Locatarii din „Casa groazei” cer disperaţi ajutor

În urma articolului publicat de Magazin Sălăjean săptămâna trecută, legat de imobilul situat aşa cum spuneam, în „buricul” târgului zălăuan, misterele din jurul aceastei case încep să fie elucidate. Din păcate, nicio instituţie nu poate fi obligată să demareze restaurarea acestui imobil, decât, eventual, din punct de vedere moral.

Am fost vizitaţi la redacţie de doi dintre cei şase proprietari ai acestui imobil, situat în str.1 decembrie 1918 la numărul 8. F. M. şi D. H. au încercat să ne explice situaţia clădirii, din punctul lor de vedere. Am intrat într-unul din apartamentele situate la etajul clădirii, acasă la unul dintre proprietari. Un apartament primitor, decorat minimalist, dar cu gust. Imaginea simplă şi curată din interior contrastează puternic cu faţa clădirii, care nu plânge, ci jeleşte, la propriu. „Ne e greu să acceptăm ideea că un asemenea imobil, care din câte ştiu este în cataloagele monumentelor istorice, nu poate beneficia de niciun sprijin sau atenţie din partea celor care ar putea să le acorde” ne-a spus proprietarul apartamentului. „Uitaţi, aici sunt demersurile noastre făcute către Primărie. Hârtii inutile! Am fost şi în audienţă de câteva ori însă mereu răspunsurile au fost aceleaşi, cum că suntem luaţi în discuţie. În ce discuţii… numai domniile lor ştiu, că pe noi nu ne-a mai întrebat nimeni nimic. Nici de bine şi nici de rău. Casa asta se va prăbuşi în cele din urmă, situaţia pe exterior este gravă însă şi mai gravă este acolo unde nu se vede. Poate nu stă doar în puterea sau obligaţia lor, poate că ministerele care se ocupă de cultură sau de astfel de obiective ne-ar putea sprijini, însă demersul trebuie să plece tot de la autorităţile de aici, de „sus”, altfel nu ne bagă nimeni în seamă, ne pierdem timpul şi sănătatea pe scările unor instituţii care ne trântesc uşile în faţă. Este şi responsabilitatea noastră, desigur, însă nu avem atâţia bani” a adăugat locatarul.

Bucăţile de tencuială şi zid care cad, pericol pentru trecători

„Oamenilor le este frică să mai treacă pe lângă casă, unde este trotuar, singurul spaţiu de deplasare de altfel. De parcatul maşinilor nici nu mai poate fi vorba de când, nu cu mult timp în urmă o bucată mare de tencuială s-a desprins cu tot cu părţi din zid şi a căzut pe caldarâm. Am făcut cât am putut, pe interior, am mai cârpit, am mai reparat însă imobilul e foarte mare, acoperişul este şi el foarte afectat, structura de asemenea” ne-a spus celalalt proprietar. Bucăţi de zid se prăbuşesc şi la parter, periodic, noi nu avem nici posibilitatea financiară să renovăm întreaga casă aşa cum ar trebui, ma refer la o renovare specializată, impusă de statutul unei astfel de clădiri şi nu doar de o simplă reabilitare sau izolare, ca la blocuri. Dacă este încă o clădire de patrimoniu, există atâtea ministere şi organizaţii la care Primăria poate cere ajutor ca să nu mai vorbim că aşteptăm şi acel ajutor din partea ei, dacă chiar aşa spun dânşii acum, că ar dori să ne ajute. Dacă nu, atunci noi singuri chiar nu avem ce face, nu avem atâţia bani şi nici nu putem angaja specialişti restauratori sau oameni care să ştie cum să renoveze un obiectiv istoric, nu doar să pună placaje şi să dea cu vopsea.” ne-a spus celălalt proprietar. Oamenii nu înţeleg de ce casa vecină, care nu este un obiectiv istoric şi nici nu intră în obligaţia părimăriei în privinţa reabilitării, a beneficiat totuşi de ajutor consistent din partea instituţiei.Primăria, în ultima adresă remisă către cei care au solicitat sprijin, a dat un răspuns nemulţumitor pentru ei, însă, se pare, legal: „În acest moment nu există posibilitatea acordării unui ajutor financiar pentru consolidarea imobilului. În conformitate cu prevederile legii 10/1995, privind calitatea în construcţii, art 25 lit d, proprietarii construcţiilor au ca obligaţie efectuarea, după caz, a unor lucrări de reconstituire, consolidare precum şi lucrări de reparaţii a construcţiei, numai pe bază de proiecte întocmite de persoane fizice sau juridice autorizate şi verificate potrivit legii. Am luat notă de situaţia semnalată şi în măsura în care va apărea posibilitatea de accesare a unor fonduri europene sau finanţări guvernamentale, pentru clădiri de patrimoniu, vom depune toate diligenţele pentru a reuşi să reparăm aceste categorii de clădiri.” spune Primăria în unul din răspunsurile sale către proprietari.

