Catedrala Mântuirii Neamului ar putea rămâne fără finanţare de la bugetul de stat

 

Propunerea pentru modificarea OG 19/2005 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care prevede ca fondurile pentru ridicarea acestui ansamblu arhitectural să fie asigurate doar de BOR, a intrat în circuitul legislativ al Senatului. Propunerea legislativă iniţiată de deputatul independent Remus Cerena stipulează că „fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără contribuţii din bugetele Ministerului Culturii şi Cultelor, autorităţilor administraţiei publice locale ori alte altor instituţii publice”. Potrivit expunerii de motive, OG 19/2005 încalcă Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor care prevede la articolul 9 că ‘statul nu va promova sau acorda privilegii faţă de vreun cult”. Propunerea legislativă a fost trimisă pentru avize la Consiliul legislativ şi Guvern.

Parlamentarul Remus Cernea a declarat că „în calitate de cetăţean al unui stat care se pretinde a fi unul democratic şi unul de drept, îmi doresc ca proiectul Catedralei Mântuirii Neamului să fie realizat fără încălcarea legilor, a Constituţiei şi a principiului separării dintre stat şi biserică prevăzut de Art. 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor: (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee şi art. (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.

De asemenea, îmi doresc să se ţină cu adevărat cont de Art. 10, alin. 5, din Legea nr. 489/2006 care prevede că nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios”, arată Remus Cernea, iniţiatorul proiectului legislativ, în expunerea de motive. În acelaşi timp, deputatul cere şi impozitarea veniturilor bisericilor, prin urmare, dacă legea va fi adoptată va avea consecinţe şi asupra altor aspecte care ţin de veniturile Bisericii, nu doar în privinţa finanţării celui mai mare edificiu religios construit vreodată în România. Reprezentanţii BOR au declarat că sunt sceptici în privinţa viitorului acestei catedrale, spunând că este greu de spus dacă această construcţie ar putea fi terminată fără ajutorul statului, fiind un proiect de „anvergură naţională”.

9 Thoughts to “Catedrala Mântuirii Neamului ar putea rămâne fără finanţare de la bugetul de stat”

  1. abc

    Il felicit pe Remus Cernea ! Un politician cu capul pe umeri .

  2. Tăunul

    De fapt, BOR, mulţi ani tot zicea că catedrala se construieşte cu contribuţia enoriaşilor, nu cu banii statului. Ei acum vom vedea !

  3. curios

    e foarte bine, dar nu are sanse de iszbanda !

  4. Adi

    Care-i diferența între Național Arena și Catedrala Neamului?

    La arenă nu-s bani aruncați în vânt? Nu se puteau face spitale, autostrăzi …

    Depinde pe cine întrebi. Creștinul se bucură de ridicarea catedralei, iar microbistul, de ridicarea stadionului.

    Ambele își au utilitate.

  5. popa prostu'

    Fraierii nu mor, numa’ se schimba…

  6. Doamne da-le minte

    sa opreasca inflatia de biserici, sa mai faca spitale si scoli de banii aia!

  7. Opriti mania grandorii

    Bisericii Ortodoxe, a imbuibatilor fara limita!

  8. Anonim

    Sunt împotriva finanțării din bani publici a odioasei Catedrale a MÎNUIRII Neamului! Biserica Ortodoxă S.R.L. are nemăsurat de mulți bani și proprietăți, dar, în cîrdășie cu politicienii corupți jefuiește bugetul public pentru grandomania popilor!

  9. Muritorul

    Doamne ajuta sa reuseasca sa opreasca finantarea, repet Doamne ajuta ! Domnii popi sunt cei mai mari infractori si raufacatori in viata, in tara noastra! Nu stiu altceva decit sa sa se imbuibe fara limita si bun simt. Nu au nici o treaba cu religia, sa fim seriosi.Nu pot spune ca fura, ca nu e adevarat. Adevarul e ca profita din plin de prostia poporului, avind la baza regula de bun simt ca Prost nu e cine cere, Prost e cel care da.Nu au Dumnezeu si mama. De ce sa le dau eu bani ca sa se imbuibe ei. Catedrala ce vor sa o faca este odioasa, asta e clar, uitati-va ce au facut in Zalau, mai luminata decit Casa Alba ! Cit de bine ar fi fost DACA acesti bani s-ar fu investit in spitale si sanatate in general. Multi ar fi supravietuit. Asa, se imbuiba ei, nesimtitii de preoti, si murim noi. Dar repet: prost nu ecine cere, prost e cel care da.

Leave a Comment