Sunt zece, pe masa sunt zece farfurii, zece pahare, sunt zece povești, zece oameni care au propriul imn. Este o poveste despre legătura dintre frați și surori, despre iubire și despre rețeta care i-a ajutat să depășească toate greutățile.
Prima oară i-am întâlnit înainte de pandemie, într-o zi însorită. Am intrat în curtea unei gospodării din comuna Cizer. Era agitație. Urmau să se pună la masă. Și era o masă mare, plină. Am numărat. Erau zece farfurii atent poziționate. Eram în curte la învățătorul Petru Galiș, omul care a format zeci de generații de copii, cel care le-a pus creionul în mână și le-a dezvăluit secretele scrisului și cititului. Dascălul se numără printre cei zece, printre cele zece povești. Mi-a prezentat-o pe sora sa cea mare, o doamnă respectabilă. S-a apropiat, m-a salutat și mi-a spus: „eu sunt Maria, după mine e Petru, Nicolae, Florica, Veronica, Ana, Tatiana, Ileana, Viorica și Ioan-Teodor. Suntem șapte fete și trei băieți. Toți suntem de aici, din Cizer, și am rămas în România. După mine, Petru e cel mai mare. El a fost ca un tată pentru mulți dintre frați și surori. Tatăl nostru a murit când cel mai mic avea un an. Vorbim mult pentru că tehnologia actuală ne permite să comunicăm, chiar să ne vedem. Legătura dintre noi e foarte strânsă. Am fost plecată 17 ani din țară, dar m-am întors și mă bucur.”
Frate și părinte pentru frații și surorile mai mici
Povestea fraților și surorilor este una plină de amintiri pentru Petru Galiș, cel care a scris și nenumărate cărți. „Pentru mine, povestea asta, a fraților, are și o altă latură. Tatăl meu a murit de tânăr. Avea 46 de ani și a murit într-un accident, în Cluj. L-a lovit o mașină și a murit. Cel mai mic dintre frați avea un an și o săptămână. Pentru mine a fost un fel de povară, dar este și o bucurie nemărginită, acum, când îi văd per toți că sunt bine, împliniți. Marele necaz a fost că după tata, la 13 ani, s-a dus și mama. Eu a trebuit să am grijă de frați. Și eu și frații mei am avut marele noroc că am fost învățător aici, în sat. Le-am spus tuturor fraților și surorilor mele că tatăl și mama lor este școala. Au înțeles și au învățat, sunt bine, realizați. Eu am fost învățător, am un frate inginer, o soră care a ajuns medic și uite așa, toți au o meserie, sunt bine”, mi-a spus atunci învățătorul Petru Galiș. I-am anunțat că trebuie să plec. M-au strigat, și-au adus aminte, voiau să îmi spună că au propriul imn. S-au adunat în curte la Petru Galiș și mi l-au cântat. Mi s-a făcut pielea de găină, vorba aceea. Le-am mulțumit. Mi-au spus că legătura dintre frați trebuie să fie sfântă, imposibil de distrus. I-am salutat, iar ei s-au așezat la masa cu zece farfurii. Au început să râdă, au fost lacrimi și multă bucurie.
Foto: Magazin Sălăjean
