PNL Sălaj: „Ordonanţa de mărire a salariilor personalului medical este inaplicabilă, discriminatorie şi jignitoare

Radu Căpîlnaşiu, copreşedintele PNL Sălaj, a criticat dur Ordonanţa de Guvern prin care salariile personalului medical se măresc cu 25 la sută. „Victor Ponta discriminează anumite categorii de personal bugetar şi creează o stare de nemulţumire în rândul funcţionarilor publici, o categorie bugetară în care majoritatea angajaţilor (peste 60 la sută) au astăzi câştiguri până la limita salariului minim”, a spus Radu Căpîlnaşiu.

Copreşedintele PNL a explicat că, prin OUG nr. 27/30 iulie 2015, a fost aprobată completarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind introduse două alineate noi fără a se preciza cu ce dată, dar condiţionată cu următorul cuprins: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), autorităţile administraţiei publice locale pot stabili o creştere salarială pentru personalul angajat în instituţiile publice locale de până la 12 la sută, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat şi încadrarea cheltuielilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale. A mai fost majorat, tot cu 12 la sută, cuantumul brut al salariilor de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fără condiţii de încadrare în plafon şi fără respectarea standardelor de cost. Mai mult, aceştia beneficiază şi de majorarea cu 12 la sută a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte potrivit legii din salariul de bază.

Personalul didactic şi didactic auxiliar a beneficiat de asemenea în baza OUG nr. 83/2014 de creşteri salariale de 5 la sută începând cu 1 martie 2015 şi de 5 la sută începând cu 1 septembrie 2015, de asemenea fără a se pune condiţia existenţei plafonului. Guvernul Ponta nu a impus niciun fel de condiţii când a venit vorba de majorarea salariilor medicilor sau a angajaţilor din ministere. Nu avem niciun fel de obiecţie cu privire la aceste majorări”, a spus Radu Căpîlnaşiu. “Categoriile profesionale menţionate anterior merită salarii decente. Dar, pe de altă parte, considerăm că nu este normal ca pentru anumite categorii de personal să se stabilească imperativ un drept fără condiţii, iar pentru angajații din autorităţile publice locale să existe doar posibilitatea acordării dar condiţionat. La nivelul Primăriei Municipiului Zalău, în momentul de faţă, nu putem vorbi de încadrarea cheltuielilor de personal în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale (plafon impus tot de Ministerul de Finanţe). Astfel că, angajaţii de aici nu pot beneficia de majorarea salarială. Consider nedreaptă, discriminatorie şi chiar jignitoare atitudinea Guvernului faţă de colegii din administraţia publică locală. E incorect ca ei să fie plasaţi la subsolul priorităţilor guvernamentale”, a mai spus Radu Căpîlnaşiu

Lucian Bode: „Banii luaţi de la bolnavi vor ajunge la medici sub forma acestei majorări”

În opinia deputatului Lucian Bode, copreşedinte PNL Sălaj, majorarea salarială care vizează personalul medical nu este aplicabilă, întrucât a fost făcută doar prin Ordonantă de Urgenţă, fără bugetarea spitalelor. Din această cauză, PNL are suspiciuni majore cu privire la majorarea efectivă a salariilor.

Salariile medicilor şi ale personalului medical nu sunt plătite de către Ministerul Sănătăţii, ci de către spitale. Pentru ca spitalele să aibă bani pentru aceste creşteri salariale, trebuie nu doar să se facă o rectificare bugetară de urgenţă în luna septembrie, ci trebuie schimbate actele normative care stabilesc tarifele si condi’iile de contractare a serviciilor medicale ale spitalelor”, a spus Lucian Bode.

În opinia sa, ca să poată să fie credibilă creşterea cu 25 la sută, Guvernul Ponta ar fi trebuit să facă rectificarea bugetară, iar concomitent să se schimbe tarifele şi să se facă o nouă contractare cu fiecare spital pentru a asigura banii necesari. „Majoarea salarială nu are şi surse de finanţare. Spitalele fie vor fi în situaţia de a nu opera creşterea salarială, fie o vor opera, dar cu costul reducerii alocărilor pentru medicamente şi bolnavi”, a spus Bode. În opinia deputatului, soluţia Guvernului Ponta a fost să ia bani de la bolnavi pentru a da la medici. “PNL consideră că majorările salariale pentru medici sunt necesare, dar că modul în care le promovează Ponta este gresit. “Guvernul Ponta a ales o soluţie provizorie, prin care să detensioneze pentru moment situaţia creată de revendicările medicilor, fără a le putea prezenta un plan real de susţinere a veniturilor acestora pe termen lung”, a conchis Lucian Bode.

