Tiberiu Marc candidează pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Sălaj

Congresul PSD, care va avea lor în 19-20 aprilie la Bucureşti, va trebui precedat de alegeri în cadrul fiecarei organizaţii locale, orăşeneşti, municipale şi judeţene. În cadrul acestor evenimente se va face o analiză a activităţii politice din 2010 până în prezent – cu accent pe alegerile locale şi parlamentare – şi se aleg noile structuri de conducere, ne declară preşedintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc. Potrivit liderului social-democrat, conferinţa judeţeană a PSD se va desfăşura în 4 aprilie, în cadrul ei urmând să se aleagă preşedintele, consiliul judeţean şi delegaţii la Congres. „În Comitetul Executiv al PSD Sălaj, care va avea loc vineri, se va stabili în ce termeni şi condiţii se pot depune candidaturile pentru conducerea judeţeană a partidului. Termenul limită de depunere a dosarelor cu candidaturi este 3 aprilie”, a mai arătat Tiberiu Marc, care a făcut cunoscut că intenţionează să-şi depună candidatura pentru un nou mandat la conducerea PSD Sălaj.
Reamintim că senatorul PSD Sălaj, Gheorghe Pop, a fost reales săptămâna trecută, pentru un nou mandat, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Zalău, cu ocazia Conferinţei Municipale, eveniment care a avut loc în Sala Porolissum a Consiliului Judeţean Sălaj în prezenţa a aproximativ 143 de membri social-democraţi. Olivian Vădan

11 Thoughts to “Tiberiu Marc candidează pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Sălaj”

  1. Anonim

    Securistul reales la al XIV-lea congres!

  2. IOAN DUSCAS

    FIIND OM POLITIC DE STANGA AM COMPLETAT ADEZIUNE LA PSD DAR SA VAD DAKA PRETENU TEBERIU ARE CURJUL SA O VALIDEZE !
    HAI TEBERIU KA ESTI DE DOMENIUL TRECUTULUI !
    INTINDE MANA VIITORULUI !

  3. Anonim

    DOSAR DE POLITICIAN: Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului

    Ardelenii sunt atipici şi ciudaţi în relaţia lor cu pământul Transilvaniei. Dacă vă mai aduceţi aminte, în liceu am studiat celebrul roman “Ion” scris de Liviu Rebreanu. Laitmotivul principal al cărţii este unul singur: bătălia pentru pământ dintre familiile din satul ardelean situat în judeţul Bistriţa- Năsăud. Pentru ardeleni a avea pământ, cât mai mult posibil, este o datorie de onoare şi, cel mai important, păcatul de neiertat este să-ţi vinzi pământul primit moştenire.

    Nu întâmplător în topul primarilor care deţin cele mai mari suprafeţe de teren intravilan se află doi ardeleni: primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu şi confratele său din Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, primarul oraşului Zalău. Asta în condiţiile în care în Transilvania pământul este scump şi puţin în comparatie cu miile de hectare din Bărăgan sau alte zone din sudul ţării.

    Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului, este liberal de conjunctură, este ficior fain, înalt şi oacheş. Este primar din 2004, pe vremea în care era portocaliu şi nu prea se oboseşte să câştige alegerile, oamenii din Zalău fiind conservatori: merg cu Radu că-i băiet fain. Sensul vieţii primarului pe pământ este pământul, afacerile imobiliare şi proprietăţile. Când aude de pământ lui Căpîlnaşiu îi sticlesc ochii ca la pisici. Oficial, în declaraţia sa de avere acesta deţinea la un moment dat 55.501 mp de teren în Zalău, în zona Acaş (judeţul Satu Mare), la Hida şi Cizer, din care 3,2 hectare de teren intravilan şi 2,3 hectare de teren agricol. Se situează pe locul unu într-un clasament al celor 41 de primari şefi peste oraşe reşedinţă de judeţ din ţară. În oraş Căpîlnaşiu deţine o vilă impozantă de 210 mp şi una de 122 mp în comuna Hida precum şi cu o casă de vacanţă în comuna Cizer.

