PRM – un fel de Gigi Contra al politicii romanesti

PRM - un fel de Gigi Contra al politicii romanesti

Potrivit presedintelui PRM Salaj, senatorul Petru Stan, parlamentarii partidului nu au participat la consultarile care au avut loc, de curand, la Cotroceni, si nici la sedinta camerelor reunite ale Parlamentului, unde a avut loc discursul politic al presedintelui Traian Basescu, boicotand astfel orice fel de initiativa venita din partea sefului statului. Asa cum am apreciat inainte de a se desfasura, intalnirea de la Cotroceni nu a condus la nici un rezultat in rezolvarea crizei politice din Romania. Mai mult, reprezentantii PRM au decis sa nu participe la sedinta camerelor reunite ale Parlamentului, in cadrul careia presedintele a tinut un discurs prin care si-a savurat succesul de la referendum, tocmai din cauza faptului ca, in continuare, Traian Basescu sfideaza partidele politice care l-au suspendat. Prin aceste decizii, PRM arata ca nu are ce discuta cu un presedinte care sfideaza institutiile statului: Parlamentul si Guvernul Romaniei, a declarat, vineri, senatorul Petru Stan.

Cat despre declansarea alegerilor anticipate, presedintele PRM Salaj este de parere ca ar fi un lucru benefic, in conditiile in care ar fi rezolvata criza politica. Insa, pe de alta parte, conisderand ca va fi o teapa imensa, Petru Stan precizeaza ca PRM se va opune introducerii sistemului privind votul uninominal.

Cat despre motiunea de cenzura initiata de PD si PLD, senatorul salajean tine sa sublinieze ca este o initiativa neaveninta in actuala conjunctura politica, astfel incat, si la acest capitol, parlamentarii PRM sunt decisi sa infunte orice actiune intreprinsa de PD si PLD.

Leave a Comment