La mai bine de două luni de la momentul excluderii sale din Partidul Mișcarea Populară (PMP), deputatul sălăjean Liviu Balint a anunțat astăzi că urmează să activeze în grupul parlamentar al PSD. De altfel, era doau o chestiune de timp pentru ca deputatul să facă acest anunț, în condițiile în care, în iunie, a luat decizia să calce în picioare “directivele” din PMP și să susțină moțiunea de cenzură a social-democraților împotriva Guvernului Grindeanu.
Potrivit celor din PMP, participarea lui Balint la şedinţa de plen – în care a fost dezbătută şi votată moţiunea de cenzură depusă de PSD şi ALDE împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu – ar fi avut și consecințele sale, parlamentarul urmând că fie acceptat în PSD și, ulterior, să-și promoveze soția în funcția de manager al Serviciului de Ambulanță Sălaj. Cum prima “previziune” s-a adeverit deja, mai rămâne să așteptăm schimbarea actualei conduceri a Serviciului de Ambulanță, instituție de care Balint s-a despărțit cu greu după ce a fost ales parlamentar.
Respect COMO, Respect Liviu Balint ! Respect pentru ceea ce sunteti, felcitiari ! chiar meritatzi pt k sunteti cu adevarat un om bun si un om de calitate in politica, avem nevoia de oameni ca dumneavoastra
Da,merită o găleată de căcat,în cap!
Axeştia sunt noi politiceni aduşi de „rivoluţie”, lebeniţari !
Și Bode ar dori să revină în PSD
Gușatu ăsta fripturist, de cîte ori apare ceva despre el (uneori și dacă nu scrie despre el) se repede să fie primul comentator, ca să se lingă singur în .ur!
??? la ce aberatii scrie nu poate fi decât el! Sa se mândrească ciuma rosie salajeana cu inca o achizitie de marca. Nenorociri ordinari ce sunt…