    Şi pentru că în afacerile imobiliare cea mai importantă este locaţia primarul Căpîlnaşiu deţine mare parte din terenul intravilan tocmai pe traseul viitoarei centuri de ocolire a Zalăului, pe care edilul se tot chinuie să o termine de circa 5 ani. Căpîlnaşiu a cumpărat 12 hectare de teren în zona Valea Miţii din Zalău cu puţin timp înainte ca proiectul şoselei ocolitoare a oraşului să fie aprobat, inclusiv de către Consiliul Local al oraşului, pe care acesta îl controla. Proiectul s-a dovedit extrem de bun pentru Căpîlnaşiu numai că proiectanţii sau jucat cam mult cu pixul pe hârtie astfel că o jumătate din drum trece taman prin centrul unui poligon militar. Ministerul Apărării a refuzat să cedeze terenul primăriei astfel că jumătate din drum nu a mai fost construit. Între timp s-a pierdut şi finanţarea pentru centură. Aşa că dacă vreţi să vă distraţi mergeţi la Zalău să circulaţi pe un drum care nu duce nicăieri şi care se deteriorează pe zi ce trece. Dovada că ardelenii atunci când vor, strălucesc prin prostie…

    Acum, eu l-am lăudat pe Radu Căpîlnaşiu pentru calităţile sale de investitor imobiliar, nu pentru cele de primar. Dacă aveţi din nou curiozitatea să vedeţi un oraş bombardat la propriu, cenuşiu, plin de gropi ce miroase a centru industrial comunist de dinainte de 89 mergeţi la Zalău. Oraşul fusese inventat de altfel de comunişti, aici fiind comasate mai multe platforme industriale. La Zalău nu este speranţă, nici investiţii şi nici un fel de interes pentru dezvoltarea oraşului.

    Căpâlnaşiu se simte bine în sărăcia lucie de la Zalău pentru că averea sa, deşi nu ieşită din comun, îl face să fie un fel de baronete local. Chiar şi atunci când îşi face de lucru pe la primărie, lui Căpîlnaşiu îi iese treaba pe invers, nu pentru că e băiat rău, dimpotrivă, e băiet fain, numai că nu se prea pricepe. Cert este că la primăria Zalău este cineva care se pricepe. Se numeşte Doina Opriş şi este directorul tehnic al primăriei, creierul care conduce de fapt oraşul, cea care decide ce şi cum se face sau nu în oraş. Doamna Doina şi soţul ei sunt naşii de cununie ai familiei Căpîlnaşiu, aflat la al doilea mariaj. Soţii Opriş deţin societatea de construcţii SCCM din Crişeni care, evident, face ca orice firmă cu pile, tocmai afaceri cu primăria Zalău, unde doamna Doina este şefă mare. Unul dintre contractele importante câştigate de societatea SCCM a fost construirea blocurilor ANL din oraş. Alte contracte au fost preluate prin subcontractare de SCCM de la compania Citadin SA, deţinută de primărie, pentru realizarea de sensuri giratorii în oraş.

  4. nik

    asa cum am scapat de pdl vom scapa si de usl,

  5. gigi

    realitatea.net/dosar-de-politician-radu-capalnasiu-primarul-zalaului_1145458.html

  6. eugen serban(cheudeanu)

    BROVO SI ADUCEM COMUNISMUL INAPOI,PASTE FERICIT PT. CEI CE SARBATORESC SARBATORILE PASCALE.
    CRISTOS A INVIAT

  7. Anonim

    Hai cu securistul la conducerea psd si a judetului la nesfarsit .

  8. Anonim

    nu cred ca are cineva curaj sa candideze impotriva lui Marc,el trage sfori peste tot si nu are nimeni nici.o sansa.Sunt mai tineri care ar vrea sa candideze,dar am aflat de la o persoana importanta din psd ca nu incape nimeni de Marc si nu au sanse de reusita.

  9. Anonim

    Cred ca pierd doar bani PSD-ul. Sa nu mai faca alegeri, caci vesnic vor iesi pretenii, Pop si Marc, asa ca alegerile astea-s facute asa de fatada. Care mai de care se vor imbraca si vor aplauda alegerea noului fost ex fost presedinte PSD. Pana la urma cei care comentam „latram” degeaba. Important ar fi ca toti politicienii sa faca cat pot de mult pentru Salaj.

  10. realitatea

    ma mir ca nimeni nu comenteaza realitatea in cazul averilor primarului capalnasiu:vilele despre care se vorbeste, pamanturile pe care le detine,vila de la hida este mostenirea nevestei sale, vila de la zalau mostenire de familie poate nu stiti dar in acea vila locuiesc 3 familii iar vila de la cizer este singura care au construit-o ,ce este asa de grav sa faci o casa normala cati oameni nu si -au construit in lumea asta.ce este asa de grav sa mostenesti case si terenuri? licitatiile despre care se vorbeste in emisiunea respectiva s-au facut la bucuresti ,nu primaria zalau le-a organizat. sunt convins ca primarul are multi ‘prieteni’ ,oricum ar proceda tot nu o sa multumeasca pe toata lumea.

  11. Romi

    他媽的
    Tā mā de

Leave a Comment