La alegerile prezidenţiale au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional, 950 de secţii în străinătate

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat că au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional şi 950 de secţii în străinătate. El a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au ajuns la prefecturi şi urmează să fie distribuite în secţii, sâmbătă. La acest moment, 2.531 de români au votat prin corespondenţă. Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7.00 dimineaţa, campania electorală pentru alegerea preşedintelui României încetează, iar toţi competitorii politici care au avut materiale de propagandă electorală afişate sau în mediul virtual au obligaţia să le şteargă, transmite news.ro.
El a precizat că secţiile de votare din străinătate se deschid vineri, ora 12.00, sâmbătă de la ora 7.00 iar duminică, atât în străinătate cât şi în ţară, de la 7.00 la 21.00. În cazul celor care la ora 21.00 se află în secţie sau la rând pentru a vota preşedintele secţiei de votare poate să prelungească votarea până când ultimul alegător aflat în incinta secţiei să poată vota. Prelungirea votării se face până la 23.59 minute, când sistemul electronic se închide şi nu se va mai putea vota în nicio secţie de votare.
„Avem deschise în străinătate 950 de secţii de votare, la propunerea MAE. Este un record atât pentru ţara noastră, dar nicio altă ţară din lume nu organizează un număr atât de mare de secţii de votare în străinătate.”, a spus Toni Greblă.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa.
www.bursa.ro

One Thought to “La alegerile prezidenţiale au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional, 950 de secţii în străinătate”

  1. […] afişate sau în mediul virtual au obligaţia să le… Articolul La alegerile prezidenţiale au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional, 950 … apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment