Viceprimarul Zalaului, Sojka Attila, la „Rotisorul politic”: „Cand poti sa privatizezi servicii, lucrurile merg mai bine”

Un nou invitat la emisiunea „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalau, o emisiune realizata in parteneriat cu ziarul „Magazin Salajean”: viceprimarul municipiului Zalau, Sojka Attila. Ca de obicei, redau in aceasta pagina cateva fragmente din dialogul purtat cu interlocutorul nostru.

„Dupa parerea mea, nu mai exista solutii de salvare a SC Uzina Electrica”

Rep.: Ieri a fost o sedinta extraordinara a Consiliului Local Zalau. Ce hotarari importante s-au luat?

Sojka Attila: Una dintre cele mai importante hotarari s-a referit la sistemul de distributie a agentului termic. Dupa cum se stie, avand in vedere faptul ca a venit vremea ca sa putem incalzi anumite institutii publice cat si scolile si gradinitele, Consiliul Local a luat hotararea ca dupa licitatia care a avut loc in urma cu o luna, castigata de societatea comerciala Distriterm (unde Consiliul Local are 49 la suta din actiuni), sa se predea aceasta conducta, practic, de distributie SC Distriterm, asa ca sa speram ca in cursul acestei saptamani, atat institutiile publice racordate, cat si gradinitele si scolile sa aiba caldura, urmand ca CET-ul sa produca acel agent termic in acest an. In cursul anului viitor, vom vedea cine va castiga licitatia pentru a produce agentul termic.

Rep.: A fost o solutie de avarie, pana la urma?

S.A.: Dupa cum se stie, fostul CET, Uzina Electrica a intrat in insolventa, nemaiputand sa obtina licenta pentru distributia agentului termic. Eu cred ca aceasta solutie este chiar benefica, avand in vedere faptul ca Uzina Electrica a avut mari probleme financiare.

Rep.: Cati utilizatori ai agentului termic produs de Uzina Electrica mai sunt?

S.A.: Dupa statisticile noastre sunt 751 de familii racordate, precum si institutiile publice. Pot sa enumar Finantele publice, institutiile care isi desfasoara activitatea in Cladirea Transilvania si alte cateva institutii publice care sunt racordate la sistemul centralizat. Dupa cum se stie, a fost declaratia celor de la ZRF, care ne sunt asociati, ei si-au luat angajamentul ca gigacaloria, in decurs de cam cinci ani, sa scada ca si cost, avand in vedere imbunatatirile care se vor face la aceste conducte de distributie.

Rep.: Mai exista solutii de salvare a SC Uzina Electrica?

S.A.: Dupa parerea mea, nu mai exista. Singura solutie este sa fie preluata de o societate comerciala care va produce atat agent termic, cat si electricitate, stiindu-se ca CET-ul este racordat la sistemul energetic national.

Rep.: Aveti petitori?

S.A.: Sa speram ca in momentul in care scoatem la licitatie producerea agentului termic vor veni tot mai multe societati. Va fi pus probabil pe SEAP in timp util, astfel sa vina cati mai multi, oferta sa fie cat mai mare si astfel in perspectiva locuitorii Zalaului sa se re-racordeze la sistemul centralizat de termoficare.

Rep.: In perspectiva, exista o strategie de incalzire a zalauanilor, ca sa zic asa? Sa beneficieze, de pilda, peste zece ani de un alt tip de incalzire…

S.A.: Avand in vedere faptul ca pretul gazului este in crestere, oamenii trebuie sa constientizeze, si vor constientiza, pe buzunarul lor, ca daca se vor re-racorda la societatea care va produce si va furniza aceasta energie termica, vor plati cu mult mai putin. Sigur, eu am in vedere faptul ca toata lumea se gandeste la sisteme alternative de producere a energiei. Mai mult ca sigur, dupa stiinta mea, se va pune un cazan de 6 MW care va arde atat deseuri lemnoase, precum si de alta natura, in asa fel incat costurile sa scada. Astfel, sigur, dupa parerea mea, in viitorii cinci – zece ani se vor re-racorda cetatenii la sistemul centralizat.

