Agricultura sălăjeană după ’90 – de ce atâta neputinţă?

Producţiile agricole din Sălajul de astăzi reprezintă, în cazul grâului, doar ceva mai mult de 10 la sută din cele obţinute înainte de 1989, iar pentru porumb circa 50 la sută, în vreme ce sfecla de zahăr sau plantele textile nu se mai cultivă în acest judeţ, în care peste 20.000 de hectare de teren sunt nelucrate. Nici sectorul zootehnic nu stă mai bine, efectivele de bovine fiind în prezent doar un sfert din cele ce se aflau în grajdurile fostelor CAP-uri, cele de porcine scăzând la jumătate. Fărâmiţarea excesivă a terenurilor agricole, reticenţa agricultorilor în privinţa asocierii, distrugerea majorităţii clădirilor fostelor ferme comuniste sau lipsa specialiştilor în domeniu sunt doar câteva din cauzele care au dus la această situaţie.

Situat în nord vestul României, cu un relief mai mult deluros şi depresionar, judeţul Sălaj nu a fost niciodată unul preponderent agricol. Totuşi, în perioada comunistă, fostele Cooperative Agricole de Producţie (CAP) existente în fiecare comună produceau, anual, potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură Sălaj, peste 33.000 tone de grâu şi aproape 44.000 tone de porumb, alături de importante cantităţi de orz, floarea-soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr sau plante textile. Actualmente, datele indică producţii de grâu în jurul a 4.000 de tone şi 21.000 de tone de porumb, în vreme ce sfecla de zahăr sau plantele textile nu se mai cultivă.
În grajdurile fermelor zootehnice din perioada de dinainte de 1989 se găseau aproape 120.000 de bovine, din care jumătate vaci cu lapte, şi circa 123.000 de porci. Cifrele actuale indică mai puţin de 30.000 de bovine, din care 18.000 de vaci cu lapte, şi 56.000 de porci. Fac excepţie de la scăderea efectivelor ovinele şi caprinele, al căror număr a crescut de la 280.000 la 300.000, şi familiile de albine, ce au ajuns de la 24.000 în perioada comunistă la 37.000 în prezent.
Unul din CAP-urile fruntaşe înainte de 1989 era cel din Chieşd, condus în ultima sa perioadă de actualul primar al comunei, Ioan Cătană. În această comună se înfiinţase în 1976 un complex de creştere şi îngrăşare a berbecuţilor, de unde între 25.000 şi 30.000 de ovine aduceau anual în România valută din ţările arabe, pentru a satisface ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a achita datoria externă.
„Complexul avea o capacitate de rulare anuală între 25.000 şi 30.000 de capete. Aveam contracte, prin Prodexport Bucureşti, cu cinci ţări arabe, printre care Siria, Iran, Irak. Intra valută la CAP, intra valută la primărie. Îi duceam la Constanţa, cu o garnitură formată din gara Sărmăşag, direct, fără oprire, fără alte vagoane. Cu furaje, cu apă şi tot ce trebuie până la vapor. Sigur că mai aveam şi 5.000 de oi mame, fătătoare, pentru producerea berbecuţilor. Diferenţa de berbecuţi o luam din zonă, inclusiv din judeţele limitrofe: Cluj, Satu Mare, Maramureş. Complexul numai în 1992 s-a lichidat, predându-se la Industria Cărnii. În 1991 mai erau vreo 7.000 de berbecuţi, iar contractele au continuat. După aceea, s-au dus de râpă şi ei, cu totul”, povesteşte Ioan Cătană, amintind şi de ferma cu 200 de tăuraşi existentă la Chieşd în vremurile respective.
În 2013, saivanele în care se înghesuiau berbecuţii cu „aromă” de dolari sunt doar o amintire. Câteva oi şi vaci ale unui fermier local ce a închiriat o parte din spaţiul fostului complex nu pot schimba imaginea dezolantă a clădirilor în paragină.
„Fiecare s-o făcut stăpân pe ce n-o fost al lui. Şi-o început: unu’ o dus un tractor şi-un plug, altul o mai dus şi-un disc, altul un trailer de purtat baloţi, altul o remorcă şi s-o ales un talmeş-balmeş. Nu că a fost bine nici în regimul ăla, că n-aveai tu sâmbătă, n-aveai tu duminică, n-aveai zi de Paşte, nimic. Arai iarna să nu te prindă primăvara cu brazde care sclipesc la soare. Problema e că noi am avut totuşi nişte lucruri bine făcute în ţara noastră, pe care le-am distrus şi nu trebuia să le distrugem. Trebuia să găsim soluţii”, crede primarul.
Chieşdul nu era cunoscut doar pentru berbecuţi, ci şi pentru producţiile agricole record, statul român investind aici, în 1988, circa două milioane de dolari pentru drenarea terenurilor şi alte amenajări care să facă posibilă o agricultură performantă. Primarul îşi aminteşte astăzi cu nostalgie de vremurile în care se cultiva muştar şi avea nevoie de elicopter pentru a ierbicida culturile.
