Măsuri liberale pentru creșterea economică a Zalăului

Orașul nostru are o serie de realizări economice, dar un primar care aplică în mod consecvent și în armonie cu autoritățile județene și învecinate principiile liberale poate cataliza dezvoltarea orașului, prin coerență de idei și administrativă:

• Diversificarea economiei locale prin stimularea IMM-urilor. Cred în inițiativa personală, manifestată de jos în sus, în mentalitatea productivă individuală și știu că orașul nostru este plin de oameni harnici și entuziaști, care au o astfel de inițiativă. E vorba în primul rând de micile firme autentic locale și românești, care sunt sursa de oxigen a economiei. Antreprenorii noștri trebuie sprijiniți și stimulați, și nu îngrădiți prin opreliști administrative

• Atragerea de investitori străini. Știm că este mai mult decât un vis frumos, fiindcă avem deja în Zalău lideri mondiali din ramurile de producție de țevi laminate (Teneris), anvelope (Michelin) sau naționali (Cemacon – blocuri ceramice) sau mase plastice (West CO). Știm că astfel de investitori generează dezvoltare economică pe orizontală, iar aceasta se manifestă mai ales în domeniul serviciilor.

• Complementaritatea cu Clujul liberal. Am menționat-o deja, dar nu poate fi trecută cu vederea la capitolul dezvoltare economică, fiindcă apropierea de cel mai mare oraș al Transilvaniei creează o serie de oportunități. Pentru Cluj, Zalăul poate fi o destinație rezidențială; în străinătate, a lucra la câteva zeci de kilometri de casă e ceva foarte obișnuit, presupunând o infrastructură bună. Orașul nostru poate oferi, și benefica de, relocarea convenabilă a unor părți ale afacerilor clujene, la fel cum Clujul a devenit o destinație favorită pentru multinaționalele care până nu de mult își desfășurau activitatea doar în București. În fine, dezvoltarea facilităților de timp liber, plănuită în paginile care urmează, poate transforma frumosul nostru oraș într-o destinație favorită de agrement a clujenilor și nu numai a lor.

• Crearea unui miniparc industrial și de afaceri în zona fostei Uzine Electrice, cu suprafața de 5-6 hectare. Este clar că investitorii străini și IMM-urile locale au nevoie de spațiu și facilități. Zona fostei Uzine Electrice beneficiază de utilitățile necesare și de o rețea de electricitate dimensionată corespunzător. Ideea actualului edil, de a transforma zona într-un parc de agrement, mi se pare greșită, fiindcă nu ia în calcul atuul utilităților și al rețelei, cu atât mai mult cu cât Consiliul Județean investește deja în facilități de agrement în apropiere.

CE AM FĂCUT DEJA

• În Consiliul Local al orașului, am achiziționat terenul și am demarat studiul de fezabilitate pentru dezvoltarea unui parc inovativ (industrial) în Comuna Hereclean, care își câștigă astfel dreptul de a face parte din viitoarea Zonă Metropolitană a Zalăului

• Prin intermediul Camerei de Comerț Româno-Germane, am atras în 2022 un important investitor german, care a deschis o fabrică în Zalău

• Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, am susținut și obținut încheierea unui protocol de colaborare cu toate asociațiile patronale locale, mai ales investitori autohtoni, în temeiul căruia avem consultări periodice referitoare la situația economică și proiectele Consiliului Județean.

La comanda Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, executat de ZTV SRL, Cod AEP 21240015.

 

4 Thoughts to “Măsuri liberale pentru creșterea economică a Zalăului”

  1. […] de micile firme autentic locale și românești, care sunt sursa de… Articolul Măsuri liberale pentru creșterea economică a Zalăului apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Voichita

    Chiar ați inebunit cu articole de genul acesta! Sincer!!! Reclama politica ieftină! pe banii nostrii! Chiar nu v-ți lămurit de foștii PDL-ei? Rusine!!!👇

  3. Marius

    Uitați-va ka cel din poza! Numai când îl vezi îți dai seama de capacitatea lui intelectuala, dacă îl și mai asculti când vorbește , ți se confirma! Penibil!!!

  4. Anonim

    A falimentat Tenaris?! Sau a fost vândută către Teneris?!

Leave a Comment