„Si, pe aceasta cale, ne cerem scuze pentru disconfortul produs cetatenilor”

Rep.: In afara de caldura, subiectele importante raman cam aceleasi. Curatenia, starea drumurilor, introducerea canalizarii….

S.A.: In ceea ce priveste introducerea canalizarii, dupa cum se stie, avem doua proiecte mari. Reabilitarea sistemului de canalizare si apa este in jur de 6 milioane de euro, iar reabilitarea statiei de epurare 8 milioane de euro. In cursul anului 2010 trebuie sa se finalizeze lucrarile la sistemul de canalizare si apa. Si, pe aceasta cale, ne cerem scuze pentru disconfortul produs cetatenilor, dar se stie ca sunt lucrari destul de ample.

Din pacate, am avut si probleme, avand in vedere ploile care au fost destul de abundente in cursul anului, precum si faptul ca au trebuit sa intervina anumite modificari la proiect. Deocamdata, in acest moment, din cei 36 de km de conducte de apa si de canalizare au fost realizate in proportie de 80 la suta. Sigur, pana la sfarsitul anului vor fi finalizate lucrarile, in afara de anumite segmente de drum, care poate nu se vor putea, sa zicem, asfalta. Dar ca si functionalitate, sunt sigur ca acest sistem de canalizare va functiona, inclusiv pe strazi ca 22 Decembrie 1989, unde nu a existat canalizare.

Rep.: Cu drumul de legatura intre, sa-i spunem, Piata Prefecturii si strada 22 Decembrie….

S.A.: Dupa cum se stie, SC Drum Construct executa acele lucrari. Pana in 15 noiembrie trebuie sa termine aceste lucrari. In momentul in care se vor termina lucrarile, vom inchide segmentul dintre Prefectura si Primarie, urmand sa vedem din ce surse de finantare sa realizam acel drum pietonal sau un segment de drum pietonal, care va face legatura si la hala agroalimentara. Dupa cum stiti, acum doua saptamani s-a aprobat licitatia pentru a lua un credit in vederea construirii acelei hale agroalimentare, care este asteptata de toata lumea. (…)

„Trebuie sa gasim o solutie”

Rep.: S-au gasit solutii pentru rezolvarea problemei poligonului?

S.A.: Cautam acea locatie care sa corespunda cerintelor Ministerului Apararii Nationale. Atunci cand a fost aici domnul ministru si domnul prim-ministru, ni s-a confirmat faptul ca in momentul in care gasim acea locatie, MApN va ceda acest poligon. Eu trag nadejdea ca se va rezolva si aceasta problema in cel mai scurt timp, avand in vedere faptul ca nu-si gaseste utilitatea primul segment al soselei de centura, daca nu vom reusi sa realizam si al doilea segment, care va face legatura cu Drumul european 81.

Rep.: Exista si posibilitatea sa nu se faca aceasta a doua parte a soselei de centura?

S.A.: Dupa stiinta mea, in cursul lunii septembrie Administratia Drumurilor Nationale a facut deja licitatia pe acel segment de drum. Toate fortele politice, atat cei de la guvernare, cat si cei din opozitie, sunt de acord ca acel segment de drum trebuie cumva executat. Sper, avand in vedere si parerea lor si influentele lor, ca se va gasi pana la urma o solutie. Trebuie sa gasim o solutie, pentru ca se va putea fluidiza circulatia, si se va realiza legatura intre drumul european care face legatura intre Satu Mare si Cluj, degrevand circulatia de pe strada Kossuth, care este infernala. Si avem chiar probleme.

„Putem sa spunem ca Zalaul este un oras cat de cat curatel”

Rep.: O alta problema, curatenia. Cum se descurca noua societate comerciala, care s-a format ca urmare a preluarii personalului de la ADP?

