PSD Salaj vrea functia de prefect si nenumarati directori de deconcentrate

PSD Salaj vrea functia de prefect si nenumarati directori de deconcentrate

Chiar daca unii prefecti si subprefecti se gandeau ca vor ocupa aceste functii pe termen nelimitat, noua oranduire, mai precis actuala guvernare, intentioneaza sa schimbe schimbarea, astfel incat sa se revina la vechea formula a numirii acestora. Astfel, cu toate ca, in prezent, prefectii si subprefectii se bucura de statutul de inalt functionar public, deja incep sa se faca din ce in ce mai multe presiuni pentru revenirea la vechea lege, care permite demiterea conducerii administratiei publice locale in orice moment. Motivatia este data si de protocolul semnat de catre partidele aflate la guvernare, care prevede ca prefectii si subprefectii sa fie numiti in functie de actuala componenta si, desigur, dupa culoarea conducerii consiliilor judetene. S-a stabilit ca, in judetele in care Consiliul Judetean este condus de catre un presedinte al unui partid aflat la guvernare, prefectul sa aiba aceeasi coloratura politica. In cazul nostru, functia de prefect va reveni PSD, a marturisit ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele Consiliului Judetean Salaj si, totodata, liderul PSD, Tiberiu Marc. Cu toate acestea insa, o demitere fara o motivatie legala ar putea duce atat la procese interminabile in instanta, cat si de castigarea cauzei de catre actualii prefecti sau subprefecti. Trebuie, inainte de toate, sa vedem ce se va intampla cu legea care reglementeaza statutul prefectului, atata timp cat, in acest moment, aceasta functie este detinuta de catre inalt functionari publici, a mai spus Tiberiu Marc. Cu alte cuvinte, se doreste modificarea legii sau transferul prefectilor si subprefectilor pe baza criteriilor de performanta, eficientizarea activitatii – metode practicate, ce-i drept, si de guvernul Tariceanu. In atari conditii, constatam ca, la nici trei ani de la momentul tentativei de depolitizare prin lege a institutiei prefectului, democrat-liberalii si social-democratii cauta solutii care sa puna in practica intelegerea dinaintea semnarii Pactului pentru Romania, si anume ca prefectii sa aiba aceeasi culoare politica cu sefii consiliilor judetene.

Pe de alta parte, liderii locali ai PSD si PDL vor, pe langa modificarea Legii inaltilor functionari publici, si schimbarea directorilor din functiile de conducere ale institutiilor deconcentrate. Desigur, in viitorul apropiat, urmeaza sa ne gandim si la impartirea functiilor de conducere din deconcetrate, fenomen care speram sa aiba loc pe baza unei formule similare cu cea in care s-au impartit ministerele, a adaugat Tiberiu Marc. Cum PSD detine grosul ministerelor si, implicit, a institutiilor deconcentrate din teritoriu, ne asteptam ca, in Salaj, formula amintita de catre liderul PSD sa dea, oarecum, peste cap si asa destul de frageda relatie dintre social-democrati si democrat-liberali. Cu toate acestea, o piedica in calea fericirii celor doua partide ar putea fi cerinta Uniunii Europene, care doreste ca numirile in functiile de conducere sa se faca pe criterii de profesionalism si neutralitate politica. Dar, mai conteaza ce vrea Uniunea Europeana in vreme de criza si, implicit, de foamete?

Prezent si el la conferinta de presa, primvicepresedintele PSD Salaj, deputatul Iuliu Nosa, a facut cunoscut faptul ca, in legislatura 2008 – 2012, va detine functia de vicepresedinte al Comisiei buget-finante din Camera Deputatilor. Astept sa se finalizeze bugetul pe 2009, astfel incat sa fim convocati intr-o sesiune extraordinara pentru aprobarea acestuia, a incheiat Iuliu Nosa.

Leave a Comment