilor, funcţiona iniţial, potrivit spuselor proprietarilor, în clădirea cea veche (vila) care, împreună cu terenul, se aflau în proprietatea Irinei Bikfalvi, mătuşa actualilor opt proprietari. În anul 1950 proprietatea, situată în Zalău pe strada Cloşca la numărul 27, a fost preluată abuziv de autorităţi, iar proprietarei i-a fost lăsat la dispoziţie doar un spaţiu mic aflat la subsolul clădirii, loc în care a trăit şi a şi murit, după ani de suferinţă. Imobilul era compus din suprafaţa de 7.625 de metri pătraţi de teren pe care era construită o casă de locuit, clădire care există şi astăzi, având o suprafaţă utilă de 220 de metri pătraţi, anexe gospodăreşti care au fost demolate şi în locul cărora s-a construit o parcare acoperită.

În anii ‘50, statul a trecut acest imobil în proprietatea sa în mod abuziv, ignorând legile în vigoare la vremea respectivă şi inventând o datorie a fostei proprietare, în cuantum de 1.193 lei, cu titlu de impozit, cu toate că acea datorie era practic stinsă prin compensarea legală cu o datorie de peste 34.000 lei cu titlu de chirie, pe care statul român o avea faţa de Bikfalvi Irina, datorie constatată printr-o hotărâre judecătorească.

Urmare a acestor acţiuni, statul român şi-a întabulat dreptul de proprietate astfel obţinut în C.F. nr. 1 Zalău, dreptul de proprietate fiind întăbulat pe întregul imobil, chiar dacă procesul verbal de preluare lăsa în proprietatea defunctei o cameră de locuit şi o bucătărie, dar din care a fost într-un timp scurt, dată afară. Istoria acestei proprietăţi este una uriaşă, la fel şi întreaga poveste a părţilor implicate şi a consecinţelor venite în zecile de ani, prin acţiuni, sute de cereri, căi de atac şi acţiuni noi în instanţă pe care nu le putem aminti din lipsă de spaţiu, cu atât mai puţin descrie, în materialul de faţă. Revenind către finalul acţiunilor (deşi chiar şi acest „final” se întinde până astăzi şi continuă), în anul 2002 proprietarii de drept (moştenitorii) au fost puşi în proprietate printr-o Decizie civilă a Curţii de Apel Cluj. Aşa cum rezultă din cele relatate de proprietar, dar şi cum lesne se poate vedea la faţa locului, Inspectoratul Şcolar Judeţean a ridicat, pe parcursul anilor, mai multe construcţii şi anexe care au adus în final întreaga proprietate în forma actuală. Inspectoratul Şcolar Sălaj şi Ministertul Educaţiei nefiind, fireşte, niciodată, proprietar tăbular al imobilului. După ce au încercat să-şi recapete, fără succes, proprietatea, în baza Legii 112 din 1995, proprietarii au intrat în caruselul proceselor şi acţiunilor în instanţă şi, timp de peste 20 de ani, au încercat să-şi facă dreptate, după două decenii de procese şi peste 150.000 de lei cheltuiţi de proprietari în acest scop.

Şi… folosiţi, şi cu banii luaţi

În mod firesc, Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul şcolar Sălaj vrea să-şi recupereze banii investiţi, fapt pentru care în urma procesului intentat proprietarilor, Curtea de Apel Cluj emite în anul 2011 o decizie civilă, rămasă definitivă şi executorie, prin care îi obligă pe proprietari la plata sumei de 1.100.000 lei, pentru construcţiile noi şi îmbunătăţirile aduse de Inspectorat, imobilului. Ulterior, Tribunalul Sălaj stabileşte, în septembrie 2012, că proprietarii vor primi suma de 2.622.488 lei despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenului şi chiria pentru o perioadă de zece ani. Curtea de Apel Cluj reduce însă această sumă stabilită iniţial de Tribunalul Sălaj, la 422.518 lei, printr-o Decizie definitivă şi executorie, dată în februarie 2013.

