Un incident mai grav, daca se adevereste

Un incident mai grav, daca se adeveresteSalajenii au votat masiv pentru Basescu

Da – 28,4 la suta, Nu – 70,7 la suta

S-a terminat si referendumul pentru demiterea presedintelui suspendat. Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni. Si salajenii care s-au prezentat sambata la vot (aproape 90.000 din 203.216 inscrisi pe liste) au votat masiv pentru Traian Basescu.

Prezenta la vot peste media pe tara in Salaj. La ora 10

Prezenta la vot peste asteptari in Salaj, peste media pe tara, de 6,25 la suta. Pana la ora 10, in judetul Salaj au votat 8,25 la suta dintre cei 202.491 de salajeni inscrisi pe listele electorale permanente, conform comunicatului Biroului Electoral Central privind prezenta la vot la ora mentionata, Salajul fiind al doilea judet pe tara. Potrivit sursei citate, prezenta la vot in mediul urban a fost la ora 10 de 6,76 la suta, iar in mediul rural de 9,73 la suta. Presedintele Biroului Electoral Judetean (BEJ) Salaj, Balasz Arpad, ne-a declarat ca s-au inregistrat cateva incidente, dar acestea nu au afectat in nici un fel procesul electoral. Este vorba de satul Lazuri, din comuna Valcau, unde, din greseala, la sectia de votare, s-a aplicat pe pagina verso a buletinului de vot stampila cu votat si nu cea de control. Toate cele 198 de buletine de vot de la sectia de votare au fost anulate, fiind trimise de la BEJ alte buletine de vot. Un alt incident a fost semnalat in satul Vadurele din comuna Napradea, unde nu au fost trimise, dintr-o eroare umana, timbre autocolante. Problema s-a remediat in cursul diminetii, un reprezentant al BEJ deplasandu-se la fata locului cu timbre.

La cele 295 de sectii de votare din Salaj au fost distribuite un numar de 222.773 de buletine de vot, asta insemnand cu 10 la suta mai mult decat numarul persoanelor inscrise in listele permanente electorale. Cu toate acestea, mai multe sectii de votare au cerut suplimentarea numarului de buletine de vot, mai ales din mediul rural, deoarece multi cetateni din afara judetului si-au exprimat intentia de a vota la respectivele sectii. Exemple in acest sens: sectiile de votare din satele Miluan si Ugrutiu, comuna Hida, care au cerut cate 50 de buletine de vot in plus, pentru ca multi clujeni aflati la rude si-au exprimat dorinta de a vota la sectiile mentionate.

Prefectul Andrei Todea a apreciat ca pana la ora 12 nu s-au semnalat probleme deosebite in procesul electoral din judetul Salaj, estimand ca singurul inconvenient care va aparea in orele urmatoare va fi legat de buletinele de vot suplimentare solicitate de sectii de votare din mediul rural, deoarece 10 la suta in plus la o sectie de vot din mediul rural inseamna mult mai putin decat la una din mediul urban. Impreuna cu Jandarmeria, a opinat Todea, si aceasta chestiune va fi rezolvata.

Salajul, in jos

Prezenta la vot in judetul Salaj la ora 12 a fost de 14,72 la suta, ceea ce plaseaza judetul pe locul sapte pe tara, in urma municipiului Bucuresti. Dupa prezenta la vot, la ora 10, Salajul se clasa pe locul doi, cu 8,25 la suta.

Prezenta la vot in judetul Salaj la ora 14: 20, 24 la suta. Oficial, fara probleme deosebite. Un caz mai inedit (probabil): directorul statiunii balneare din Bizusa a solicitat urna mobila pentru turistii pensionari cazati. Cererea a fost respinsa de Biroul Electoral Judetean pe motiv ca nici unul dintre pensionarii in cauza nu erau netransportabili, prin urmare, puteau sa voteze la sectia de vot din localitate.

La camp da, la referendum NU

Locuitorii din comunele salajene nu au dat prea mare importanta referendumului, preferand ca in prima parte a zilei, sa lucreze la camp sau pe langa gospodarii. Pana la ora 12, la sectia de votare din cadrul Primariei Pericei se prezentasera doar aproximativ 120 din cei 2.305 de alegatori inscrisi pe listele electorale, iar la sectia 285 din Varsolt, din cele 1.406 persoane asteptate la vot, doar 58 trecusera pragul Primariei.

Nici locuitorii din Hereclean nu au fost mai harnici in a pune stampila pe buletinele de vot, astfel incat, la orele amiezii, la sectia 158 se prezentasera doar 75 de persoane din 381 inscrise pe liste.

