Salut iniţiativa Comisiei Europene care, prin intermediul Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, coordonată de comisarul Phil Hogan, a lansat în aceste zile o consultare publică extrem de importantă pe tema practicilor comerciale neloiale, transparența pieței și cooperarea cu producătorii precum şi modul în care lanțul de aprovizionare cu alimente din UE poate deveni mai echitabil.
Consultarea publică se va desfăşura în perioada 16 august- 17 noiembrie 2017 şi se adresează tuturor agricultorilor, procesatorilor, distribuitorilor, angrosiștilor, comercianților cu amănuntul, organizații de afaceri (inclusiv asociații, camere de comerț etc.), consumatorii și organizațiile lor representative, organizațiile neguvernamentale și ale societății civile, instituții de cercetare / think-tank-uri, experți independenți, firme de avocatură, sindicate, autoritățile publice naționale precum şi alte instituții publice din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Există aproximativ 11 milioane de ferme în Uniunea Europeană (UE) și 44 de milioane de persoane sunt angajate în întregul lanț de aprovizionare cu alimente din UE. Agricultorii sunt actori strategici și economici importanți în lanțul de aprovizionare cu alimente.
În timp, Politica Agricolă Comună (PAC) a devenit mai orientată către piață și se bazează mai puțin pe gestionarea piețelor. În plus, agricultura europeană și sectorul agroalimentar sunt din ce în ce mai integrate pe piețele globale. Acest lucru a creat oportunități importante de afaceri, dar a şi expus agricultorii la o incertitudine mai mare a pieței și la o volatilitate crescută a prețurilor. Agricultorii lucrează deseori independent unii faţă de ceilalţi iar aceştia trebuie ajutaţi să își apere interesele față de alte părți ale lanțului alimentar, cum ar fi procesatorii de alimente și comercianții cu amănuntul. Grupul operativ al piețelor agricole (AMTF), înființat de comisarul pentru Agricultură, domnul Phil Hogan, a propus o serie de modalități concrete de consolidare a poziției fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente.
Comisia Europeană doreşte acum să consulte publicul european cu privire la domeniile legate de poziția fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente. Contribuțiile primite din cadrul acestei consultări vor completa lucrările privind simplificarea și modernizarea Politicii Agricole Comune. Măsurile luate în considerare în cadrul inițiativei de îmbunătățire a lanțului de aprovizionare cu alimente ar avea, dacă ar fi adoptate, un impact relativ redus asupra bugetului UE, deoarece acestea ar fi legate în principal de regulile de guvernanță ale lanțului de aprovizionare. Procesul de consultare va avea ca rezultat o evaluare a impactului și va completa lucrările privind viitorul Politicii Agricole Comune.
Consultarea iniţiată de către Comisie se va desfăşura prin aplicarea unui chestionar on-line care poate fi completat aici: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AGRISurveyUTPs. În acest moment chestionarul poate fi completat doar în limba engleză însă, începând cu data de 25 august, acesta va fi disponibil în toate limbile statelor UE, inclusiv în limba română.
Îndemn cu această ocazie Guvernul României, Ministerul Agriculturii precum şi toate autorităţile publice să faciliteze informarea populaţiei despre acest demers al Comisiei. Cetăţenii români trebuie să se implice activ atunci când sunt întrebaţi despre subiecte de interes public care ajută la formarea corectă a politicilor europene. Doar prin implicare vocea României poate fi auzită la Bruxelles şi putem conta cu adevărat în Europa!
Daniel Buda,
Membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, al Comisiei de Dezvoltare Regională şi al Comisiei de Afaceri Juridice din Parlamentul European.
(P)
Se baga in seama, cica sa nu-l uite lumea.
Demagogia asta, bat-o vina!
Buda e în budă total, vrea să iasă cu orice preț din kkt (anonimat)