Astfel, în cele din urmă, Inspectoratul Şcolar Sălaj (ISJS) demarează acţiunea de executare silită împotriva proprietarilor, pentru suma de 1.100.000 lei, stabilită prin Sentinţa definitivă şi executorie a Curţii de Apel Cluj, cerând în paralel compensarea cu datoria de 422.518 pe care ISJS o are faţă de proprietari. În final, proprietarilor le revine în sarcină, achitarea către Inspectoratul Şcolar a sumei de 677.482 lei (aproximativ 150.000 de euro) sumă pe care nici unul din cei opt proprietari nu o recunoaşte şi nu o acceptă în sarcină. Aşa cum declară proprietarii, timp de peste 20 de ani aceştia nu au afectat în niciun fel bunul mers al activităţilor desfăşurate de Inspectorat, pe o proprietate care, logic, nu le aparţinea, proprietarii încercând în nenumărate rânduri să ajungă cu ISJS la un acord amiabil şi, în mod firesc, profitabil pentru ambele părţi.

Deciziile şi propunerile ferme din partea proprietarilor au fost însă mereu amânate, invocându-se motive financiare, schimbări ale factorilor de decizie la nivel de Minister şi alte justificări care, până la urmă, nu interesau pe nimeni de vreme ce un drept de proprietate era în mod vădit atins şi, culmea, exact partea care avea cele mai puţine drepturi, refuza orice propunere către normalitate. Proprietarii spun dezamăgiţi că în totţi aceşti ani Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu au investit în întreţinerea imobilelor, iar ceea ce era cândva funcţional sau cu un aspect plăcut, s-a degradat şi distrus în timp. Proprietarii se consideră în acest fel, păgubiţi, având în vedere că o instituţie le-a folosit proprietatea timp de peste 65 de ani, şi se văd acum, după labirintul unor procese întinse pe două decenii, în situaţia de a mai scoate din buzunare nişte sute de mii de lei pe care să le ofere Inspectoratului, după ce zeci de ani de zile acesta şi-a desfăşurat activităţile pe proprietatea acestor oameni.

„Investiţii care mai mult au distrus proprietatea decât să o îmbunătăţească” spun proprietarii

Proprietarii arată în scrisoarea pe care au trimis-o pe adresa redacţiei noastre: „Este o tortură pe care o trăim de zeci de ani. Suntem proprietarii unui teren pe care statul l-a folosit, cu tot ce era pe el, zeci de ani fără să scoată un leu din visterie. Mătuşa mea şi-a trăit ultimii ani într-un subsol insalubru, acolo unde a şi murit, răpusă de tortura psihică şi chinul unei vieţi nedemne, în propria ei casă. Am cheltuit peste 150.000 de lei cu nişte procese pentru a intra din nou în posesia unor lucruri care au fost şi sunt, de drept, ale noastre, nu am cerut nimic altceva. Dacă ar fi să cuantificăm toată suferinţa din aceşti ani, toţi banii şi toate drumurile, stresul emoţional, oare unde am ajunge? Rămânem la convingerea că nu avem nici o datorie faţă de această instituţie şi că aşa-zisa datorie s-a prescris în mod legal începând cu data de 21.04.2014”, spune unul dintre proprietari, Andrei Bikfalvi. Nici aşa-zisele investiţii ale Ministerului, prin ISJS, nu sunt nici pe departe, atât de pompoase pe cât sunt prezentate. Faptul că s-a tras un cablu de internet şi s-a făcut o canalizare improvizată, nu reprezintă, în opionia proprietarilor, investiţii majore, ci doar lucruri care au stricat şi mai mult aspectul proprietăţii. Proprietarul spune că nu există nici încălzire centrală, iar grupul sanitar se află încă în curtea palatului, fapt pentru care investiţiile le consideră inutile şi prost făcute.

Proprietarii spun că se consideră umiliţi şi batjocoriţi, că mereu, pe tot parcursul acestor ani, au dat dovadă de înţelegere, de cooperare, au răbdat şi nu au cerut absolut nimic în schimb, trezindu-se acum în situaţia de a fi executaţi silit pentru o sumă colosală pe care oricum nu o au. Toate acestea în condiţiile în care au trecut cu vederea toate neajunsurile şi suferinţele create în tot acest timp îndelungat în care, această instituţie le-a folosit şi modificat proprietatea după bunul plac şi interesele proprii. Totul, măsurat în decenii.

