Prăpădul a coborât din cer, joi la orele amiezii, peste localitatea Halmășd. Oamenii din comună spun că așa ceva nu au văzut de când se știu și sunt disperați pentru că, pe lângă grădinile la care au muncit, culturile pe care le aveau și în care și-au pus toate speranțele, au fost distruse și casele în care locuiesc. Nici pomii fructiferi nu au scăpat, aceștia fiind , de asemenea, compromiși. Acoperișurile sunt distruse parțial sau în unele cazuri în totalitate, la majoritatea imobilelor din comună și satul Aleuș, geamurile sparte, gardurile puse la pământ. Pagube la case și distrugeri de culturi agricole au fost înregistrate și în Drighiu.
Primarul comunei, Gavril Pușcaș, ne-a declarat că nu își amintește ca un fenomen de o asemenea violență, atât de distrugător, să fi avut loc în comună în ultimele decenii: ”A fost prăpăd. Furtuna a durat 20 de minute iar grindina a fost cât un ou de găină. Nici nu se mai pune problema să mai salvăm ceva din culturi, este totul compromis pe raza localităților Halmășd și Aleuș. Nici în Nușfalău nu a fost ceea ce s-a întâmplat la noi. Din păcate, avem și pagube înregistrate la locuințe, acoperișuri sparte, hornuri distruse, ferestre, garduri, chiar și autovehicule sau autoturisme care se aflau parcate prin curți, totul este distrus. Am demarat împreună cu consilierii locali evaluarea situației, îi așteptăm pe localnici să se prezinte la Primărie și să încercăm să evaluăm pagubele însă, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când pagubele au fost mult mai reduse, oamenii nu vor primi sprijin financiar de la autorități”.
Cei care au imobilele asigurate au o șansă să își recupereze paguba însă ceilalți au șanse extrem de mici”. Furtuna ce s-a abătut asupra județului nostru ieri la orele prânzului a afectat și alte localități, provocând pagube și în Crișeni, Nușfalău dar și în Șimleu Silvaniei. Nici Zalăul nu a scăpat de furtună, după ora 15, ploaie puternică dezlănțuindu-se peste municipiu.