Valul de pensionări ce s-a ridicat peste toată suflarea poliţienească din ţară nu a ocolit, în acest an, nici judeţul nostru. Raportat la numărul de cadre, totalul pensionărilor din acest an “scutură” puţin activitatea inspectoratului, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre cei care s-au pensionat erau adevăraţi profesionişti, cu vechime dar şi cu o experienţă fără de care activitatea instituţiei va fi una mai dificilă, cel puţin.
Nu mai puţin de 60 de poliţişti, ofiţeri şi subofiţeri din Inspectoratul de Poliţie Sălaj au luat calea pensiei până în acest moment, în anul 2016. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 60 de cadre care îşi desfăşurau activitatea în inspectorat la diferite formaţiuni şi serivicii, s-au pensionat. Dintre aceştia, 19 sunt ofiţeri (acum în rezervă) şi 41 agenţi de poliţie. Dintre pensionările cu greutate, din acest an, amintim pe cea a Şefului Inspectoratului, comisarul şef Iosif Ghiurca, şeful Serviciului Poliţie Rutieră Ioan Sabău, Şefum arestului judeţean Ananie Mureşan, şefa Serviciului cabinet Corina Nicolae, dar şi şeful logisticii şi cel al serviciului cadre din inspectorat. Funcţiile rămase vacante.
Mulţi agenţi de poliţie, dintre care, în cea mai mare parte, cadre cu vechime şi care cunoşteau foarte bine situaţia de la posturi, din comunele şi satele arondate, s-au pensionat lăsând locurile libere pentru cei care tocmai au trecut examenele şi au fost numiţi în funcţii, ori celor care în aceste zile susţin probele sportive în cadrul examenelor de încadrare. Aproape toţi cei care vor ocupa aceste funcţii, în special cele de la posturile comunale, sunt tineri, evident total lipsiţi de experienţă şi care, în afară de un examen şi o perioadă de pregătire de câteva săptămâni, nu vor avea prea multe de arătat în privinţa muncii de poliţie, cel puţin în primul an, până când vor reuşi să cunoască tot ce mişcă în arondismentul lor. Situaţia este una dificilă, atât pentru ei cât şi pentru şefii lor care nu au altă posibilitate şi trebuie să pornească, cu răbdare şi înţelegere, la drum, alături de boboci, după ce bătrânii au decis să se pensioneze, profitând – de ce nu – de avantajele oferite de legea care guvernează pensionarea cadrelor militare şi care, mai mult ca sigur, nu va rămâne prea mult timp în formula în care este acum.
Conform informaţiilor primite de la IPJ Sălaj, începând din 1 noiembrie, la nivel de inspectorat, un singur ofiţer şi-a mai depus cererea de pensionare şi trecere în rezervă. Poliţia sălăjeană a angajat, prin examen, 21 de agenţi în vara acestui an, iar în aceste zile, alte 20 de locuri îi aşteaptă păe cei care vor promova probele şi examenul pentru postul de agent de poliţie.
si cat iau pensie ofiterii daca un subofiter are cca 3700 lei ?
mai Negoitza tu cand ai terminat scoala ai avut experienta?Nici acum nu stii ziaristica !Scrii dupa ureche.Daca ai pasiune pentru o meserie o faci cu pasiune si respect daca nu uita/te la articolele tale. Sunt varza!
Dumneata asa ai invatat sa te adresezi unei persoane pe care nu o cunosti, cu „măi”? Se vede ce educatie ai.