Obiectivele „de categorie B” nu primesc ajutor financiar

Primăria menţionează şi ea în răspunsul către proprietari, caracterul special şi categoria din care această clădire face parte. Nouă ni s-a răspuns oarecum invers, adică „ noi suntem dispuşi să oferim şi un sprijin material, în condiţiile în care proprietarii se decid…”, dar nu mai are importanţă, intenţie să existe şi disponibilitate. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional ne-a explicat, prin conductorul arhitect Valeria Lehene, că responsabilitatea pentru această casă şi starea ei revine proprietarilor, potrivit Legii 422 din 2001. „Cunoaştem situaţia dificilă a acestui imobil însă nici noi, ca instituţie, şi nici Primăria, nefiind proprietatea ei, nu putem face, legal, prea mult pentru a ajuta. Casa se află într-adevăr, pe listele cu obiectivele de patrimoniu, dar la o grupă valorică inferioară, în plus, acest obiectiv nu este unul de interes naţional, care ar putea eventual să beneficieze de bani veniţi prin Ministerul Culturii sau din alte fonduri. Avem solicitări de fonduri trimise an de an, pentru obiective mari din judeţ, de categorie A şi interes naţional, obiective care aşteaptă să fie finanţate în vederea salvării lor. Casa, deşi este situată în centrul oraşului şi este pe listele de patrimoniu, nu are nicio şansă să obţină vreodată bani pentru restaurare, prin Ministerul Culturii, iar orice demers din partea noastră, oricâtă bunăvoinţă ar exista, este inutil de vreme ce obiective mari, care la fel necesită sprijin financiar, îl aşteaptă de ani buni” a adăugat Valeria Lehene.

Bănuţi din toate buzunarele, uniţi-vă!

Până la urmă soarta acestei case depinde, aşadar, de banii puţini ai proprietarilor, de mila Primăriei, care poate ar găsi, cumva, nişte bani şi ar fi dispusă să-i aloce acestui obiectiv, şi de eventualii sponsori… iubitori de istorie şi arhitectură. 

Proprietarii sunt şi ei, fireşte, de acord să vină cu bani, atât cât au, poate şi câţiva oameni inimoşi şi cu posibilităţi, dintre cei care vor citi acest articol, vor veni şi ei cu un mic ajutor.

Sperăm ca în următorul nostru material legat de acest subiect, să se facă referire la… „fosta casă a groazei”, iar fotografiile să arate cu totul altfel. Ştim cu toţii că banii sunt mereu insuficienţi, atât în buzunarele noastre cât şi în visteria Primăriei, că priorităţile sunt altele şi că urgenţele apar în fiecare zi, altele. Însă pentru imobilele din oraş, cu valoare istorică, patrimonială şi chiar sentimentală pentru noi toţi până la urmă, poate că ar trebui să existe o minimă obligaţie morală a autorităţilor, dacă una legală nu există. O dorinţă în plus şi o voinţă asemenea, ar fi suficiente cât să aducă salvarea acestei case, în al doisprezecelea ceas.