Liberalii au pornit la vanatoare de democrati

Liberalii au pornit la vanatoare de democrati

Cum era lesne de inteles, principalul subiect dezbatut in cadrul conferintei de presa a PNL Salaj, care a avut loc ieri, a fost legat de amanarea alegerilor europarlamentare. Inca de vineri, s-a vehiculat varianta amanarii datei alegerilor pentru Parlamentul European. Deja este un fapt implinit. Pe langa declaratia facuta sambata de premierul Tariceanu, ieri, in sedinta de Guvern, s-a emis o Ordonanta prin care se amana alegerile europarlamentare pentru semestrul II al acestui an. Ordonanta respectiva va fi publicata in Monitorul Oficial, a declarat vicepresedintele si, totodata, purtatorul de cuvant al PNL Salaj, Dorel Oros. Acesta a tinut sa sublinieze faptul ca acuzele aduse, in cursul zilei de luni la adresa priumului ministru si, implicit, a PNL de catre reprezentantii PD, nu sunt fondate: Premierul a fost acuzat de catre Emil Boc, presedintele PD, ca democratii nu au fost consultati si ca nu s-a respectat Protocolul Aliantei. Pentru aceasta chestiune, si anume amanarea alegerilor europarlamentare, decizia apartine premierului in exclusivitate si, ca urmare, nu era nevoie de consultari in cadrul Aliantei. Tariceanu a luat aceasta decizie prin prisma prerogativelor de prim ministru. El, asa cum a declarat, isi asuma intreaga responsabilitate politica pentru acest act, dar a aratat ca adevaratii responsabili de aceasta situatie sunt PSD si presedintele Traian Basescu. In acest context, sustine Oros, premierul a insistat inca de acum trei saptamani ca atat presedintele, cat si PSD, sa suspende orice discutie vizavi de cele doua referendumuri, pana dupa data la care erau programate alegerile europarlamentare. Cererea premierului nu a avut ecoul scontat. Din contra, Traian Basescu intentioneaza sa organizeze referendumul pe tema votului uninominal. Cu toate ca presedintele a afirmat luni ca referendumul nu o sa se suprapuna cu alegerile europarlamentare, existau informatii clare ca referendumul urma sa aiba loc exact in data de 13 mai. In atari conditii, adevaratele probleme, care erau legate de alegerile europarlamentare, ar fi trecut pe locul secund. Astfel, oamenii ar fi mers la vot in necunostinta de cauza. Acesta este motivul principal pentru amanarea alegerilor, nicidecum situatia PNL in sondajele de opinie, sustine reprezentantul PNL. De asemenea, din punctul de vedere al liberalilor, PSD nu este pregatit pentru a intra in focul alegerilor europarlamentare, motiv pentru care social-democratii au lansat tema privind suspendarea presedintelui Traian Basescu: Atat PSD, cat si celelalte partide aflate in opozitie, nu au vrut sa amane sub nici o forma discutiile pe marginea suspendarii presedintelui. Avand si din aceasta parte un raspuns la solicitarea premierului, dupa parerea noastra, s-a luat cea mai inteleapta hotarare, si anume cea de amanare a alegerilor.

Cat despre subiectul privind criza provocata in cadrul Aliantei D.A., Dorel Oros sustine ca participarea presedintelui Traian Basescu la sedinta extraordinara de Guvern, care a avut loc luni, ar fi fost inoportuna. Argumentele liberalului fac trimitere la faptul potrivit caruia alegerile europarlamentare nu sunt legate de politica externa a Romaniei, ci de politica interna. Totusi, ce a adus nou ziua de luni, este ca nu se mai poate continua cu o astfel de politica in cadrul actului de guvernare. In conditiile in care ministrii PD nu sunt solidari cu premierul Tariceanu si se comporta in cadrul Guvernului de parca ar fi in opozitie, este necesara luarea de masuri urgente. Refuzul celor doi ministri, Vasile Blaga si Monica Macovei, de a contrasemna Ordonanta de Guvern pentru amanarea alegerilor, reprezinta o sfidare la adresa premierului si a Aliantei. Corect ar fi ca acestia sa demisioneze din Guvern, opineaza vicepresedintele PNL Salaj.

Despre incriminarile facute de liderii PD pe marginea unui posibil parteneriat intre PNL si PSD, Dorel Oros face trimiteri la istoria recenta a politicii romanesti, mai precis la ultimii doi ani de guvernare, perioada in care bunele relatii dintre democrati si pesedistii sunt deja de notorietate. No comment.

Leave a Comment