Guvernul actual lanseaza, in sfarsit, un apel puternic pentru o noua relatie intre bugetari si contribuabili. Adopta o politica de ajustare, tipica mediului de afaceri in conditiile contractiei activitatii economice. Refuza sa mai accepte stufarisul institutional public. Nu mai poate sa tolereze o masinarie guvernamentala complicata, costisitoare si, nu de putine ori, ineficienta. Ori, se stie prea bine ca nicio institutie nu se reformeaza singura, din interior. Reducerea personalului bugetar a pornit de la analize functionale ale agentiilor guvernamentale, ale institutiilor publice centrale, dar si locale. Pentru a evita insa trocurile, improvizatiile si confuziile politice, pentru alinarea suferintelor celor concediati, e nevoie de mai mult de atat. Reducerea personalului trebuie insotita de intarirea si completarea programului guvernamental pentru stimularea formarii profesionale continue, a reconversiei profesionale si a mobilitatii teritoriale, a crearii de locuri de munca prin cresterea investitiilor, astfel incat acesti someri sa fie cat mai repede reangajati in mediul privat. Aceste masuri se impun cu atat mai mult cu cat suntem ostaticii unei politici de angajare rigide, in general a unei piete a muncii mult prea putin flexibile – blocaje generate de ignoranta, de lipsa de viziune si de vointa politica.
De unde am pornit?
Romania este pusa in fata unei realitati crunte. Locul al cincilea in UE ca pondere a cheltuielilor publice cu personalul in veniturile bugetare, suprapus penultimului loc ca nivel de dezvoltare in clasamentul european. Amanarea acestei reforme ne costa scump, iar o noua amanare ar fi dezastruoasa.
Posturile aprobate anul trecut in administratia publica se ridica la 1,53 milioane in anul 2008, cu 4,4 la suta mai mult decat in anul precedent. Din acestea, erau ocupate doar 1,39 milioane de posturi. Cresterile succesive ale salariilor din anul trecut au dus insa la o dinamica mult mai mare a cheltuielilor totale cu personalul bugetar, de 29 la suta (metoda CASH, in RON), mai ales la nivelul autoritatilor publice locale:
– in administratia centrala: 20 la suta;
– in administratia locala: 42 la suta;
– in institutii finantate integral sau partial din venituri proprii: 23 la suta.
Nu e in regula sa toleram 45 de angajati, chiar peste, in unele primarii, indiferent de numarul de locuitori. Administratiile publice locale au scapat de sub control, iar descentralizarea mult invocata va esua fara un astfel de sistem de control.
Ca pondere in totalul cheltuielilor publice cu personalul, cele din administratia locala (40 la suta) se apropie de administratia centrala (38 la suta), in anul 2008 (ultimele date disponibile in aceasta structura). Semnalul era clar. Pe termen lung sistemul de salarizare nu poate fi sustinut. Legea salarizarii unitare se impune, dar era imposibil aplicabila in aceste conditii.
Decizia de reducere anuala a cheltuielilor publice cu salariile este corecta. Alternativa ar fi fost cresterea taxelor, ceea ce ar fi pus o presiune si mai mare asupra mediului de afaceri. Corectiile ample sunt necesare pentru a evita o situatie mai grava, o depresiune economica mai adanca si mai greu de depasit.
Alte state din regiune, precum Ungaria, Bulgaria, Croatia, Estonia, Letonia sau Lituania au fost obligate sa-si micsoreze cheltuielile bugetare prin concedieri si prin scaderea reala a salariilor, inclusiv cele ale presedintilor, premierilor si ministrilor, pentru a face fata crizei.
Unde trebuie sa ajungem?
Pentru Romania, este foarte bine venit un nou cadru bugetar, prestabilit, in acord cu FMI, pe baza planurilor de personal pregatite pentru mai multi ani, care sa integreze planuri anuale de actiune si evaluare a performantelor activitatii administrative. Aceste rapoarte ar trebui puse la dispozitia publicului larg, pe internet.
Iesirea din criza este centrata pe resursa umana si pe investitii, iar in acest sens ne putem orienta spre:
– Facilitati consistente pentru stimularea formarii profesionale continue, a mobilitatii teritoriale si a reconversiei profesionale.
– Un sistem flexibil de angajare care sa permita reinsertia somerilor in piata fortei de munca, chiar si cu un sfert sau jumatate de norma.
– Un sistem de rotatie a personalului intre departamente si institutii publice cu scopul cresterii gradului lor de pregatire, a transparentei, a conlucrarii interinstitutionale, a capacitatii de adaptare la nou.
– Mai mult decat atat, ar fi binevenit un schimb de personal intre institutiile europene de profil care ar putea imbunatati calitatea muncii efective, retelele de cooperare si de control.
– In practica romaneasca ar trebui sa fie extinsa activitatea de solutionare curenta a reclamatiilor si sesizarilor la toate tipurile de institutii publice. Toate plangerile depuse ar trebui sa fie supuse unor proceduri clare care sa permita clasificarea documentelor aferente solutionarii cazurilor semnalate, – cauza, durata de solutionare, natura solutiei, efect si publicarea lor in rapoarte anuale, publice pe internet.
Fondurile europene nerambursabile sunt generoase in acest sens. Desigur ca este greu acceptabila schimbarea sau chiar mutilarea destinului oamenilor pe baza criteriilor bugetare publice, prin acordarea salariilor compensatorii sau a indemnizatiilor de somaj. Etica impune autoritatilor politice sa ia masuri severe impotriva coruptiei endemice si a nepotismului care au facut ravagii in administratia publica a ultimilor 20 de ani. Reducerea risipei in achizitiile publice, reducerea cheltuielilor cu reclamele sau cu deplasarile sunt caile frecventabile pentru economisirea publica. Revizitarea sistemului alambicat de beneficii sociale, peste 200 de instrumente interventioniste, pentru a le orienta mai bine spre categoriile defavorizate. Nu in ultimul rand, raportul intre forta de munca activa si pensionari este dezechilibrat, ceea ce stiu cu totii, dar masurile concrete intarzie.
