România, în pericol: prea mare stabilitatea politică!

Se pare că pentru România o prea mare stabilitate politică este un real pericol pentru o stabilitate a legislației fiscale, în special, și pentru economie, în general. Alianța PSD-PNL-UDMR a fost încheiată în numele stabilității, adicătelea urma să avem o mulțime de măsuri legislative care să ducă la stabilitate economică, la predictibilitate fiscală, chiar și la modificarea Constituției, cu alte cuvinte, urma să se facă ceva ce trebuia să se facă de mai mulți ani, ca atare aveam nevoie de o majoritate guvernamentală cât mai mare pentru a înfăptui aceste reforme.
Numai că, ce să vezi?, această stabilitate politică a operat chiar invers celor așteptate: nu avem predicitibilitate fiscală (vezi modificările de amploare aduse în luna august 2022, precum și măsurile care ni se pregătesc cu doar câteva luni înainte de finele anului 2023), de aici rezultând instabilitate economică, iar măsurile promise în scopul accesării banilor europeni din PNRR se lasă așteptate.
Între timp UDMR-ul a ieșit de la guvernare, dar la nivel de miniștri, în rest, precum și în teritoriu, ei se află în continuare la guvernare, ca atare avem stabilitate că de abia o putem duce! Avem stabilitate în sensul că nu există niciun pericol ca să cadă guvernul, chiar dacă prim-ministrul face pe eroul și spune că își va pune mandatul în joc prin asumarea răspunderii pe măsurile fiscale pe care vrea să le introducă de mâine dacă se poate. Poate să-și asume răspunderea pe orice, atât timp cât are o majoritate foarte, foarte largă, nu riscă nimic! Abia aici intervine un risc, dar riscul este pentru cetățenii români: actuala coaliție, având o așa mare majoritate, își poate permite orice, chiar nediscutarea și neamendarea unor legi care au un impact major asupra populației și a mediului de afaceri. Iar acest lucru este un mare pericol pentru democrație! În condițiile în care politicianul român nu are niciun risc de a-și pierde fotoliul, indiferent care, se pare că-și pierde rațiunea. Va face orice, chiar dacă este greșit, pentru că nu pierde nimic! Aduceți-vă aminte de ce spunea un politician român care se afla la putere: întrebat de ce face partidul ceea ce face, răspunsul a fost: ,,Pentru că putem”! Iar acum, prin majoritatea pe care o au, chiar pot! Nu s-a schimbat nimic.
De aceea spun că, se pare, stabilitatea este periculoasă în România, ceea ce este paradoxal. În loc să profităm de acest lucru, să trecem legi care să așeze lucrurile pe un făgaș normal, noi, mai bine zis, ei, folosesc această majoritate în folos propriu. De ce? Pentru că pot! Concluzia? O prea mare majoritate face rău, ne conduce spre partidul unic. Înainte de 1990 aveam o ,,stabilitate” de ne-a cocoșat, iar nostalgiile se pare că încă nu ne-au părăsit! De ce credeți că avem atâtea accidente tragice, cum ar fi cel de la Crevedia, de exemplu? Din cauză de ,,stabilitate”! Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

4 Thoughts to “România, în pericol: prea mare stabilitatea politică!”

  1. Florica

    PCR-ul s-a. reancarnat in PSD + PNL ! Toată treaba ii minunata! România. “te iubim”!!!!

  2. […] Se pare că pentru România o prea mare stabilitate politică este un real pericol pentru o stabilitate a legislației fiscale, în special, și pentru economie, în general. Alianța PSD-PNL-UDMR a fost încheiată în numele stabilității, adicătelea urma să avem o mulțime de măsuri legislative care să ducă la stabilitate economică, la predictibilitate fiscală, chiar și la modificarea Constituției, cu alte cuvinte, urma să se facă ceva ce trebuia să se facă de mai mulți ani, ca atare aveam nevoie de o majoritate guvernamentală cât mai mare pentru a înfăptui aceste…  » Mai multe detalii […]

  3. Doru

    O singura solutie: Mers pe ei si luati cu japca, cu presiune, chiar fizica, altfel acesti nesimtiti nu cedeaza!

  4. Geanina

    Dorule suntem pierduți definitiv ca tara! Din păcate! Nici dacă am aduce conducători din alte tari, i-am naturaliza, ne-ar conduce, tot nu ne mai revenim!!! Singura soluție e sa emigram cu toții!!! Sa rămână ei doar, sa se conducă unii pe alții!!!

Leave a Comment