Europarlamentarul Daniel Buda: “Fonduri de 450 de milioane de euro aşteaptă să fie accesate pentru irigaţii”

Europarlamentarul Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură şi dezvoltare Rurală din Parlamentul Europei, a participat pentru prima dată de când deţine această funcţie, la o conferinţă de presă a PNL la Zalău. Acesta a atras atenţia Ministerului Agriculturii asupra problemei grave cu care fermierii se confruntă, în urma secetei care a nimicit culturile. „Este absolut necesar ca agricultorii să primească ajutoarele financiare promise, în această toamnă! Degeaba Guvernul le oferă la primăvară, grâul se seamănă toamna, nu în martie”, a spus europarlamentarul. Acesta s-a arătat îngrijorat de faptul că până acum, nu s-a făcut nimic concret în domeniul irigaţiilor. Deşi sunt bani, peste 450 milioane de euro, aceştia nu sunt deocamdată accesaţi a explicat Daniel Buda. „Riscăm să devenim o piaţă de desfacere pentru produsele altora, iar ale noastre să dispară”, a spus Daniel Buda. Acesta a atras totodată atenţia şi asupra problemei deosebit de grave cu care Europa se confruntă în acest moment, aceea a imigranţilor. Daniel Buda a explicat că România trebuie să treacă peste deficitul de comunicare instalat între Preşedinţie şi Guvern. „Trebuie ca în cele din urmă să ne asumăm această cotă de imigranţi, oricum printre cele mai mici alocate statelor europene, este o situaţie extrem de gravă, fiind catalogată poate cea mai gravă după cea generată de cel de-al doilea Război Mondial. României îi revin în jur de 2000 de imigranţi. Comparativ cu alte state, numărul acesta este foarte mic”, a spus europarlamentarul.

8 Thoughts to “PNL Sălaj: „Ordonanţa de mărire a salariilor personalului medical este inaplicabilă, discriminatorie şi jignitoare”

  1. Anonim

    Ce au facut cei de la Agentia de imbunatatiri funciare din 89 pana in prezent ? Nimic . Opriti risipa din bani publici . Cine pune punctul pe ” i ” ?

  2. Anonim

    Dar cei de la Apele Romane?

  3. MIRELA

    Un sistem simplu si garantat!
    Noi iti vom arata cum sa creezi bogatie pentru tine si familia ta, in timp foarte scurt!
    Avem un sistem simplu si garantat prin care sa obtii venituri consistente chiar din prima luna, fara sa fie nevoie sa construiesti retele de oameni. Contacteaza-ne urgent la adresa de email: mirrella46@yahoo.com

  4. Anonim

    Niste kkciosi. Principala grija a lui Bode este sa-si ridice catedrala (pensiunea) de la Subcetate.

  5. Anonim

    citeste la adresa //2blackjack1.wordpress.com/2015/08/15/povestea-unei-tari-condusa-de-un-turist-trist-si-o-nevasta-zglobie/

  6. Anonim

    Cei din sanatate lucreaza sambete , duminici , nopti , sarbatori fata de cei din invatamant care lucreaza 3, 4 , 5 ore cu pauze si vacante de luni de zile ; deci chiar nu se compara sanatatea cu invatamantul

  7. Iulian

    Bani instant! Cel mai eficient sistem de castigat bani! Functioneaza! Suntem in plina expansiune acum, pentru ca oamenii ni se alatura zilnic, din ce in ce mai multi! Tu ce mai astepti? Vrei sa castigi bani prin cel mai revolutionar program la ora actuala? Vino imediat in echipa noastra! Te asteptam mai intai sa soliciti toate detaliile, la adresa noastra de email: iulianmes45@gmail.com

  8. Anonim

    Pnl, pnl toate stirile cu pnl penibili

Leave a Comment