Numit, de curând, șef de cabinet al secretarului de stat în Ministerul Transporturilor – Călin Forț, liberalul Valeriu Crișan, ne declară că singurul motiv care a stat la baza deciziei sale este relația strânsă de prietenie pe care o are cu președintele PSD Zalău. “Am avut și am o relație strânsă de prietenie cu președintele PSD, Călin Forț. Atât, și nimic mai mult. Este singurul motiv care m-a determinat să merg alături de el, să îl ajut, la Minister”, spune fostul vicepreședinte de Consiliu Județean.
Valeriu Crișan a ținut să sublinieze că, indiferent de decizia pe care o vor lua astăzi colegii săi, în cadrul ședinței Biroului Politic Municipal al PNL Zalău, fie ea de excludere sau de susținere, el este decis să nu se înscrie în PSD. “Contrar tuturor zvonurilor, indiferent de ce vor hotărî colegii mei, nu voi trece la PSD”, a încheiat sursa amintită.
Valeriu Crișan nu va participa astăzi la ședința BPM, în cadrul căreia i se va decide soarta în PNL. În cazul în care va fi exclus din partid, acesta îți va pierde postul de consilier județean. Următorii pe lista de consilieri liberali, care ar putea să-i ia locul, sunt Livia Chende și Liviu Ungurușan.
Crisan e cu curul in doua luntri !
Nici el nu crede ce spune….. important e ca a obtinut postul fara concurs.