Păgubiţi şi buni de plată, proprietarii au ajuns la capătul puterilor

Potrivit avocatului celor care deţin proprietatea, lucrurile se prezintă în momentul de faţă, astfel: Prin cererea de executare silită înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Ciumărnean Romeo Gabriel, la data 15 iunie 2015, creditoarea Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a solicitat încuviinţarea executării silite şi demararea procedurii împotriva proprietarilor, pentru plata sumei de 1.100.000 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor ridicate pe terenul subsemnaţilor şi a îmbunătăţirilor efectuate la construcţiile existente iniţial. Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a formulat cererea de executare silită împotriva proprietarilor cu toate că, la data de 10.06.2015 aceştia au notificat Inspectoratul şcolar, prin executorul judecătoresc, despre faptul că termenul de prescripţie extinctivă, în care ar fi putut cere executarea silită s-a împlinit la data de 21.04.2014.

„Cu toate acestea însă, creditorul a demarat împotriva proprietarilor Palatului Copiilor, executarea silită, ignorând că în speţă dreptul de a cere executarea silită s-a prescris. O hotărare judecatorească sau un alt titlu executoriu pot fi executate silit numai într-un termen stabilit de lege. După trecerea acestui termen, debitorul nu mai poate fi constrâns la plata obligaţiei stabilită prin titlu, prescripţia extinctivă stingând dreptul creditorului de a mai apela la forţa coercitiva a statului” spune apărătorul proprietarilor.

“Potrivit legii, în speţă, dreptul de a cere executarea silită s-a născut în momentul rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 581/03.04.2009 a Tribunalului Sălaj, respectiv 21.04.2011, data la care Curtea de Apel Cluj a pronunţat Decizia civilă nr. 229/A/2011. De la această dată a început să curgă prescripţia dreptului de a cere executarea silită – mai exact termenul de 3 ani.

În conformitate cu prevederile legale arătate mai sus, aplicabile în speţă, prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Având în vedere ca în acestă perioadă de timp, creditoarea nu a întreprins nici un demers care să ducă la întreruperea cursului prescripţiei, proprietarii Palatului Copiilor au solicitat instanţei să constate ca dreptul creditoarei de a cere executarea silită este prescris şi pe cale de consecinţă să dispună admiterea contestaţiei la executare formulate şi anularea actelor de executare efectuate în Dosarul execuţional. S-a cerut şi suspendarea provizorie, până la soluţionarea cererii de suspendare, această cerere a fost însă respinsă de instanţă ca neîntemeiată. Din ciclul nedreptăţilor fără margini – altfel – cât se poate de „legale”, în viziunea unora care consideră drept, legitim şi mai ales uman, ca după ce au folosit timp de zeci de ani bunuri şi spaţii care nu le-au aparţinut niciodată, fără să achite un ban, să mai şi solicite sume colosale, la plecare, drept „mulţumire” pentru 60 de ani de stat în chirie, gratis”, conchide avocatul.

„Ne vom pierde probabil şi locuinţele actuale, pentru această sumă pe care noi nu o recunoaştem”

Executorul judecătoresc Romeo Ciumărnean ne-a explicat faptul că vânzarea imobilului la al doilea termen al licitaţiei va porni de la un preţ reprezentând 75 la sută din preţul iniţial, bunul putând fi vândut celui care achită cel puţin 30 la sută din preţ. Dacă nici la al doilea termen bunul nu se vinde, la cel de-al treilea, licitaţia porneşte de la jumătatea preţului iniţial putând fi vândută, practic, pentru orice sumă. În felul acesta riscul este foarte mare ca din suma rezultată în urma vânzării să nu mai rămână nimic la dispoziţia proprietarilor.

„Am ajuns practic, în situaţia ca după 20 ani de procese, prin care am încercat să ne recuperăm imobilul preluat în mod nelegal şi abuziv de către Statul Român, să nu putem ajunge în posesia imobilului proprietatea noastră, ba mai mult să fim şi obligaţi să plătim Inspectoratului o sumă exorbitantă-care în prezent este prescrisă. Cu concursul instanţei, vom ajunge ca imobilul nostru, pentru care ne judecăm de 20 ani, să fie executat silit de statul român, în mod nelegal, iar subsemnaţii ne vom pierde probabil şi locuinţele toate acestea pentru că am îndrăznit să solicităm instanţei restituirea imobilului ce a fost preluat abuziv de statul român, în posesia căruia nu am intrat practic niciodată!”, ne-a spus unul din cei opt proprietari ai Palatului Copiilor. Un imobil care dincolo de toată această poveste interminabilă, a fost şi este casa lor.