„România produce”- așa se numește cel mai ambițios program destinat revitalizării industriei românești pe care Partidul Național Liberal îl susține și pentru care a identificat resursele necesare în Guvern.
Programele de acest gen sunt o șansă unică ca România să își consolideze industria și să accelereze dezvoltarea mediului antreprenorial în sectoare economice strategice.
„Raportat la potențialul său, trebuie să repunem România pe harta industrială europeană. Mai întâi, este important să avem mai multe locuri de muncă bine plătite, iar industria românească să performeze și să fie competitivă. Am venit cu acest plan ambițios și oferim resurse canalizate direct către sectoare economice importante și cu potențial, pentru că altfel nu putem vorbi de dezvoltare durabilă.” a declarat Lucian Bode.
Programul are mai multe componente. Una dintre acestea, în valoare de 1 miliard de euro, este destinată atragerii și dezvoltării investițiilor private în economie. De altfel, strategia de dezvoltare a județului nostru pentru perioada 2021-2027 evidențiază importanța consolidării economiei locale prin atragerea de noi investiții și promovarea dezvoltării durabile.
Cea de-a doua, vizează industria prelucrătoare din România, o industrie cu tradiție care va fi unul dintre pilonii acestei creșteri. Valoarea ajutorului acordat este de 450 milioane euro și vizează industriile chimică, electronică, a lemnului, construcții metalice, produse farmaceutice.
De asemenea, sectorul siderurgic și chimic vor beneficia de 1 miliard de euro pentru decarbonizarea producției industriale și pentru tranziția verde. Pentru a fi competitive, aceste industrii au nevoie de investiții masive în eficiența energetică și tehnologii verzi.
„Cea mai mare durere pentru noi ca români este că în timp, am ajuns să exportăm materiile prime. România stă pe un munte de resurse, dar ele ajung să fie valorificate de alții. De aceea, am gândit un program special dedicat industriei prelucrătoare, cu o valoare de 250 de milioane de euro, pentru a sprijini exploatarea și prelucrarea zăcămintelor și bogățiilor solului românesc. Trebuie să ajungem la performanța să prelucrăm în România, ce extragem din aceste zăcăminte. Putem face și noi asta așa cum fac țările cu economii puternice”, a mai spus Lucian Bode.
Dezvoltarea IMM-urilor românești este un alt punct forte a acestui program de țară. Cu un ajutor financiar direct și garanții de 300 de milioane de euro, programul „Sprijin pentru micii industriași” va fi o gură de oxigen pentru capitalul autohton și va diminua disparitățile industriale dintre regiunile țării.
„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Asta este cel mai important. Antreprenorii și afacerile locale vor primi mai mult sprijin. Pentru că sunt motorul dezvoltării multor comunități”, a concluzionat Lucian Bode.
Cu toate că persistă multe provocări, perspectivele pentru industria sălăjeană sunt optimiste, susținute de investițiile publice și private în industriile care au fost afectate de tranziția economică din ultimii ani.
(P)
[…] să performeze și să fie competitivă. Am venit cu… Articolul Lucian Bode, deputat PNL: „PNL cu faptele, alții cu vorbele. Planul de 3 miliarde euro pentru ind… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]