La cele trei sectii de votare din orasul Simleu Silvaniei pe care le-am vizitat, situatia s-a prezentat astfel: pana la ora 13.30, la sectia de votare 47, prezenta la vot era de 14,40 la suta, respectiv 210 alegatori din 1.523 inscrisi pe liste. Tot aici au mai fost intocmite liste suplimentare pe care au fost inscrise noua persoane, iar pe cele speciale, sapte. Si cei care nu locuiesc in Simleu si-au putut exercita dreptul la vot fiind inscrisi pe listele suplimentare. In acest caz, alegatorii au fost nevoiti sa completeze o declaratie pe propria raspundere cum ca nu au mai votat in alta parte, a spus Maria Tegzes, presedintele comisiei.

Nici simleuanii arondati la sectia de votare 48 din cadrul Grupului Industrial Iuliu Maniu nu s-au inghesuit sa voteze. La ora 13.30 votasera doar 300 de persoane din 1.462. Si in acest caz au existat liste suplimentare si speciale. Situatia votantilor pana la ora 14, la sectia 46, a fost de 17,33 la suta, respectiv 279 de persoane, din 1.592 cate erau asteptate.

In satul Cehei, presedintele sectiei de votare amplasata in incinta Scolii Generale, fara explicatii, cu mainile in buzunar, ne-a poftit afara. Intrebat fiind cati alegatori se prezentasera la vot pana la ora 14.30, Gheorghe Sarca a replicat: neoficial, va rugam sa parasiti sectia de votare, pentru ca nu aveti acces in aceasta incapere. Multumesc si o zi buna. No comment….

In comuna Maieriste, prezenta la vot pana la ora 15.30 era de 25 la suta, majoritatea oamenilor preferand munca la camp sau petrecerile, in locul referendumului. In Bocsa, pana la ora 16 votasera 250 de alegatori, din cei 763 inscrisi pe liste.

Cea mai mare prezenta la vot a avut-o comuna Salajeni: la ora 15.30 se prezentasera la urne 250 de persoane din 680.

Dupa ce la primele ore Salajul era pe locul doi pe tara in ceea ce priveste participarea la vot, la ora 17 se situa pe locul 18, cu o prezenta la vot de 28,44 la suta, sub media pe tara, de 28,9 la suta. Pana la ora mentionata mai sus, cel mai grav incident reclamat in Salaj s-a petrecut la sectia de votare nr. 281 din Valcau de Sus. Reprezentanti ai PSD Salaj au depus la Biroul Electoral Judetean o sesizare in care acuza faptul ca presedintele sectiei de votare mentionate, Floare Ungur, ar fi scris singura cereri pentru urna volanta in numele a 25 de persoane fara ca acestea sa stie. A doua acuza a PSD Salaj la Valcau de Sus este ca peste 50 de persoane de etnie rroma au primit bani si bunuri pentru a vota intr-un anume fel, fiind si transportati la sediul sectiei de votare. Presedintele BEJ Salaj, Balasz Arpard, a declarat ca presedintele sectiei nr. 281 a negat acuzatiile PSD, cele care privesc cererile pentru urna mobila. Cu toate acestea, BEJ Salaj a sesizat Politia Salaj pentru a efectua cercetari, pentru ca, daca acuzatiile PSD se confirma, este vorba despre infractiune, iar constatarea infractiunilor este exclusiv de competenta Politiei si Parchetului.

Sesizari Pro Democratia in Salaj

– Localitate: Meseseni de Jos, Sectia 212, nu s-a pus stampila de control pe toate buletinele de vot. A fost sesizat presedintele sectiei de votare, care a raspuns ca le va stampila pe parcurs;

– Localitate: Almasu, Sectia 56. Nu s-a aplicat stampila de control pe toate buletinele de vot, iar la sesizarea observatorului, presedintele BESV a raspuns ca acestea se vor stampila pe parcurs.

Rezultate finale

Conform datelor comunicate de BEJ Salaj, Traian Basescu a obtinut 70,7 la suta din voturile exprimate. In cifre seci:

– nr. persoane inscrise pe liste – 203.216

– participanti – 88.835

– pentru DA – 25.294

– pentru: NU – 62.874

– 667 buletine nule

Prezenta la vot – 43,7 la suta, pentru Da – 28,4 la suta, pentru Nu – 70,7 la suta. (Ne) vom reveni.

Leave a Comment