S.A.: Dupa cum se stie, intotdeauna atunci cand o activitate se da pe mana unei societati comerciale, chiar daca este privata sau asociat unic este Consiliul Local, lucrurile merg mai bine. Este parerea mea, si nu numai a mea, ca cel mai prost administrator este statul. Noi speram ca, avand in vedere ca am putut sa facem aceasta treaba si datorita unei ordonante de Guvern si sa putem sa privatizam o parte a ADP, care va face aceste lucrari de salubrizare, precum si de deszapezire si de refacere a drumurilor, se va ajunge ca in Zalau curatenia sa fie mai buna. Dar, umbland prin tara, si vorbind cu colegii mei, viceprimari, respectiv primari, putem sa spunem ca Zalaul este un oras cat de cat curatel.

Rep.: Sunt probleme cu plata acestor oameni?

S.A.: Salariile oamenilor sunt cum sunt deocamdata, urmand ca si ei sa-si poata face anumite venituri. I-am recomandat chiar domnului director, care este administratorul societatii, dl. Nicora Virgil, sa preia toate lucrarile in ceea ce priveste refacerea drumurilor, chiar si in urma lucrarilor de canalizare, sa-si faca anumite venituri in plus, astfel putand sa-si plateasca acei oameni care lucreaza cu un salariu mai bun, mai decent. Exista posibilitatea, avand in vedere ca ei au devenit o societate comerciala cu raspundere limitata.

Rep.: V-a fost frica sa faceti aceasta miscare sau nu ati avut ce face, pana la urma?

S.A.: Eu am spus de la inceput, de cand am venit la Primarie, ca este benefica privatizarea acestei societati. Atunci asa au fost legile. Sigur, a fost si o alta conjuctura. Uitati ca s-a adeverit ca atunci cand poti sa privatizezi servicii, lucrurile merg mai bine.

Rep.: Este posibila si privatizarea societatii de transport public?

S.A.: Aici intervine o alta problema. De obicei, transportul public de persoane merge oriunde in pierdere. Singura alternativa este subventionarea, asa cum se face si cu Transurbis. Poate in viitor, daca vom gasi solutii alternative referitoare la faptul ca cea mai mare cheltuiala la orice societate de transport public este combustibilul, si cea cu forta de munca, de a inlocui acest combustibil, sa zicem cu bio-gaz, atunci vor scadea cheltuielile si societatea ar putea deveni profitabila.

„In momentul in care se mai fac anumite restrictii in ceea ce priveste salariile, exista posibilitatea sa iesim de la guvernare”

Rep.: Dupa cum se stie, in aceste zile, sute, mii de bugetari, de la Finante si nu numai, protesteaza pentru ca urmeaza sa primeasca mai putin bani decat au primit inainte. E scandal national cu „stimulentele”. La Primaria municipiului Zalau nu se pot da „stimulente”…

S.A.: Conform legii, si la Primaria Zalau se pot da stimulente. Dar, in ceea ce priveste aceasta miscare a organizatiilor sindicale, eu pe undeva ii inteleg. Sigur, trecem printr-o perioada grea. Si la Primaria Zalau sunt din pacate salarii in jur de 460 de lei, dar dupa ce va avea loc sedinta in plenul Camerei Deputatilor, aceasta va fi benefica, avand in vedere ca aceste stimulente trebuie sa se inglobeze in salariul brut. Dar, sa nu uitam ca aceste stimulente trebuie date acelora care au si performanta. In sensul sa aduca un venit in plus. Pentru ca nu mi se pare corect sa se dea stimulente la acei oameni care isi fac datoria sau isi fac treaba pentru un anumit salariu. Daca aduc un plus de venit, atunci, intr-adevar, aceste stimulente trebuie date. Dar, dupa stiinta mea, incepand din 2011 se va creste salariul brut, chiar daca nu cu acei 25 la suta cu care a fost diminuat, dar in jur de 16 la suta. Aceasta este conceptia conducerii UDMR.

Rep.: Si daca nu veti fi ascultati?

S.A.: Noi am spus: in momentul in care se mai fac anumite restrictii in ceea ce priveste salariile, exista posibilitatea sa iesim de la guvernare. (…)

Leave a Comment