În prag de sezon rece, în câteva unităţi de învăţământ nu au fost montate centrale termice

Cu toate că peste aproximativ o lună se dă startul „sezonului rece”, în mai multe unităţi de învăţământ din municipiul Zalău, în care învaţă mii de elevi, nu au demarat încă lucrările pentru instalarea centralelor termice pe gaz.

Situaţia privind stadiul lucrărilor de amenajare şi dotare cu centrale termice pe gaz a unităţilor de învăţământ din municipiu, în data de 17 septembrie, a fost prezentată de inspectorul şcolar general adjunct, Mioara Gudea, în cadrul şedinţei de Colegiul Prefectural desfăşurată vineri,19 septembrie. Din cele 25 de unităţi de învăţământ din oraş, grădinţe, şcoli gimnaziale şi licee, la trei dintre acestea lucrările privind amenajarea şi dotarea cu centrale termice nu au fost demarate. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” şi Liceul Tehnologic „Voievod Gelu”. După cum a explicat primarul municipiului, Radu Căpîlnaşiu, problemele privind demararea lucrărilor de montare a centralelor în unităţile de învăţământ au apărut doar la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu”, unde licitaţia a fost contestată de o firmă din Bucureşti. La celelalte două licee au fost achiziţionate toate echipamentele necesare, centralele termice şi materialele de construcţii, iar în cel mai scurt timp vor demara lucrările, astfel încât până la începerea sezonului rece instalaţia de încălzire să poată fi dată în folosinţă. 

Potrivit reprezentantului ISJ Sălaj, Mioara Gudea, în municipiul Zalău, există şi unităţi de învăţământ în care lucrările sunt aproape finalizate, în proporţie de 80-90 la sută, printre acestea numărându-se Grădiniţa cu Program Normal Numărul 8, Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu poveşti” – numărul zece.

Situaţia privind stadiul lucrărilor

Conform statisticii realizate de ISJ Sălaj, în data de 17 septembrie 2014, stadiul lucrărilor de amenajare şi dotare cu centrale termice pe gaz la grădiniţele, şcolile gimnaziale şi liceele din Zalău se prezintă astfel: Grădiniţa cu Program Prelungit „Voinicel” (numărul trei) – 30 la sută; Grădinţa cu Program Prelungit Numărul 12 – 40 la sută; Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticii Isteţi” – 60 la sută; Grădiniţa cu Program Prelungit Numărul 1 – 70 la sută; Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” – zece la sută; Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” – zece la sută; Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” – 20 la sută; Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” – 50 la sută; Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” – 50 la sută; Şcoala Gimnazială „Porolissum” – 50 la sută; Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” – 60 la sută; Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” – 20 la sută; Liceul de Artă „Ioan Sima” -30 la sută; Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” -50 la sută; Liceul Reformat „Wesseleny” -50 la sută şi Colegiul Naţional „Silvania” – 70 la sută.
Singurele unităţi de învăţământ din oraş în care există sistem de încălzire, centrale termice pe gaz, funcţionale, sunt Grădinţa cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” şi Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”. Reprezentanţii ISJ Sălaj susţin că, până în data de 15 octombrie, lucrările vor fi finalizate astfel încât niciun elev, respectiv preşcolar, care urmează cursuri la şcolile şi grădiniţele din Zalău, să nu aibă de suferit din cauza frigului.
Reamintim că, odată cu închiderea Uzinei Electrice – principalul furnizor de energie termică din municipiu, 46 de instituţii aflate în subordinea Primăriei Zalău (majoritatea şcoli şi grădiniţe) şi agenţi economici, precum şi proprietarii din 195 de apartamente au rămas fără agent termic şi apă caldă. La începutul lunii, primarul municipiul Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că, în cazul grădinţelor, lucrările vor fi terminate la finalul lunii septembrie 2014. Costul montării centralelor, valoarea investiţiei, este de 6.050.000 de lei – fără TVA.

One Thought to “În prag de sezon rece, în câteva unităţi de învăţământ nu au fost montate centrale termice”

  1. Anonim

    COLEGIUL LUI PESTE. O ADUNATURA DE PUTORI CARE NU STIU CE CAUTA ACOLO.

Leave a Comment