Ieslea, vâscul, Omul de zăpadă – de unde vin și de ce ne însoțesc Crăciunul?

Sărbătorile de iarnă, în special Noaptea de Ajun, Noaptea Naşterii Mântuitorului precum şi obiectele sau simbolurile care ne însoţesc cea mai frumoasă perioadă de peste an, au origini şi semnificaţii mai puţin cunoscute. De multe ori le achiziţionăm, le confecţionăm sau le admirăm prin prisma modului în care ele au fost realizate, a calităţii materialelor sau a frumuseţii lor, dacă vorbim de frumuseţi dăruite de natură. Însă adevăratele lor izvoare şi semnificaţii le rămân multora, mai ales celor tineri, mai puţin cunoscute. Ieslea (construcție în grajd având forma unui jgheab adânc, în care se pune hrana pentru vite) reprezintă locul de naştere al Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit tradiţiei, prima iesle a fost realizată încă din anul 1223, la Greppio, de catre Sfantul Francisc.

Dupa ce o perioadă mai îndelungată tradiţia s-a pierdut, după anul 1600 fiind reluată, moment în care o adevărată industrie a obiectelor specifice acestor sărbători a făcut primii paşi în Italia, la Genova şi Napoli. Astăzi, în anumite ţări din Europa Meridională există tradiţia ca în Ajunul Crăciunului să se pregătească o iesle asemanatoare cu cea tradiţională confecţionată din lemn şi ghips. Pomul de Craciun, un alt obiect de tradiţie, poate cel mai iubit , este nelipsit din casele noastre pe toată periada sărbătorilor de iarnă si reprezintă, cel mai probabil, simblul principal al Craciunului şi principalul punct de atracţie din fiecare casă. Dar putini sunt cei care stiu ca bradul de Craciun îşi are originile într-o tradiţie antică pagână, şi anume aceea a bușteanului ars. Bușteanul, semn al forței și solidarității se ardea in fața întregii familii, acest rit simbolizând atât arderea trecutului cât și interpretarea semnelor viitorului. Astfel, scânteii care săreau din buștean reprezentau întoarcerea zilelor lungi,darurile sugerau abundența, iar cenușa – bogăție, fiind strânsă și împrăștiată pe câmp pentru a avea o recoltă bogată.

Toate aceste simboluri le regăsim astăzi în bradul de Craciun: luminițele și lumânările sunt de fapt scânteile, globurile și decorațiunile reprezintă speranța de reînnoire, iar beteala aurie și argintie simbolizează părul zânelor bune. Mos Crăciun apare în zilele noastre ca un om batrân, prietenos, cu barba alba și lungă, ce împarte cadouri tuturor copiilor lumii, cu ajutorul unei sanii trase de reni. Potrivit unei legende, la început Moş Crăciun era un cioban foarte rău care a refuzat s-o primeasca pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Fire miloasa, soţia sa (Craciuna sau Craciuneasa) a primit-o pe Maica Domnului, dar de îndată ce a aflat Craciun, i-a taiat acesteia mainile, pe care Fecioara Maria i le-a lipit la loc. Văzând această minune, Craciun a devenit creştin, iar de bucurie că soţia lui nu a păţit nimic rău a aprins un rug din cioate de brad în curtea lui şi a jucat hora cu toate slugile sale. După joc, a împărţit Fecioarei Maria şi pruncului Iisus daruri păstoreşti (lapte, caş, urdă, smântană), acestea fiind probabil şi originile cadourilor de Crăciun, atât de aşteptate şi dorite.

Omul de zapadă are şi el o istorie interesantă. Tradiţia omului de zapadă se regăseste încă din Evul Mediu, mai precis în jurul anului 1380 când se obişnuia ca odată cu venirea zăpezii acest simpatic personaj să prindă “viaţă”. Omul de zăpadă capătă mai târziu un statut mai serios, intrând în atenţia pedagogilor, care recomandau copiilor de vârste mici, jocul cuomul de zapadă pentru dezvoltarea abilităţilor artistice şi a creativităţii. În zilele noastre, pe lângă faptul că este o creaţie a copiilor, omul de zapadă este un simbol de mare succes folosit, aşa cum bine ştim, în publicitate, în timpul sarbatorilor de iarnă.

Mulţi dintre noi aducem în această perioadă în case, crengi de vâsc. Ca specie, vâscul este o plantă semiparazită ce creşte pe ramurile arborilor, având aspectul unor tufe rămuroase, drepte sau aplecate în jos . Simbolistic, vâscul reprezintă semnul norocului, şi de aceea, se spune că nu ar trebui să ne lipsească din case în perioada sărbătorilor, dar mai ales în noaptea de Anul Nou. Fiind o plantă cu numeroase proprietăţi vindecătoare, vâscul este de multe ori asociat şi cu sănătatea şi prosperitatea. Portocala, fructul nelipsit de pe mesele românilor în timpul Crăciunului, reprezintă speranţa. Coroana de brad, un alt obiect des întâlnit la porţi sau la intrarea în case, îşi are originile într-un obicei precreştin german, ce se celebra în luna Yule (decembrie). Cu timpul acesta s-a raspandit în toată lumea creştină, devenind un simbol al Crăciunului. Coronița se confecţionează din ramuri de brad în formă de cerc, la care se adaugă patru lumânări.

Potrivit tradiţiei, fiecare dintre acestea are o anumită semnificaţie: prima lumânare este închinată profeţilor, a douaoraşului Bethleem, iar ultimele două pastorilor şi îngerilor. Lumânările simbolizează în această perioadă, lumina pe care a adus-o Naşterea Mântuitorului, şi sunt nelipsite de Crăciunu, atât în decoraţiuni, cât şi pe masă sau în brad, chiar dacă în timp cele folosite pentru împodobirea bradului au fost înlocuite cu beculeţe sau lumânări electrice. Prin verticalitatea şi blândeţea ei, lumânarea este simbolul iubirii eterne, al speranței dătătoare de căldură și lumină, vieții.