50.000 de vaccinări în Sălaj

O tânără din Sălaj, născută cu o malformație genetică, a ales să se vaccineze anti-Covid pentru a se proteja pe ea, dar mai ales pentru a putea să meargă, împreună cu mama ei, la cele două surori stabilite în Anglia. Într-o postare pe Facebook, Instituția Prefectului Sălaj a publicat o fotografie cu Petrina, persoana cu numărul 50.000 a campaniei de vaccinare anti-Covid din Sălaj. Susţinută de mama ei, curajoasă şi zâmbitoare, Petrina a primit fără emoţie vaccinul administrat de echipa mobilă la Centrul pentru Boli Rare NoRo Zalău, în aplauzele pacienţilor şi aparţinătorilor. “Ne bucurăm că Petrina a luat această decizie. S-a consultat atât cu familia, cât şi cu medicul ei şi, astfel, va fi mai uşor să participe la activităţile de grup pe care le derulăm la centrul pentru boli rare din Zalău şi va avea şi posibilitatea să călătorescă în străinătate, pentru a-şi vizita rudele stabilite acolo”, precizează Almasi Zsuzsa, psiholog la Centrul NoRo. Echipa mobilă, coordonată de doctorul Csakvari Alexandru, a vaccinat cu acest prilej mai mulţi pacienţi şi aparţinători. De altfel, majoritatea personalului şi pacienţilor de la Centrul NoRo au fost deja imunizaţi, reuşindu-se astfel evitarea infectărilor cu virusul SARS-CoV-2. „Centrul NoRo a reuşit să-şi vaccineze majoritatea personalului încă din prima etapă şi după aceea, la foarte scurt timp, şi beneficiarii care au dorit acest lucru. Astfel, am reuşit ca până în acest moment să nu avem niciun caz de Covid-19 la noi în centru. Apreciem faptul că s-a pus accent în această campanie de vaccinare pe persoanele cu boli cronice, cu boli rare. Sfătuim beneficiarii care încă nu s-au vaccinat să se consulte cu medicii care îi au în evidenţă, pentru un sfat personalizat, luând în considerare specificul medical al fiecăruia în parte, pentru a evalua corect riscurile. Pentru un pacient cronic este important să se vaccineze, în cazul în care nu există contraindicaţii, pentru că, astfel, chiar dacă este infectat cu noul coronavirus evită complicaţiile posibile ale bolii”, a spus Almasi Zsuzsa.

Leave a Comment