Numărul pensionarilor sălăjeni executaţi silit creşte de la o lună la alta. Creşterea numărului de datornici în rândul vârstnicilor este confirmată şi de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj: de la peste 720 de popriri în luna aprilie a anului trecut, la peste 1.300 de popriri în luna aprilie a anului în curs.
Criza economică din ultimii ani, care pare să nu se mai sfârşească, îşi lasă tot mai mult amprenta asupra cetăţenilor. Indiferent de categoria socială din care fac parte, tot mai mulţi sălăjeni ajung să nu mai facă faţă la capitolul rate la bănci şi taxe la stat. Nu doar persoanele care au rămas fără un loc de muncă au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele la bănci sau facturile la întreţinere ci şi pensionarii care, din fericire, se pot baza încă pe un venit lunar sigur. Din păcate numărul lor este în creştere de la o lună la alta. Potrivit reprezentanţilor CJP Sălaj numărul pnsionarilor executaţi silit aproape că s-a dublat, la finalul lunii trecute, comparativ cu aceeaşi lună din anul 2014, de la 727 de persoane la 1.320 de persoane. Pensionarii sălăjeni sunt datori la bănci sau altor instituţii de împrumut, însă sunt şi cazuri în care, din cauza unor pensii foarte mici aceştia nu au reuşit să-şi achite la timp datoriile faţă de stat, impozite şi taxe locale şi astfel, ca să-şi recupereze datoria, statul i -a executat silit. Există şi situaţii în care vârstnicii au două sau chiar trei debite fiind executaţi de mai mulţi creditori, iar reţinerea care se realizează de reprezentanţii CJP Sălaj, se face în baza unei sentinţe judecătoreşti. Dacă asupra aceloraşi sume sunt instituite mai multe popriri, indiferent de natura creanţei, reţinerea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar al debitorului. Pensionarii cu datorii au un venit lunar cuprins între 400 de lei, pensia minimă garantată şi de peste 1.200 de lei. Până la achitarea în totalitate a debitelor aceştia primesc lunar o pensie mai mică cu câteva sute sau zeci de lei. Sunt şi situaţii în care pensionarii au o vârstă destul de înaintată încât debitele lor nu vor putea fi achitate până la final.
Popririle operează pâna la recuperarea integrală a debitului sau, după caz, până la momentul la care CJP Sălaj este notificată de către cei care au solicitat poprirea, că aceasta încetează.
[…] Criza economică din ultimii ani, care pare să nu se mai sfârşească, îşi lasă tot mai mult amprenta asupra cetăţenilor. Indiferent de categoria socială din care fac parte, tot mai mulţi sălăjeni ajung să nu mai facă faţă la capitolul rate la bănci şi taxe la stat. …read more […]