Munți de gunoaie lângă Mirșid. Localnicii sunt plimbați de la o autoritate la alta

Doi cetățeni din comuna Mirșid s-au prezentat ieri la sediul redacției Magazin Sălăjean pentru a semnala o faptă gravă ce reprezintă, din păcate, un obicei tot mai des întâlnit în cazul unor sălăjeni certați cu legea, dar mai ales cu bunul simț și respectul față de oameni și de mediul înconjurător. Saci de gunoaie, componente auto, resturi menajere diverse, sute de kilograme de maculatură, material plastic și alte categorii de deșeuri au fost aruncate zilele trecute la marginea drumului, lângă comuna Mirșid, la ieșirea din localitate în aproierea Drumului Național 1 H, înspre Jibou. Oamenii au spus că au sesizat și Garda de Mediu Sălaj, prezentând mai multe fotografii de la fața locului precum și mai multe înscrisuri pe care le-au luat din mormanele de gunoi, lucruri care pot conduce organele abilitate către eventualii vinovați.

„Mergeți la Primărie, și ei au atribuții cu mediul”

Garda de Mediu i-a îndrumat către primăria Mirșid, întrucât, potrivit spuselor reprezentanților instituției, „și această autoritate are obligații și răspundere pe acest segment”. Același lucru ne-a fost transmis și nouă în momentul în care am contactat telefonic instituția, pentru lămurirea situației și o eventuală intervenție din partea acestei autorități. “Dacă doriți să faceți sesizare, trebuie să o faceți în scris, să o înregistrați la registratură și pe urmă se vor putea lua măsuri legale” ni s-a transmis telefonic.Sigur, nu contestă nimeni această procedură, birocrația și sufocarea cetățeanului cu cerințe și hârtii sunt la ele acasă aici și mai mult nu putem, nici ca atitudine, nici ca lege. Dar având în vedere faptul că cineva s-a deplasat din comună, până la Zalău, pentru a sesiza această stare de fapt, ținând cont și de faptul că oamenii sunt în vârstă și lipsiți de posibilități materiale care să le permită drumuri dus – întors, Zalău-Mirșid, cât și gravitatea acestei fapte, poate că era firesc ca măcar un angajat al instituției să ofere sprijin sau să se deplaseze chiar el la fața locului pentru a constata cele sesizate și a lua măsuri? Aceasta dincolo de activitatea pe care trebuie să o desfășoare Poliția, este vorba despre o instituție care are ca scop exact aceste demersuri și acțiuni care, de multe ori, nu pot aștepta, iar dacă se așteaptă, lucrurile se pot agrava. Poate că cei care își desfășoară activitatea în această instituție ar trebui să acționeze de îndată, să ajute oamenii care poate, de multe ori, fac munca în locul lor și să nu-i mai trimită către casă, întorcându-i de la ușă.

Munți de gunoaie din toate categoriile

Situația, așa cum se vede în imagini, este extrem de gravă, iar localnicii nu știu ce să facă și cum să procedeze nu doar cu aceste gunoaie, dar și cu cei care pot veni, mai departe să lase deșeurile lângă localitățile lor. Impactul asupra mediului este devastator, fără să mai luăm în calcul tabloul care te întâmpină atunci când ai în față acești adevărați “munți” de gunoaie. Primarul comunei Mirșid, Augustin Bereschi, ne-a transmis că a fost informat despre această problemă și a sesizat imediat organele de Poliție în vederea identificării persoanei sau persoanelor care au aruncat gunoaiele la marginea localității. “Am aflat despre această situație gravă și am luat primele măsuri. Am anunțat organele de poliție, sesizăm și Garda de Mediu, avem deja indicii cu privire la posibilii autori și vom remedia situația în scurt timp atât în privința degajării zonei, dar mai ales pentru tragerea la răspundere a celor care au recurs la asemenea fapte. Din păcate nu este prima dată când se întâmplă așa ceva”, a declarat primarul Călin Augustin Bereschi pentru Magazin Sălăjean.

 

 

One Thought to “Munți de gunoaie lângă Mirșid. Localnicii sunt plimbați de la o autoritate la alta”

Leave a Comment