„În 1988 s-au executat pe teritoriul Chieşdului lucrări de îmbunătăţiri funciare în valoare de două milioane de dolari, inclusiv lucrări de drenaj pe fâneţe. Tot terenul arabil a fost terasat şi se lucra pe curbă de nivel, nu de sus în jos. Aveam cultura mare, formată din grâu, orz, orzoaică, ovăz, cornul secării, floarea-soarelui, porumb şi aşa mai departe. Aveam cultură de producere a furajelor, aveam cultură în cadrul fermei zootehnice de producere de seminţe pentru reînsămânţări la lucernă şi trifoi. Aveam rapiţă, mentă şi muştar. Nu ştiu dacă mai avea cineva în judeţ, dar noi cultivam cel puţin 50 de hectare de muştar pe an. Am ajuns ca în 1989 să avem producţie la porumb de peste 10 tone la hectar. La orz aveam peste 5.000 de kilograme şi nu doar raportări fictive. Că la nivel central se umflau producţiile era altceva. Eu vă spun de producţii reale. Astăzi se obţin 1.500 de kilograme. În 1988 – 1989 executam lucrările de ierbicidat împotriva bolilor şi dăunătorilor cu elicopterul, cu aviaţia utilitară, pentru că aici erau terase de şase kilometri. În două ore ierbicidam 500 de hectare de păioase şi nici nu le călcam”, rememorează edilul comunei.
Toate sunt astăzi doar amintire, pentru că localnicii, majoritatea foşti muncitori în mină, pensionaţi la 45 de ani, nu mai sunt chiar aşa de dornici să lucreze pământul, iar tineretul pleacă din comună. Numărul de bovine din Chieşd a scăzut permanent, după ce oamenii nu au mai fost motivaţi să crească animale.
„La noi sunt mai mulţi crescători de ovine acum, decât de bovine. Bovinele au scăzut foarte mult, cu cel puţin 70 la sută. Agricultura era una dintre ramurile de bază ale poporului român. În colonia Sighet, un cătun cu 40 de numere, oamenii aveau maşini, Dacia 1300, mai multe ca în Chieşd şi Sighet laolaltă. Nu era an ca ei să nu aibă trei – patru viţei şi porci contractaţi cu statul şi cu banii primiţi pe patru viţei îşi luau o maşină. Şi ce era rău? În Chieşd erau 300 de vaci şi acum dacă sunt 70. În comună erau 800 – 900 de vaci la oameni şi acum sunt 140 de toate”, menţionează Ioan Cătană.
O altă comună bogată a fost, în vremurile comuniste, Someş Odorhei, unde în fruntea CAP-ului s-a aflat, mulţi ani, tot primarul aflat acum în funcţie, Grigore Berinde.
„CAP Someş Odorhei era cel mai bun din Ardeal, cu animale, cu producţie de grâu, cu producţie de sfeclă şi altele. Aveam 1.200 de bovine, 5.000 de ovine şi în jur de 200 de porci. La CAP aveam cultivate 3.200 de hectare, dintr-un total de 5.700 de hectare cu fâneţe şi păşune. Acum, dacă se mai cultivă 1.500 de hectare e mult”, spune Berinde.
Şi el regretă distrugerile de după căderea regimului totalitar, singurul salvat fiind fostul sediu de CAP, în care în prezent funcţionează primăria. Din majoritatea grajdurilor din complexul zootehnic mai există doar grinzile de beton, ce nu au putut fi furate. Într-o clădire pe care primăria o foloseşte ca magazie se mai pot vedea adăpătorile metalice în formă de căuş şi sistemul de alimentare cu apă utilizat pentru hrana vacilor. Clădirile fostelor ferme zootehnice care se mai utilizează încă pentru creşterea animalelor pot fi numărate pe degetele de la o mână.
„La Moiad se foloseşte în continuare, mai există ceva în zona Şimleului şi în zona Năpradea. Sunt câţiva care le-au cumpărat şi au păstrat domeniul de activitate. Alţii le-au transformat”, afirmă Valentin Duca, director în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Sălaj.
Odată cu fermele, s-au distrus însă şi cele 12 baze de depozitare a cerealelor din judeţ, ceea ce face ca cei care mai obţin astăzi producţii agricole să nu mai aibă unde să îşi depoziteze producţia, fiind astfel obligaţi să vândă la preţuri mici.
Fărâmiţarea terenurilor şi reticenţa agricultorilor în privinţa asocierii sunt doar două din motivele pentru care agricultura judeţului a regresat, în opinia lui Valentin Duca, în vreme ce primarul din Chieşd reclamă şi lipsa specialiştilor în domeniul agricol.
„Ştim ce-a fost şi când vezi ce îi parcă te doare. De ce există atâta neputinţă, de ce există atâta rea-voinţă, astăzi, încât să nu se poată face ceea ce s-a făcut atunci? Că nu era ceva extraordinar. Nu era nimic căzut din cer sau dat de la sfinţi şi acum ne-a retras licenţa”, concluzionează, trist, Ioan Cătană, cel care a făcut agricultură în Sălaj şi ca preşedinte de CAP şi ca primar încă în funcţie.

Sebastian Olaru